Papa Leon al XIV-lea vizitează Franța, în contextul în care Biserica se confruntă cu șocul abuzurilor clerului
Papa Leon al XIV-lea se deplasează vineri în Franța în prima vizită oficială a unui suveran pontif din această țară din ultimii aproape 20 de ani, transmite marți Reuters.
Liderii catolici speră că această vizită va reabilita imaginea Bisericii Catolice Franceze, afectată grav după ce un raport devastator din 2021 privind abuzurile asupra copiilor comise de preoți a provocat un șoc la nivel național.
Papa Leon, care se va întâlni cu victime ale abuzurilor în timpul vizitei de patru zile, urmează să atragă mulțimi numeroase la o slujbă în aer liber în centrul Parisului și se va adresa liderilor francezi, precum și unor reprezentanți ai ONU și ai instituțiilor europene, în cadrul unor evenimente distincte incluse în turneul său intens, care cuprinde deplasări în trei orașe.
'Vizita Papei Leon în Franța a stârnit un adevărat val' de interes, a declarat pentru Reuters episcopul francez pensionat Marc Stenger. Aproximativ 600.000 de persoane s-au înscris pentru a participa la slujba în aer liber de sâmbătă, organizată în apropierea celebrului bulevard parizian Champs-Elysees.
'Catolicii francezi afirmă răspicat că au nevoie de Biserică pentru a-și găsi calea în aceste momente incerte ale istoriei mondiale', a spus Stenger, făcând referire la cifrele privind înscrierile.
Agenda suveranului pontif la Paris include discursuri adresate președintelui Emmanuel Macron și altor lideri francezi la Palatul Elysee, precum și personalului de la sediul UNESCO (organizația ONU pentru educație și cultură), instituție care se confruntă cu un deficit bugetar după retragerea SUA, decisă de președintele Donald Trump în 2025.
Primul papă american a atras furia președintelui Trump la începutul acestui an, după ce a criticat războiul din Iran.
Este de așteptat ca Leon - care a publicat în luna mai un manifest fervent prin care avertiza asupra pericolelor inteligenței artificiale (AI) și îndemna la reglementarea internațională a acestui sector - să abordeze această problemă de la sediul UNESCO din Paris.
Papa va reitera, probabil, apelul său pentru încetinirea dezvoltării AI și va vorbi 'despre sensul existenței, despre ceea ce îi face pe oameni să fie oameni și despre ceea ce nu ține de această sferă', a declarat Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.
De asemenea, Leon va oficia o slujbă de rugăciune la Paris, în catedrala restaurată Notre-Dame. Aceasta va fi prima vizită a unui papă la celebra catedrală după incendiul devastator care a distrus aproape complet capodopera gotică în 2019.
Pe lângă Paris, turneul papei include o oprire la celebrul sanctuar catolic de la Lourdes, în sud-vestul Franței. Evenimentul va culmina la Metz - oraș situat lângă granița cu Germania și reședința regretatului Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene - cu un discurs despre 'rădăcinile Europei în slujba păcii și unității'.
Cardinalul Jean-Claude Hollerich, arhiepiscop de Luxemburg și fost președinte al Comisiei Episcopatelor din Comunitatea Europeană (COMECE), a declarat că papa Leon le va cere liderilor europeni să fie 'făuritori și constructori neobosiți ai păcii'.
Președintele Macron i-a invitat pe liderii tuturor celor 27 de state membre UE să participe la discursul de la Metz, a precizat Charles Personnaz, ambasadorul Franței pe lângă Sfântul Scaun. Nu este clar câți dintre aceștia vor veni, a adăugat el, având în vedere că evenimentul coincide cu sesiunea Adunării Generale a ONU de la New York.
Este posibil să participe și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit relatărilor din presă. Biroul lui Zelenski nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta informația.
Duminică, la Lourdes, papa Leon se va întâlni cu șapte persoane care au supraviețuit abuzurilor comise de membri ai clerului catolic, au anunțat într-un comunicat de presă mai multe dintre persoanele implicate. Vaticanul - care, de regulă, emite declarații despre întâlnirile papei cu victimele abuzurilor abia după ce acestea au avut loc - nu a oferit detalii suplimentare.
Un raport din 2021 a dezvăluit că aproximativ 330.000 de copii din Franța au fost victimele abuzurilor comise de membri ai clerului catolic și de lideri laici, pe parcursul a șapte decenii. Raportul - similar celor publicate în Statele Unite, Spania și Portugalia - sublinia că Biserica a dat dovadă de o 'indiferență profundă, totală și chiar crudă' față de victime.
De atunci, episcopii francezi au introdus măsuri de compensare și de protecție, însă supraviețuitorii continuă să facă presiuni asupra liderilor bisericești pentru ca aceștia să își asume responsabilitatea.
Episcoul Stenger, care a condus Dieceza de Troyes între 1999 și 2020, a declarat că scandalurile legate de abuzuri 'au rănit profund Biserica și i-au afectat credibilitatea'.
Un înalt oficial al Vaticanului a declarat că papa Leon a solicitat ca întâlnirea de la Lourdes să fie organizată sub forma unui dialog și să includă supraviețuitori din medii diverse - inclusiv persoane abuzate la vârsta adultă - și din diferite regiuni ale Franței. Lourdes, unul dintre cele mai populare locuri de pelerinaj catolic din lume, este legat de un scandal care a afectat Vaticanul în ultimii ani. Sanctuarul său găzduiește o serie de mozaicuri realizate de părintele Marko Rupnik - un preot și artist de renume, cu legături la Vatican - care a fost acuzat de abuzuri sexuale.
