Seismul de magnitudine 7,7 din Panama s-a soldat cu 27 de răniți și importante pagube materiale
Seismul cu magnitudinea de 7,7 grade a declanșat panică vineri în Panama, provocând prăbușirea unor clădiri și surparea unor drumuri, în principal în partea centrală a țării, iar oficialitățile au raportat cel puțin 27 de răniți, conform celui mai recent bilanț, transmite sâmbătă AFP.
'A fost oribil, nu am mai trăit niciodată așa ceva. Fiica mea a fost blocată la școală. Slavă Domnului că suntem bine', a declarat pentru AFP Juana Alveo, în vârstă de 38 de ani, casieriță într-un magazin din Penonome, una dintre cele mai afectate zone, la aproximativ 130 de kilometri de epicentru.
Jurnaliștii AFP au observat mai multe clădiri prăbușite și o catedrală avariată în acest oraș din provincia Cocle, precum și în satul pescăresc Santa Catalina din provincia Veraguas.

Foto: Enea Lebrun / REUTERS
Cutremurul a avut loc la ora locală 12:56 PM (17:56 GMT), epicentrul fiind situat la 10 km de orășelul Pitaloza Arriba din provincia Herrera, central-sudică, potrivit Serviciului de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS).
Tonosi, o localitate cu 9.000 de locuitori, este una dintre zonele cele mai afectate. Ministrul Sănătății, Fernando Boyd, a indicat că orașul a fost izolat pe cale terestră de restul lumii.
Până în prezent nu au existat raportări de decese, a declarat pentru AFP șeful Centrului de Operațiuni de Urgență, Rene Garcia.
Potrivit oficialilor de protecție civilă, cutremurul a provocat 27 de răniți ușor în toată țara și a avariat locuințe, școli, spitale, biserici, clădiri administrative, poduri și drumuri.

Foto: Enea Lebrun / REUTERS
'Sunt în stare de șoc și nu am putut ajunge la familia mea', a declarat pentru AFP Luis Poveda, muncitor la o fabrică din Santiago de Veraguas, în centrul țării.
'A fost o nebunie', a spus Ariel Apolayo, un profesor în vârstă de 46 de ani. 'Am crezut că (seismul) a fost minor, dar apoi a devenit din ce în ce mai puternic. Automobilele se legănau', a povestit el.
Autoritățile Canalului Panama au anunțat că această cale navigabilă care leagă oceanele Pacific și Atlantic, prin care trece 5% din comerțul maritim global, funcționa 'normal'. Echipe specializate inspectează instalațiile sale.
Aeroportul Internațional Tocumen, un important nod aerian din America Latină, a fost închis temporar, iar mai multe zboruri au fost deviate către alte aeroporturi ca măsură de precauție, potrivit autorității aviației civile.

Foto: Li Jiaxu / Xinhua
Președintele panamez José Raúl Mulino a vizitat Penonome spre sfârșitul după-amiezii.
'Ne confruntăm cu un dezastru major', a declarat el, referindu-se la drumurile care s-au 'prăbușit complet' în zonele cele mai afectate.
Ministerul Educației a ordonat suspendarea cursurilor.
Cutremurul, resimțit timp de aproximativ un minut în țara cu 4,5 milioane de locuitori, a fost puternic și în capitala Ciudad de Panama, care nu este obișnuită cu trepidațiile, unde mii de oameni speriați au fugit din clădirile lor, a relatat AFP.
'Mi-a fost frică pentru că zguduitura a fost foarte puternică și lungă. Obiecte foarte grele, precum comode, patul și toate ustensilele de bucătărie, s-au mișcat, iar animalele erau foarte agitate', a declarat Salomon Andion, în vârstă de 46 de ani, pentru AFP, după ce a părăsit clădirea sa cu 15 etaje pentru a doua oară din cauza replicilor.

