logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Papa Leon a avertizat din Franța că tehnologia AI creează 'un paradis al mașinilor'

Imagine din galeria Agerpres

Papa Leon al XIV-lea a lansat un apel la reconsiderarea dezvoltării inteligenței artificiale (AI), deschizându-și vineri vizita apostolică din Franța cu un puternic avertisment că AI-ul poate crea un viitor în care întregul Pământ devine 'un paradis al mașinilor', transmite Reuters.

Primul papă american, care a făcut din semnalul de alarmă cu privire la riscurile AI o parte centrală a activității sale în cele 16 luni de când se află la conducerea Bisericii Catolice, a plasat această problemă și în centrul vizitei sale în Franța, prima a unui papă în aproape 20 de ani.

'Dacă vrem să evităm să ne pierdem umanitatea în mijlocul unui 'paradis al mașinilor' care ne invadează și ne condiționează viața de zi cu zi, există o nevoie urgentă de educație în discernământ etic', a spus el, vorbind sub tavanele aurite ale Palatului Elysee.

Papa a reiterat, de asemenea, cu tărie învățăturile pro-viață ale Bisericii, criticând inițiativele de a permite moartea asistată pentru cei care au boli incurabile, la două luni după ce politicienii francezi au aprobat o astfel de măsură.

'Sunt îngrijorat de acele tendințe din societate care riscă să transforme știința și tehnologia în afaceri cu scop lucrativ care promovează manipularea genetică, mamele surogat, comerțul cu organe umane sau posibilitatea de a-ți aranja propria moarte', a spus el.

În cadrul vizitei sale în Franța, papa Leon va încerca, de asemenea, să repare din imaginea Bisericii după scandalurile de abuz ce șocat națiunea franceză și se așteaptă, de asemenea, să prezinte o viziune pentru viitorul Europei într-un discurs de luni.



Papa Leon a fost întâmpinat pe aeroportul Paris Orly, sub un cer albastru senin, de președintele Emmanuel Macron și soția sa Brigitte, precum și de copii care au cântat pentru el și i-au cerut autografe. În cursul vizitei sale, papa va ajunge la faimosul altar catolic de la Lourdes, în sud-vest, și la Metz, la granița cu Germania.



De asemenea, suveranul pontif urmează să conducă vineri o slujbă de rugăciune la Paris, la catedrala Notre-Dame restaurată, fiind prima vizită a unui papă de când un incendiu devastator aproape a distrus capodopera gotică în 2019.

Declarându-le reporterilor din avionul spre Paris că vine să transmită un mesaj de pace, Leon a adăugat: 'Este un mesaj care, în acest moment, după cum știm cu toții, este deosebit de important.'

Oamenii care au așteptat pe marginea străzilor pe care papa Leon a trecut în drumul spre Palatul Elysee au filmat și fotografiat cu telefoanele și au fluturat steaguri și pancarte.

'El aduce un mesaj de pace și speranță care este foarte, foarte pozitiv. Vizita sa în Franța trimite un semnal minunat țării', a declarat un trecător Antoine Barxias-Casties, în fața catedralei Notre-Dame, în ajunul vizitei lui Leon.

Următorul punct pe agenda papei pentru ziua de vineri este un discurs adresat personalului de la sediul organismului ONU pentru cultură și educație, UNESCO, care se confruntă cu deficite bugetare după ce președintele american Donald Trump s-a retras din agenție în 2025.

Primul papă american a atras furia lui Trump la începutul acestui an, după ce a criticat războiul din Iran.

Întrebat despre încercarea lui Trump de a interzice accesul CNN și al altor câteva publicații la Casa Albă, Leo, aflat la bordul avionului spre Paris, și-a reafirmat sprijinul pentru libertatea presei, spunând că toți sunt bineveniți să relateze despre vizita sa.

