Cutremur cu magnitudinea 6,3 în nordul Vanuatu
Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs marți în largul coastelor nordice din Vanuatu, o națiune insulară din regiunea Melanezia din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat inițial pagube și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, transmite agenția de presă EFE.
Seismul a fost înregistrat la ora locală 15:20 (04:20 GMT), potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS), care monitorizează activitatea seismică la nivel mondial.
Cutremurul a avut hipocentrul la o adâncime de 10 kilometri și epicentrul la 204 de kilometri nord-vest de Port-Olry, o localitate cu aproximativ 1.300 de locuitori, situată în nord-estul insulei Espiritu Santo, în nordul arhipelagului.
Conform raportului preliminar al USGS, nu era de așteptat ca seismul să provoace pagube materiale sau victime.
La rândul său, Sistemul de Alerte pentru Tsunami al Statelor Unite nu a activat semnalul de urgență.
Vanuatu, o țară insulară alcătuită din peste 80 de insule, se află pe așa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, una dintre zonele cu cea mai mare activitate seismică și vulcanică de pe planetă, unde sunt frecvente cutremurele de magnitudine moderată și mare.
În decembrie 2024, cel puțin 10 persoane au decedat și alte 200 au fost rănite în Vanuatu în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,4 care a afectat în special capitala țării, Port Vila, și care a avut epicentrul în apropierea acestui oraș (la 30 de kilometri spre vest). AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consumul de fructe, asociat cu scăderea riscului de depresie și de anxietate la adolescenți (studiu)
Consumul unei porții suplimentare de fructe pe zi a fost asociat cu un risc mai scăzut de apariție a simptomelor de depresie și de anxietate la adolescenți, în timp ce un consum ridicat de băuturi îndulcite cu zahăr a fost asociat cu un risc crescut, conform rezultatelor unui studiu australian citat de agenția de presă Xinhua. Cerc
Un studiu relevă legătura dintre anumite alimente ultraprocesate și riscul de cancer colorectal
Un studiu internațional nu a constatat nicio asociere generală între consumul total de alimente ultraprocesate și riscul de cancer colorectal, însă a identificat asocieri diferite în rândul anumitor grupe de alimente, transmite marți agenția de presă Xinhua. Studiul a constatat că un consum de produse ultraprocesate din
Audierea privind extrădarea fraților Tate către Regatul Unit, stabilită pentru 19 noiembrie
Judecătoarea federală americană Lauren Fleischer Louis a stabilit pentru 19 noiembrie data audierii finale în procesul de extrădare către Regatul Unit a fraților Andrew și Tristan Tate, acuzați în această țară de viol, agresiune sexuală și trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, informează EFE. Judecătoarea a stabil
Spania/ Cel puțin patru morți în urma ploilor și inundațiilor din regiunea Valencia (GALERIE FOTO)
Ploile torențiale, urmate de inundații, au provocat cel puțin patru victime în estul Spaniei, au anunțat autoritățile, care au îndemnat populația din regiunea Valencia să rămână în case și să evite orice deplasare, transmite AFP. Imaginile video difuzate de Agenția de Meteorologie din Valencia arată străzi transformate
Columbia: O alunecare de teren într-o mină ilegală de aur face 14 morți
O alunecare de teren într-o mină ilegală de aur a făcut 14 morți și șapte răniți în Columbia, într-o zonă din sud-vestul țării controlată de grupări armate, au anunțat luni autoritățile, notează AFP. Exploatarea minieră ilegală este una dintre principalele surse de finanțare ale grupărilor criminale prezente în Narino, o regiune d
UPDATE Statele Unite: Focuri de armă semnalate în apropierea unei moschei din Ohio, un mort
O persoană a fost ucisă într-un atac armat în apropierea unei moschei din Columbus, în statul Ohio (nordul Statelor Unite), însă lăcașul de cult nu a fost vizat, au informat luni autoritățile locale, notează AFP. O unitate de poliție informase inițial doar că agenții săi sunt în curs de intervenție 'în u
VIDEO Spania: Poliția a făcut uz de bastoane împotriva profesorilor care protestau la Madrid
Protestele profesorilor spanioli aflați în grevă împotriva politicii în domeniul educației duse de guvernul regional condus de Isabel Díaz Ayuso au escaladat în confruntări cu poliția la Madrid, relatează dpa. Sute de demonstranți au blocat intrările la Palatul Santoña din centrul capitalei, unde președint
Franța: Interdicție de circulație în noaptea de luni spre marți în unele zone din Paris
Autoritățile franceze au instituit restricții de circulație în anumite cartiere din Paris de luni seară, ora locală 23.00 (21.00 GMT), până marți dimineață, ora locală 06.00 (04.00 GMT), după violențele și jafurile care au devastat sâmbătă și duminică mai multe sectoare ale capitalei, informează AFP și Reuters. Măsura interzice 'cu strict
Cinci persoane testate pozitiv la Mpox în Rusia
Cinci pacienți spitalizați în orașul rusesc Sankt Petersburg au fost testați pozitiv la Mpox, a relatat luni agenția națională de presă RIA, citând spitalul local de boli infecțioase, informează Reuters. Toți cei cinci pacienți se află într-o stare stabilă, prezentând simptome ușoare sau moderate, pentru care primesc tratament medical,
Sanofi lansează un proiect de 2 miliarde de euro în Germania pentru a consolida securitatea UE în privința aprovizionării cu insulină
Gigantul farmaceutic francez Sanofi a început construcția unei unități de producție a insulinei în Germania, o investiție de 2 miliarde de euro, ce are menirea de a asigura aprovizionarea cu insulină a Europei, informează luni DPA. Noua fabrică din Frankfurt va înlocui o unitate existentă pe același amplasament. Inițiatorii proiectului afirmă
Peste 70 de școli din Ungaria au fost verificate în urma unor amenințări cu bombă, care nu s-au confirmat
Poliția a început verificările în peste 70 de școli din țară, după ce mai multe instituții media au primit, luni dimineață, e-mailuri în care se afirma că în unitățile de învățământ ar fi fost amplasate bombe. Potrivit ministrului de interne Gabor Posfai, primele date ale anchetei indică faptul că amenințările nu s-au confirmat, transmite
Haos la Luvru după ce studenți protestatari au blocat accesul în muzeu
Celebrul Muzeu Luvru din Paris nu și-a deschis porțile ca de obicei la începutul acestei săptămâni din cauza unui protest al studenților, a precizat instituția pe pagina sa de internet și pe conturile de socializare luni dimineață, informează DPA. Muzeul și-a cerut scuze pentru ''neplăcerile create''. Potrivit presei franceze, stude
Amenințări cu bombă la 160 de școli din Irlanda de Nord și mesaje de amenințare în Scoția
Aproximativ 160 de școli din Irlanda de Nord au primit luni e-mailuri de amenințare cu bombă, iar mai multe unități de învățământ din Scoția au primit, de asemenea, mesaje de amenințare, pe care autoritățile le tratează drept necredibile sau farse. Ministrul nord-irlandez al educației, Paul Givan, a declarat că mesajele primite de școlile din
Mai multe școli din Serbia au primit amenințări cu bombă și au fost evacuate
Zeci de școli din Serbia au primit, luni dimineață, amenințări cu bombă transmise prin e-mail, informează agenția de presă Tanjug. Au fost evacuate școli din Novi Sad și districtul Backa de Sud, în provincia Voivodina, precum și 21 de școli din zona Kraljevo, 20 din zona Cacak și 27 din zona Subotica. Au fost, de asemenea, evacuate și unități de în









