OMS trage un semnal de alarmă în legătură cu lipsa activității fizice în rândul adolescenților
Un adolescent din patru la nivel global recunoaște că nu a practicat nicio activitate fizică cu durata de cel puțin o oră în săptămâna precedentă, a arătat miercuri OMS, subliniind lipsa progreselor în acest domeniu în ultimii 15 ani, informează AFP.
Circa 240 de milioane de tineri cu vârste între 11 și 17 ani nu au practicat un minim de 60 de minute de activitate fizică de intensitate moderată până la ridicată în niciuna din zilele săptămânii precedente, a precizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) într-un nou studiu.
Cercetarea, publicată în The Lancet Global Health, a fost realizată în 140 de țări și teritorii, cu participarea a peste 3,2 milioane de adolescenți și adolescente.
Per ansamblu, adolescenții și adolescentele au declarat că sunt activi în medie doar 2,7 zile pe săptămână și doar 14% spun că participă la o activitate fizică în fiecare zi o săptămânii, a adăugat OMS.
Potrivit organizației, aceste rezultate indică ''absența unui progres la scară mondială în decursul ultimilor 15 ani'', nivelurile rămânând practic neschimbate.
OMS mai amintește că inactivitatea este ''un factor de risc major'' pentru boli cardiace, diabetul de tip 2 și anumite forme de cancer.
''De 15 ani, n-a fost înregistrat aproape niciun progres la scară mondială care să stimuleze tinerii să facă mișcare, iar fetele sunt în mod special lăsate în urmă'', a spus, într-un comunicat, directorul general al organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Decalajul dintre sexe rămâne într-adevăr foarte marcat, iar 28% dintre fete au precizat că nu au desfășurat activități fizice în niciuna din zilele săptămânii precedente, în comparație cu 22% în cazul băieților.
De asemenea, doar 11% dintre fete au declarat că au fost active în fiecare zi, în comparație cu 17% în cazul băieților, un decalaj observat în cazul aproape tuturor țărilor incluse în studiu.
Exerciții ''sigure și accesibile''
Au fost constatate diferențe marcante între țări. În Namibia, Nepal sau în Filipine, spre exemplu, 40% dintre adolescenți și adolescente au declarat că nu au avut nicio zi de activitate fizică. În Serbia sau în Bangladesh în schimb, peste 30% dintre aceștia declară că au făcut activitate fizică zilnic.
''Soluția nu este să le spunem adolescenților să facă mai mult sport, ci mai degrabă să facem astfel încât școlile, străzile și cartierele să fie locuri unde este sigur, ușor și normal să te miști, să te joci și să fii activ'', a afirmat Tedros.
Potrivit OMS, mijloacele de transport, accesul la spații publice sigure, posibilitatea de a merge pe jos și cu bicicleta în deplină siguranță, mediul școlar, accesibilitatea financiară, normele sociale și stilul de viață centrat pe ecrane ''sunt tot atâția factori care pot influența posibilitățile activității fizice''.
Organizația face un apel așadar la ''măsuri mai energice în sectoare precum educația, transporturi, urbanism, sport și sănătate, precum și la eforturi suplimentare pentru eliminarea multiplelor obstacole cu care se confruntă fetele''.
''Statele au nevoie de politici care permit integrarea activității fizice într-o manieră simplă, sigură și accesibilă în viața cotidiană'', a insistat OMS. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Justiția din Brazilia interzice companiei Meta să utilizeze conținuturi jurnalistice pentru antrenarea AI
Justiția braziliană a interzis, marți, Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp, să colecteze conținuturi create de instituții media afiliate a trei asociații de presă în scopul antrenării inteligenței artificiale (AI), potrivit unei decizii consultate de AFP. Hotărârea, care constituie o măsură provizorie, vine ca răs
Trei bănci de sânge franceze au fost atacate cibernetic
Trei bănci de sânge franceze au fost luni ținta unui atac cibernetic care a crescut puternic temperatura frigiderelor în care erau stocate probe de sânge prelevate prin donații, a anunțat miercuri Ministerul francez al Sănătății, care susține că atacul nu a avut niciun impact sanitar, întrucât sistemele de alertă au funcționat, relatează
Anglia/ Medicii de familie vor folosi analize de sânge pentru depistarea precoce a cancerului, o premieră
Un studiu clinic desfășurat în Anglia va evalua, pentru prima dată, dacă medicii de familie pot folosi analize de sânge simple pentru a contribui la diagnosticarea mai timpurie a unora dintre cele mai frecvente tipuri de cancer și pentru a spori șansele de supraviețuire ale pacienților, transmite miercuri Reuters. Analizele, dezvol
Papa Leon al XIV-lea speră ca vizita sa în America Latină să 'consolideze credința și să reînnoiască speranța'