Franța, o națiune laică în care separarea bisericii de stat este consacrată printr-o lege din 1905, a înregistrat o scădere constantă a afilierii la 'Biserica Catolică' în perioada postbelică, reflectând o tendință din alte țări tradițional catolice.

Deși Conferința Episcopilor Francezi indică o creștere a numărului de adulți care s-au botezat, un raport publicat de agenția oficială de statistică INSEE a arătat că doar 25% dintre francezii cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani s-au identificat drept catolici, comparativ cu 43% cu un deceniu în urmă.

Vizita papei Leon are loc în contextul în care liderii catolici din Franța au fost în conflict cu guvernul în ceea ce privește consacrarea în 2024 a dreptului la avort în constituția franceză, o premieră mondială, și adoptarea legii care legalizează moartea asistată pentru adulții cu boli incurabile.

Liderii catolici francezi speră că vizita Papei va repara din imaginea Bisericii după ce un raport zdrobitor din 2021 a constatat că aproximativ 330.000 de copii francezi au fost abuzați de clerici catolici și lideri laici pe parcursul a șapte decenii.

Episcopii francezi au introdus de atunci măsuri de compensare și protecție, dar supraviețuitorii au continuat să facă presiuni asupra liderilor Bisericii pentru a da dovadă de responsabilitate.

'Leon poartă imensa responsabilitate de a declara că e de ajuns', a declarat pentru Reuters Alain Esquerre, în vârstă de 66 de ani, purtător de cuvânt al victimelor la instituția catolică Notre-Dame de Betharram.

Papa se va întâlni duminică, la Lourdes, cu șapte victime franceze ale abuzurilor comise de clericii catolici.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: EPA

Afisari: 714

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social Ex 25-10-2026 20:19

Zeci de mii de cehi protestează împotriva reformei mass-media ca posibilă modalitate de cenzură (FOTO/VIDEO)

Zeci de mii de cehi au ieșit în stradă duminică la Praga pentru a susține libertatea presei și pentru a protesta împotriva unui plan de reformă a finanțării radioului și televiziunii publice, transmite dpa.

Social Ex 24-10-2026 22:15

Poliția din Dubai avertizează asupra ofertelor false de locuri de muncă part-time

Poliția din Dubai avertizează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă asupra ofertelor false pentru activități part-time, folosite de escroci pentru a obține date bancare sau pentru a implica victimele în transferuri financiare ilegale, relatează sâmbătă agenția de presă WAM. Centrul Antifraudă din cadrul Direcției Ge

Social Ex 24-10-2026 21:12

VIDEO Proteste în Germania împotriva deportărilor, precum și față de planurile unui producător de armament

Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă în mai multe aeroporturi din Germania împotriva deportării solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse și a extinderii infrastructurii destinate reținerii și expulzării acestora, în timp ce la Leipzig, în estul țării, alte câteva sute de persoane au manifestat îm

Social Ex 24-10-2026 20:54

Ciocniri între poliție și manifestanți la un protest antiguvernamental la Bruxelles (FOTO/VIDEO)

Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și spray cu piper în confruntările de sâmbătă de la Bruxelles cu manifestanți antiguvernamentali care cereau condiții mai bune în sistemul de învățământ, relatează Reuters.

Social Ex 24-10-2026 20:33

Noi proteste în Portugalia față de criza locuințelor (FOTO/VIDEO)

Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Portugalia împotriva crizei locuințelor și a lipsei unor soluții din partea guvernului, după mai bine de o săptămână de proteste, în cadrul cărora manifestanții au instalat corturi în spații publice, relatează EFE.

Social Ex 24-10-2026 20:22

Franța / Manifestații de amploare, în mare parte pașnice, dar cu ciocniri la Paris (FOTO/VIDEO)

Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la manifestații în mai multe orașe din Franța, în condițiile unei mobilizări sporite a forțelor de ordine. Deși protestele s-au desfășurat în general pașnic, la Paris au izbucnit confruntări spre finalul marșului, unde poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și un tun cu apă, relatează AFP.

