SUA autorizează o versiune generică a unui tratament preventiv împotriva HIV
Agenția pentru alimente și medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat luni o versiune generică a unui tratament preventiv împotriva HIV, o decizie care va îmbunătăți accesul la o terapie considerată pe scară largă un progres major în medicină, informează AFP.
Această autorizare a fost anunțată de Dr Reddy's Laboratories, producătorul indian al versiunii generice a medicamentului Lenacapavir, și de organizația internațională Unitaid.
Tratamentul va fi disponibil la prețul de 40 de dolari pe persoană pe an în 120 de țări, în virtutea unui acord anunțat în septembrie 2025.
'Este un moment de imensă mândrie pentru noi toți cei de la Dr. Reddy's', a declarat Deepak Sapra, un reprezentant al companiei farmaceutice indiene, citat într-un comunicat.
'Dezvoltarea și fabricarea la un cost abordabil pentru un medicament injectabil complex, așa cum este Lenacapavir, necesită capacități științifice importante și un solid know-how industrial pentru a răspunde nevoilor legate de accesul urgent la tratament', a adăugat el.
Demersul întreprins de Unitaid, care vizează facilitarea accesului la medicamente, 'a contribuit la reducerea termenelor ce existau între apariția unui progres științific și accesul acestuia în țările lumii', a declarat Philippe Duneton, directorul executiv al organizației.
Lenacapavir, un medicament fabricat inițial de compania farmaceutică americană Gilead, a fost autorizat în iunie 2025, însă prețul său ridicat a rămas de atunci prohibitiv.
Acest tratament constă în două injecții anuale și el permite reducerea cu 99,9% a riscurilor de transmitere a HIV, marcând astfel o mică revoluție în domeniul medicamentelor cunoscute sub numele de 'profilaxie pre-expunere' ('PrEP').
Înainte de dezvoltarea Lenacapavir, medicamentele luate de persoanele care nu erau infectate, dar care erau considerate ca făcând parte din categoriile de risc, necesitau administrarea zilnică a unor pastile.
Noul tratament alimentează astfel speranțele legate de reducerea numărului de noi cazuri de infectare cu HIV, mai ales în rândul țărilor în curs de dezvoltare. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olanda: Copiii născuți din incest au dreptul la o indemnizație
Copiii din Olanda născuți din relații incestuoase au dreptul la despăgubiri dacă pot demonstra că au suferit daune psihologice grave, a anunțat guvernul luni, conform AFP. Acest anunț vine în urma unei hotărâri din octombrie a Consiliului de Stat, cea mai înaltă instanță administrativă a țării, care a stabilit că un bărbat născut din incest a
Spania: Prima deportare în Maroc a unor migranți intrați în Ceuta în iulie
Spania a returnat către Maroc un grup de migranți africani și asiatici care ajunseseră în exclava spaniolă nord-africană Ceuta și cărora le-a fost refuzat azilul, deportarea fiind prima de la pătrunderea masivă în exclavă în luna iulie, transmite Reuters. Potrivit Ministerului de Interne, migranții au fost trimiși înapoi în Maroc
Ebola subliniază nevoia urgentă a unui tratat privind pandemiile, afirmă directorul general al OMS
Epidemiile mortale, precum cea de Ebola care afectează în prezent Republica Democratică Congo (RDC), subliniază necesitatea urgentă de a finaliza un tratat internațional privind pandemiile, a avertizat luni directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează AFP. Țările bogate și cele în curs de dezvoltare rămân în
Italia: Guvernul taie mii de posturi din școli, pe fondul crizei demografice
Guvernul italian reduce numărul cadrelor didactice și al personalului auxiliar din școli, în condițiile în care scăderea drastică a natalității duce la o diminuare a numărului de copii în sălile de clasă, decizia executivului declanșând proteste din partea sindicatelor, a directorilor de școli și a partidelor de opoziție, transmite Reuters.
