logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Franța: 400-500 de licee vor avea cursurile suspendate 'total sau parțial' luni în urma protestelor (ministru)

Imagine din galeria Agerpres

Cursurile vor fi suspendate 'total sau parțial', luni, în Franța în '400 până la 500 de licee' unde nu sunt îndeplinite condițiile de securitate, a anunțat duminică ministrul educației naționale, Edouard Geffray, precizând că 24 de instituții de învățământ au fost 'incendiate sau vandalizate' în timpul protestelor liceenilor lansate la începutul acestei săptămâni, transmite AFP.

'Între 400 și 500 de școli au suspendat cursurile' vineri și 'vor fi, probabil, la fel de multe luni, dar cu o reluare parțială și treptată a cursurilor', a declarat ministrul la posturile France 2 și France Inter, deplângând faptul că '78 de membri ai personalului' din educație au fost răniți 'de la începutul evenimentelor'.

Suspendarea cursurilor intervine atunci când 'nu sunt îndeplinite condițiile de securitate', fie din motive logistice, fie pentru că membri ai personalului 'au fost vizați direct', a explicat ministrul.

'Există activiști, în special de ultra-stânga, care s-au infiltrat în mișcarea liceenilor, pe care au deturnat-o și care au fost extrem de violenți. În mod clar, acest lucru pune în pericol și personalul, și elevii noștri. Șaptezeci și opt de persoane din sistemul național de educație au fost rănite, nu am mai văzut niciodată așa ceva. Au fost atacate în mod deliberat pentru ca erau angajați ai educației naționale', a afirmat Geffray.

Începută pe 17 septembrie în regiunea pariziană, mișcarea de protest și blocada liceenilor s-a extins treptat în toată țara și a luat o turnură violentă joi în numeroase orașe franceze.

Ziua de vineri a fost marcată de tensiuni și peste 1.700 de rețineri - 5.000 în total începând de luni -, iar organizatorii cer continuarea mobilizării marți în lipsa unor 'măsuri concrete'.

Liceenii mobilizați cer mai multe resurse umane și financiare pentru sistemul național de educație, plângându-se de presiunea exercitată de Parcoursup (procedura computerizată de orientare), de numărul insuficient de profesori, de clădiri în stare precară și de programul prea încărcat.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 897

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social Ex 15-11-2026 19:55

VIDEO O ambarcațiune semi-submersibilă cu tone de cocaină la bord a fost interceptată în Atlantic de marina franceză

O ambarcațiune semi-submersibilă ce transporta mai multe tone de cocaină a fost interceptată joi de marina franceză în Oceanul Atlantic, după ce echipajul său a activat mecanismul de scufundare, au anunțat duminică autoritățile franceze, transmite AFP. Când fregata marinei franceze s-a apropiat de ambarcațiunea ce nu afișa niciun p

Social Ex 15-11-2026 18:04

Cehia: Sute de mii de persoane protestează împotriva reformei mass-media

Sute de mii de protestatari au ieșit duminică pe străzile din Praga pentru a manifesta împotriva planificatei aboliri a taxelor de difuzare în Cehia, potrivit organizatorilor, informează dpa. Participanții au răspuns unui apel al organizației Un Milion de Momente pentru Democrație și s-au adunat pe Câmpia Letna, o zonă mare ș

Social Ex 15-11-2026 11:43

Traversarea clandestină a Canalului Mânecii: 89 de persoane au fost salvate dintr-un naufragiu

O persoană este ''posibil dată dispărută'' și alte 89 au fost salvate, sâmbătă seară, după naufragiul unei ambarcațiuni ce încerca să ajungă clandestin în Anglia, a anunțat duminică Prefectura maritimă a Canalului Mânecii și Mării Nordului (Premar), potrivit AFP. Acest naufragiu a survenit într-o zi cu numeroase &i

Social Ex 14-11-2026 21:12

Mii de portughezi au protestat împotriva crizei locuințelor

Mii de persoane au mărșăluit sâmbătă pe străzile Lisabonei și ale altor aproximativ treizeci de orașe din Portugalia pentru a protesta împotriva crizei locuințelor, care a devenit un subiect major de dezbatere publică în ultimele săptămâni, relatează AFP. 'Scădeți chiriile, creșteți salariile', au scandat manife

Social Ex 14-11-2026 17:48

SUA: Zborurile s-au reluat, cu perturbări, după ce autoritățile au ridicat interdicția de decolare la nivel național

Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa. Se preconizează

Social Ex 13-11-2026 23:24

VIDEO Un portcontainer și o navă de croazieră, în coliziune în New Orleans

Un portcontainer a intrat în coliziune cu o navă de croazieră amarată la un chei al portului New Orleans, pe Mississippi, au relatat media americane vineri, citate de AFP. Potrivit canalului de televiziune local WDSU, la bordul navei cu zbaturi a companiei American Cruise Lines se aflau 129 de pasageri, fără a-i socoti și pe membrii echi