Social Ex 24-10-2026 20:20

UPDATE/Mii de tineri au protestat în Italia faţă de scumpirea vieţii şi măsurile de securitate ale guvernului Meloni (FOTO/VIDEO)

Mii de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la manifestaţii organizate în mai multe oraşe din Italia împotriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare, într-o zi marcată de măsuri sporite de securitate după violenţele şi jafurile produse în urmă cu o săptămână la Milano, relatează

Social Ex 24-10-2026 19:58

Mii de persoane au manifestat la Istanbul și Ankara împotriva presiunilor asupra presei

Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă la Istanbul și Ankara pentru a denunța presiunile constante exercitate de puterea președintelui Recep Tayyip Erdogan asupra presei, relatează AFP. 'Nu ne vom lăsa reduși la tăcere. Ajunge!', au scandat manifestanții, printre care se aflau numeroși jurnaliști reuniți pe malul asia

Social Ex 24-10-2026 19:02

Mii de persoane au protestat la Tirana împotriva corupției și a premierului Edi Rama (FOTO/VIDEO)

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Tirana, cerând demisia premierului albanez Edi Rama și denunțând corupția și condițiile precare din sistemul de învățământ, relatează AFP.

Social Ex 24-10-2026 16:12

Emiratele Arabe Unite/ Toate plajele publice din Ras Al Khaimah, închise după o deversare de petrol

Autoritățile din emiratul Ras Al Khaimah, din nordul Emiratelor Arabe Unite, au anunțat sâmbătă închiderea tuturor plajelor publice până la noi dispoziții, după o deversare de petrol de pe un petrolier în largul coastei de nord a țării, în apropierea strâmtorii Ormuz, potrivit agențiilor Xinhua și Reuters. A

Social Ex 24-10-2026 15:46

Spania/Alegeri: Proteste pentru apărarea pensiilor publice, în timp ce premierul promite protejarea dreptului la avort și eutanasie

Mii de persoane au manifestat sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul socialist Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin Constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP

Social Ex 24-10-2026 15:36

Papa aprobă primul pas în vederea beatificării laicei argentiniene Margarita Bavosi

Papa Leon al XIV-lea a aprobat sâmbătă decretul prin care sunt recunoscute ''virtuțile eroice'' ale laicei argentiniene Margarita Bavosi (1941 - 1985), cunoscută sub numele de ''Luminosa'', transmite agenția de presă EFE. Papa Leon al XIV-lea a semnat decretele referitoare la procesul de beatificare care i

Social Ex 24-10-2026 13:42

Franța: Mii de persoane protestează la Orleans împotriva extremei drepte înaintea congresului lui Marine Le Pen (GALERIE FOTO)

Mii de persoane au început să protesteze sâmbătă împotriva formațiunii de extrema dreaptă Adunarea Națională (RN) la Orleans, unde sâmbătă și duminică va avea loc un congres al acestui partid în cadrul căruia Marine Le Pen își va lansa oficial candidatura la Palatul Elysee, relatează EFE. Marșul, convocat &i

Social Ex 24-10-2026 13:17

Albania: O nouă zi de mobilizare împotriva prim-ministrului Edi Rama

Protestatarii se adună sâmbătă la Tirana pentru a denunța condițiile proaste de studiu, corupția și pentru a cere demisia prim-ministrului Edi Rama după o săptămână marcată de violențe și apoi o revenire relativă la calm, transmite AFP. Studenții și liceenii s-au alăturat protestelor la jumătatea lunii octombrie odată cu înce

Social Ex 24-10-2026 09:34

Germania: Incendiu la ''Cuibul Vulturului'' al lui Hitler, un suspect arestat

Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de ''Cuibul Vulturului'', transmite AFP. Aproape 200 de pompieri au fost mobilizați pentru a stinge focul din această clădire ce domină un pinten stânc