Ungaria: Un avion Gripen a escortat o aeronavă Wizz Air până la aterizarea la Budapesta, după o alertă cu bombă
Un avion de luptă Gripen al forțelor armate ungare a escortat o aeronavă de pasageri a companiei Wizz Air până la aterizarea la Budapesta, în urma unei amenințări cu bombă, a anunțat luni ministrul apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, într-o postare pe Facebook, transmite MTI. Un zbor al Wizz Air pe ruta Londra-Sofia a primit o amenințare cu bom
Consumul regulat de ceai contribuie la protejarea inimii, însă, băut fierbinte, poate avea efect opus (studiu)
Consumul regulat de ceai poate să ofere beneficii importante pentru inimă și vasele de sânge, conform unui studiu amplu, la care au participat aproape 500.000 de adulți, relatează Science Daily. Cercetătorii au descoperit că persoanele care beau ceai în mod regulat prezentau un risc mai scăzut de a dezvolta diverse boli vasculare,
SUA: Nouă morți la prăbușirea unui avion privat lângă o zonă rezidențială din Florida
Un avion Learjet s-a prăbușit duminică după-amiază într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând decesul tuturor celor nouă persoane aflate la bord, au anunțat oficiali americani din domeniul transporturilor citați luni de Reuters. Aeronava privată decolase de pe aeroportul internațional Austin-Bergstrom din
Peste 130 de migranți în drum spre Insulele Canare, salvați în largul Mauritaniei
Marina din Mauritania a salvat sâmbătă o ambarcațiune cu 134 de persoane la bord care se îndrepta spre Insulele Canare, în șenalul portului Nouadhibou, a anunțat armata într-un comunicat consultat duminică de AFP. De ani de zile, mii de africani, majoritatea tineri, încearcă periculoasa traversare a Atlanticului l
Germania: Ministrul Educației promite să-i asculte pe tineri după protestele din mai multe orașe
Ministrul german al Educației Karin Prien a condamnat duminică revoltele care au urmat protestelor tinerilor în mai multe orașe germane, insistând în același timp asupra faptului că o serie de probleme importante ridicate de tineri trebuie să primească răspuns, relatează dpa. 'Faptul că persoane violente efectiv au deturnat demonstrațiile
Proteste în Franța: Aproape 800 de arestări sâmbătă, 'niciun incident major' în cursul serii
Un număr de 779 de persoane au fost reținute în Franța sâmbătă, dar a doua parte a serii s-a derulat 'fără niciun incident major', în cel de al treilea act al mobilizării împotriva vieții scumpe, potrivit unui ultim bilanț anunțat duminică de Ministerul de Interne, relatează AFP. În cea de a treia zi de manifestații, 291 d
Serbia comemorează tragedia de la Novi Sad care a declanșat mișcarea studențească
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperișul gării din acest oraș din Serbia s-a prăbușit și 16 persone și-au pierdut viața, incident care a declanșat o amplă mișcare de protest, condusă de studenți, care a culminat cu înfrângerea partidului lui Al
Proteste în Portugalia: Poliția a evacuat tabere de corturi la Lisabona și Porto; 13 persoane arestate
Poliția antirevoltă din Portugalia a evacuat din nou duminică dimineața zeci de corturi ridicate de protestatarii care denunțau criza locuințelor din țară la Lisabona și Porto, folosind bastoane pentru a dispersa manifestanții, iar 13 persoane au fost arestate, relatează AFP. Zeci de agenți, unii însoțiți de câini polițiști, au intervenit la tabăra
Portugalia/Manifestanții pentru dreptul la locuire revin în centrul capitalei
Mii de manifestanți pentru dreptul la locuire au revenit sâmbătă într-una dintre piețele principale din Lisabona, intensificând presiunea asupra guvernului minoritar de centru-dreapta al Portugaliei pentru a renunța la un proiect de lege privind chiriile despre care susțin că ar agrava criza accesibilității locuințelor din țară, transmite Reuters.
VIDEO Proteste vizând costul vieții în Franța: Aproape 500.000 de participanți (organizatori)
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestații împotriva costului vieții în întreaga Franță, dintre care 200.000 la Paris, potrivit unei coaliții intersindicale a tineretului, un grup format din sindicate și asociații care reprezintă elevii de liceu și studenții, informează AFP. Pe de altă parte, Mini