Social Ex 13-11-2026 21:48

Fratele unui puternic șef de cartel mexican, condamnat la 22 ani de închisoare în SUA

Narcotraficantul mexican Antonio Oseguera Cervantes - fratele șefului defunct al cartelului mexican Jalisco Nueva Generacion (CJNG) supranumit 'El Mencho' - a fost condamnat la 22 de ani și jumătate închisoare în SUA, a anunțat vineri Ministerul american al Justiției, citat de AFP. În vârstă de 67 de ani și cuno

Social Ex 13-11-2026 19:54

Papa Leon al XIV-lea afirmă că este pe cale să 'depășească' problemele sale de sănătate

Papa Leon al XIV-lea a afirmat vineri, în Peru, că este pe cale să 'depășească' problemele sale de sănătate, la doar câteva săptămâni după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale din cauza unui cancer pulmonar, cu ocazia întoarcerii sale în fosta sa dieceză din orașul Chiclayo, informează AFP. 'V

Social Ex 13-11-2026 18:16

Papa Leon al XIV-lea, întâmpinat de o mulțime uriașă în Chiclayo, orașul din Peru în care a fost episcop

Numeroși oameni s-au reunit vineri și au format o mulțime uriașă de credincioși la periferia orașului Chiclayo, situat în nordul statului Peru, pentru a asista la evenimentul central al turneului de 12 zile al papei Leon al XIV-lea în America de Sud: o liturghie în aer liber alături de oamenii care l-au cunoscut în calitate de episcop al lor t

Social Ex 13-11-2026 14:32

Un oraș din Peru speră că papa Leon al XIV-lea va recunoaște un miracol vechi de patru secole

În contextul revenirii papei Leon al XIV-lea, vineri, în orașul Chiclayo, Peru, unde în trecut a slujit drept episcop, rezidenții unui oraș din apropiere speră că suveranul pontif va promova o cauză pe care a mai susținut-o în trecut: recunoașterea de către Vatican a unui miracol euharistic despre care se crede că s-ar fi întâmplat

Social Ex 13-11-2026 13:53

Ebola/ONU salută progresele înregistrate în lupta împotriva virusului și declară insecuritatea cea mai mare provocare

Oficialii ONU din domeniul sanitar au salutat progresele înregistrate în lupta împotriva virusului Ebola, vineri, la șase luni de la momentul la care epidemia actuală din Republica Democratică Congo (RDC) a stârnit pentru prima dată îngrijorare la nivel mondial, însă au avertizat că boala continuă să se răspândească în zone mai

Social Ex 13-11-2026 10:03

Hackeri nord-coreeni au furat peste 400 de milioane de dolari în criptomonede în ultimele 18 luni, potrivit FBI

Biroul Federal de Investigații al SUA (FBI) a semnalat joi că un grup de hackeri asociat statului nord-coreean a furat peste 400 de milioane de dolari în criptomonede în ultimele 18 luni, printr-un sistem de fraudă care folosește imagini de pe camerele web înregistrate în secret, relatează agenția EFE. 'Actorii cibernetici nord-core

Social Ex 13-11-2026 09:23

Sute de arestări în urma unei ample operațiuni a poliției la nivel internațional împotriva 'dark web'

Forțele de poliție din mai multe țări au arestat 354 de persoane și au confiscat cantități mari de droguri, arme de foc și bani în cadrul unei ample operațiuni internaționale care a vizat utilizatorii de 'dark web', au declarat joi oficiali americani și europeni, relatează vineri AFP. Europol, agenția europeană a poliției, a coordonat o o

Social Ex 13-11-2026 09:05

Cererea de cetățenie a papei Leon al XIV-lea, declarată obiect de patrimoniu cultural în Peru

Cererea scrisă de mână de papa Leon al XIV-lea pentru obținerea cetățeniei peruane a fost declarată obiect de patrimoniu cultural național cu prilejul vizitei suveranului pontif în această țară pe care o consideră a doua lui casă, informează DPA. Ministerul Culturii din Peru a anunțat această decizie în timp ce milioane de persoane s-

Social Ex 12-11-2026 20:44

Aflat în Peru, Papa Leon al XIV-lea a vorbit despre repararea abuzurilor comise de clerici și a denunțat macismul

Joi, în a doua zi a vizitei sale în Peru, Papa Leon al XIV-lea a cerut ''reparații'' pentru ''abuzurile'' comise în Biserică și a denunțat persistența unei ''mentalități maciste'' în societate, precum și violența împotriva femeilor, transmite AFP. Suveranul pontif, c