Papa Leon al XIV-lea a lansat miercuri un apel la rugăciuni pentru viitoarea sa vizită în Uruguay, Argentina și Peru și și-a exprimat dorința ca această călătorie să 'consolideze credința, să reînnoiască speranța (și) să reaprindă flacăra carității', într-un mesaj transmis în cadrul audienței generale ținute în Piața Sfântu
O instanță federală americană blochează expulzarea afganilor din SUA
Judecătoarea Valerie Caproni de la curtea federală din Districtul de Sud al New Yorkului a blocat marți intenția guvernului de la Washington de a expulza imigranți afgani din Statele Unite, transmite AFP. Ea a decis că săptămâna aceasta nu pot fi trimiși afgani în țara lor sau în Pakistan. Mai multe organizații pentru dreptur
O navă de croazieră care urma să navigheze spre Israel, vizată de o amenințare cu bombă într-un port grecesc
O amenințare cu bombă care a vizat o navă de croazieră care se îndrepta spre Israel a declanșat marți o operațiune de securitate în portul grecesc Syros, după ce o persoană necunoscută a anunțat că un dispozitiv explozibil a fost atașat de carenă, au anunțat autoritățile grecești, relatează Reuters. Nava sub pavilionul statului Panama urma să navig
Mii de persoane au protestat la Praga în contextul grevei radioteleviziunii cehe împotriva restructurării finanțării
Mii de manifestanți, inclusiv studenți și artiști, au ieșit marți în stradă la Praga și în alte orașe din Cehia, în timp ce angajații televiziunii și radioului public au declanșat o grevă de o zi, protestând față de un plan al guvernului de a reduce finanțarea acestor instituții și de a direcționa fondurile către bugetul de stat, relatează Reuters.
Amenințări cu bombă au vizat mai multe curse aeriene din Europa, fără a fi descoperiți explozibili
Cel puțin șapte curse aeriene din Europa au fost vizate marți de amenințări cu bombă, care au provocat perturbări temporare în activitatea mai multor aeroporturi, însă verificările nu au dus la descoperirea unor explozibili, relatează Reuters. Amenințările au vizat cel puțin două zboruri cu destinația Varșovia, două către Sofia, două către Roma și
La summitul Commonwealth, regele Charles al III-lea și-a exprimat 'oroarea' față de sclavie
Regele Charles al III-lea și-a exprimat marți 'oroarea' față de sclavie, despre care a spus că a fost 'o nedreptate monstruoasă', în deschiderea unui summit al liderilor din Commonwealth, în contextul în care unii dintre aceștia solicită scuze publice și despăgubiri financiare pentru rolul jucat de Regatul Unit în comerțul transatlanti
Serbia: Studenții îl acuză pe Vucic că a grațiat persoane care i-au agresat la proteste
Mai multe persoane grațiate de fostul președinte sârb Aleksandar Vucic înaintea demisiei sale din septembrie ar fi agresat studenți participanți la numeroasele proteste care au dus în cele din urmă la alegerile anticipate din 25 octombrie, pierdute de partidul lui Vucic și câștigate de Lista Studenților, ce a formulat acum aceste acuzații cu privire l
Două avioane cu destinația Varșovia ar fi fost vizate de amenințări cu bombă
Un avion de pasageri care venea de la Londra a efectuat marți o aterizare neplanificată pe aeroportul Varșovia-Modlin, din Polonia, în urma unei alerte de amenințare cu bombă, ceea ce a dus la închiderea temporară a aeroportului, relatează Reuters. Aproximativ în același timp, o altă amenințare cu bombă a fost semnalată la bordul unui zbor SAS de la
Cehia: Angajații postului public de radio și televiziune au început o grevă de 24 de ore
Angajații postului public de radio și televiziune din Cehia au început marți o grevă de 24 de ore cauzată de intenția guvernului de a elimina taxa de radiodifuziune și televiziune și de a muta întreaga finanțare a instituției la bugetul de stat, ceea ce greviștii afirmă că este o încercare evidentă de influențare politică a independenței media publi
India, lovită de al doilea ciclon într-o săptămână
Ciclonul Murasu, însoțit de vânturi cu viteze de până la 120 km/h a lovit, la primele ore ale zilei de marți, zonele de coastă din sudul Indiei, a confirmat un oficial local din cadrul departamentului pentru gestionarea dezastrelor, informează agenția de presă Xinhua. Cele mai afectate zone se află în statul Andhra Pradesh, din sudul țării.
SUA/ Un copil a murit de rujeolă în New York, primul caz mortal înregistrat în acest stat în ultimii 30 de ani
Un copil a decedat în statul New York după ce a contractat rujeola, primul caz mortal din ultimii 30 de ani în această regiune a Statelor Unite, au anunțat luni autoritățile, citate marți de AFP. 'Sunt profund îndurerată să aflu că un copil din comitatul Lewis a murit după ce a contractat rujeola', a declarat guvernat