Foto: Enea Lebrun / REUTERS
Peste o sută de replici au avut loc după cutremurul principal, care a fost resimțit și în țara vecină, Costa Rica.
Președinții Columbiei, Ecuadorului și Guatemalei și-au exprimat solidaritatea cu Panama și au spus că sunt pregătiți să trimită ajutoare, dacă este nevoie.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat pe X că țara sa este 'alături de poporul panamez' și a anunțat că mobilizează 'resurse și personal' la cererea Panama.
Acest cutremur vine după mai multe cutremure devastatoare din America Latină în ultimele luni, inclusiv unul în Venezuela în iunie și un altul în vestul Columbiei în august, mai notează AFP. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Papa Leon cere acces universal la asistență medicală în debutul turneului său din America de Sud
La sosirea sa în Uruguay, Papa Leon al XIV-lea a declarat că se simte 'într-o formă bună' și a pledat pentru accesul universal la asistență medicală, informează AFP. Sâmbătă, suveranul pontif urmează să oficieze o slujbă religioasă, eveniment care marchează prima reuniune de amploare din cadrul unui turneu intens prin
BTA: Hamsteri de Dobrogea, înmulțiți în cadrul unui program de repopulare pentru a fi eliberați primăvara
Exemplare de hamster dobrogean (sau hamster românesc - Mesocricetus newtoni), reproduse în cadrul unui program de repopulare, vor fi eliberate în sălbăticie la primăvară, ca parte a unui proiect de sprijinire a supraviețuirii acestei specii protejate, a declarat Inspectoratul Regional pentru Mediu și Apă din Ruse. Rozătoarele au fost crescute la ins
Papa Leon al XIV-lea a sosit în Uruguay, prima etapă a unui turneu intens în America Latină
Papa Leon al XIV-lea a sosit vineri la Montevideo și a declarat că se simte ''într-o formă destul de bună'' după intervenția chirurgicală pentru cancer pulmonar suferită luna trecută, demarând astfel un turneu de 12 zile în America Latină cu o primă oprire în Uruguay, informează AFP. ''Știu că su
O schemă de fraudă prin call-center din #Ucraina a obținut 4,3 milioane de euro de la victime din Germania
Poliția ucraineană a destructurat o rețea de centre de apel frauduloase, în urma unei înșelătorii de milioane de euro care a vizat persoane din Germania, informează dpa. Făptașii au păgubit 135 de persoane din Germania cu o sumă totală de peste 4,3 milioane de euro, a anunțat vineri poliția ucraineană. Presupusul org
Germania: Doi morți după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă lângă Magdeburg
Două persoane au murit vineri după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbușit pe o autostradă la nord-est de orașul german Magdeburg, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, relatează dpa. Conform investigațiilor inițiale, niciun vehicul care circula pe autostrada A2 nu a fost implicat în accident, produs în cursu
Poliția olandeză dispersează un protest împotriva unui centru de date al Microsoft la Amsterdam
Poliția olandeză a intervenit vineri pentru a dispersa manifestanții care au pătruns în zona lucrărilor unui șantier pentru construcția unui centru de date al companiei Microsoft, într-un protest împotriva impactului infrastructurilor de acest fel asupra mediului și al presupusului rol al acestei companii în ofensiva militară israeliană din Fâși
Numărul trecerilor ilegale a frontierelor UE a scăzut semnificativ în ultimele 12 luni, indică un raport al Comisiei Europene
Numărul trecerilor ilegale a frontierei în Uniunea Europeană a scăzut cu 32% în perioada iulie 2025-iunie 2026, în timp ce numărul cererilor de azil s-a redus cu 16%, iar rata deportărilor la nivelul Uniunii Europene a sporit la 31% în perioada analizată, indică raportul anual privind migrația și azilul, prezentat vineri de Comisia Europeană, transmit
Japonia/ Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul Tokyo
Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs vineri în apropierea coastelor regiunii japoneze Kanto, care include capitala Tokyo, însă nu a condus la emiterea unei alerte de tsunami, informează agențiile AFP și EFE. Cutremurul, înregistrat la ora locală 19:39 (22:39 GMT), s-a produs în larg, la est de regiunea Kanto, la o ad
Anul 2026 va fi, 'cel mai probabil', al doilea cel mai cald an înregistrat vreodată,după 2024
Încălzirea globală va depăși în anul 2026, 'aproape sigur', pragul de 1,5 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale, conform Serviciului Copernicus pentru schimbările climatice (C3S), transmit vineri agențiile DPA și AFP. De asemenea, serviciul Uniunii Europene a estimat că 2026 va fi, 'cel mai probabil', al doilea cel mai cald
UPDATE Cel puțin doi morți într-un accident de autobuz în estul Franței
Un autobuz regional care transporta adulți și aproximativ cincisprezece elevi a ieșit de pe șosea vineri, în sud-estul Franței, doi tineri - dintre care unul minor - fiind uciși, au anunțat autoritățile citate de AFP. Alte 16 persoane au fost rănite, trei dintre ele fiind în stare gravă. Premierul francez Sebastien Lecornu a scris
Un pacient infectat cu Ebola în RD Congo, transportat în Regatul Unit
Un medic britanic testat pozitiv la virusul Ebola în timp ce lua parte la măsurile de combatere a epidemiei din Republica Democratică Congo (RDC) a fost transportat cu avionul la Londra pentru a fi tratat, a anunțat joi guvernul britanic, citat de AFP. Cetățeanul britanic, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, 's-a întors &i
Papa Leon al XIV-lea se îndreaptă spre America de Sud
Papa Leon al XIV-lea începe vineri o călătorie apostolică de 12 zile în America de Sud, cea mai lungă deplasare în străinătate de la alegerea sa, anul trecut, transmite agenția de presă DPA. Prima oprire a papei este în Uruguay și în capitala acestui stat, Montevideo, unde liderul celor 1,4 miliarde de catolici di
Turcia: Cel puțin 8 oameni împușcați mortal de un atacator într-o zonă rurală; operațiune de căutare în curs
O operațiune de căutare este în curs în regiunea central-vestică din Turcia, unde opt persoane au fost împușcate mortal de un atacator în trei sate distincte, potrivit unor responsabili locali, citați de AFP. În imagini surprinse de camerele de luat vederi și difuzate de media turce, suspectul, cu o haină neagră ș
SUA: Șase morți și mai mulți răniți într-un incendiu la New York
Șase persoane și-au pierdut viața într-un incendiu survenit joi dimineață în cartierul Brooklyn din New York, au anunțat autoritățile metropolei americane, primarul Zohran Mamdani vorbind despre 'un incendiu devastator', informează AFP. 'Cu inima frântă, vă anunț că șase new-yorkezi și-au pierdut viața', a declarat pentru pres
OMS trage un semnal de alarmă în legătură cu lipsa activității fizice în rândul adolescenților
Un adolescent din patru la nivel global recunoaște că nu a practicat nicio activitate fizică cu durata de cel puțin o oră în săptămâna precedentă, a arătat miercuri OMS, subliniind lipsa progreselor în acest domeniu în ultimii 15 ani, informează AFP. Circa 240 de milioane de tineri cu vârste între 11 și 17 a