Rupnik, acuzat de peste 20 de femei, nu a comentat public aceste acuzații. În prezent, el este supus unui proces canonic la Vatican. Episcopul de Lourdes Jean-Marc Micas a declarat în august că a dispus acoperirea mozaicurilor realizate de părintele Rupnik pentru vizita Papei.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția din Dubai avertizează asupra ofertelor false de locuri de muncă part-time
Poliția din Dubai avertizează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă asupra ofertelor false pentru activități part-time, folosite de escroci pentru a obține date bancare sau pentru a implica victimele în transferuri financiare ilegale, relatează sâmbătă agenția de presă WAM. Centrul Antifraudă din cadrul Direcției Ge
VIDEO Proteste în Germania împotriva deportărilor, precum și față de planurile unui producător de armament
Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă în mai multe aeroporturi din Germania împotriva deportării solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse și a extinderii infrastructurii destinate reținerii și expulzării acestora, în timp ce la Leipzig, în estul țării, alte câteva sute de persoane au manifestat îm
Ciocniri între poliție și manifestanți la un protest antiguvernamental la Bruxelles (FOTO/VIDEO)
Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și spray cu piper în confruntările de sâmbătă de la Bruxelles cu manifestanți antiguvernamentali care cereau condiții mai bune în sistemul de învățământ, relatează Reuters.
Noi proteste în Portugalia față de criza locuințelor (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Portugalia împotriva crizei locuințelor și a lipsei unor soluții din partea guvernului, după mai bine de o săptămână de proteste, în cadrul cărora manifestanții au instalat corturi în spații publice, relatează EFE.
Franța / Manifestații de amploare, în mare parte pașnice, dar cu ciocniri la Paris (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la manifestații în mai multe orașe din Franța, în condițiile unei mobilizări sporite a forțelor de ordine. Deși protestele s-au desfășurat în general pașnic, la Paris au izbucnit confruntări spre finalul marșului, unde poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și un tun cu apă, relatează AFP.
UPDATE/Mii de tineri au protestat în Italia faţă de scumpirea vieţii şi măsurile de securitate ale guvernului Meloni (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la manifestaţii organizate în mai multe oraşe din Italia împotriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare, într-o zi marcată de măsuri sporite de securitate după violenţele şi jafurile produse în urmă cu o săptămână la Milano, relatează
Mii de persoane au manifestat la Istanbul și Ankara împotriva presiunilor asupra presei
Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă la Istanbul și Ankara pentru a denunța presiunile constante exercitate de puterea președintelui Recep Tayyip Erdogan asupra presei, relatează AFP. 'Nu ne vom lăsa reduși la tăcere. Ajunge!', au scandat manifestanții, printre care se aflau numeroși jurnaliști reuniți pe malul asia
Mii de persoane au protestat la Tirana împotriva corupției și a premierului Edi Rama (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Tirana, cerând demisia premierului albanez Edi Rama și denunțând corupția și condițiile precare din sistemul de învățământ, relatează AFP.
Emiratele Arabe Unite/ Toate plajele publice din Ras Al Khaimah, închise după o deversare de petrol
Autoritățile din emiratul Ras Al Khaimah, din nordul Emiratelor Arabe Unite, au anunțat sâmbătă închiderea tuturor plajelor publice până la noi dispoziții, după o deversare de petrol de pe un petrolier în largul coastei de nord a țării, în apropierea strâmtorii Ormuz, potrivit agențiilor Xinhua și Reuters. A
Spania/Alegeri: Proteste pentru apărarea pensiilor publice, în timp ce premierul promite protejarea dreptului la avort și eutanasie
Mii de persoane au manifestat sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul socialist Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin Constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP
Papa aprobă primul pas în vederea beatificării laicei argentiniene Margarita Bavosi
Papa Leon al XIV-lea a aprobat sâmbătă decretul prin care sunt recunoscute ''virtuțile eroice'' ale laicei argentiniene Margarita Bavosi (1941 - 1985), cunoscută sub numele de ''Luminosa'', transmite agenția de presă EFE. Papa Leon al XIV-lea a semnat decretele referitoare la procesul de beatificare care i
Franța: Mii de persoane protestează la Orleans împotriva extremei drepte înaintea congresului lui Marine Le Pen (GALERIE FOTO)
Mii de persoane au început să protesteze sâmbătă împotriva formațiunii de extrema dreaptă Adunarea Națională (RN) la Orleans, unde sâmbătă și duminică va avea loc un congres al acestui partid în cadrul căruia Marine Le Pen își va lansa oficial candidatura la Palatul Elysee, relatează EFE. Marșul, convocat &i
Albania: O nouă zi de mobilizare împotriva prim-ministrului Edi Rama
Protestatarii se adună sâmbătă la Tirana pentru a denunța condițiile proaste de studiu, corupția și pentru a cere demisia prim-ministrului Edi Rama după o săptămână marcată de violențe și apoi o revenire relativă la calm, transmite AFP. Studenții și liceenii s-au alăturat protestelor la jumătatea lunii octombrie odată cu înce
Germania: Incendiu la ''Cuibul Vulturului'' al lui Hitler, un suspect arestat
Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de ''Cuibul Vulturului'', transmite AFP. Aproape 200 de pompieri au fost mobilizați pentru a stinge focul din această clădire ce domină un pinten stânc
Iordania: Șapte morți și 34 de răniți într-un atac comis de un grup de extremiști într-o biserică, potrivit autorităților
Cel puțin șapte persoane au fost ucise vineri într-un atac armat produs într-o biserică ortodoxă greacă în sudul Iordaniei, în guvernoratul Karak, un rar atac împotriva comunității creștine din regatul hașemit, transmit AFP, Reuters și Petra. Regele Abdallah al II-lea a promis că vor fi aplicate pedepsele 'cel














