O ambarcațiune cu 230 de migranți la bord a traversat Canalul Mânecii, un număr record pentru o singură traversare
O ambarcațiune de mici dimensiuni, cu 230 de persoane la bord, a ajuns luni în Regatul Unit după ce a traversat Canalul Mânecii din Franța, cel mai mare număr de migranți înregistrat vreodată într-o singură traversare, potrivit Ministerului de Interne de la Londra, informează EFE.
Această cifră depășește recordul anterior stabilit în iulie, când 165 de persoane au făcut traversarea într-o singură ambarcațiune.
Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne a spus că acest caz demonstrează 'tacticile iresponsabile și periculoase folosite de bandele infracționale, care continuă să pună vieți în pericol, supraaglomerând tot mai multe persoane în ambarcațiuni nepotrivite pentru navigație'.
Totuși, numărul sosirilor în Marea Britaniei prin traversarea Canalului Mânecii a scăzut comparativ cu anul anterior, deoarece 14.819 persoane l-au traversat în mod ilegal în 2026, cu 43% mai puțin decât în 2025 și cu 16% mai puțin decât în 2024.
Ca reacție la acest ultim caz, liderul partidului populist de dreapta Reform UK, Nigel Farage, a scris pe X că 'în această dimineață, o ambarcațiune cu 230 de persoane la bord a fost dusă la Dover (sud-estul Angliei)'.
BREAKING NEWS
— Nigel Farage (@Nigel_Farage) August 10, 2026
At 2.30am this morning a boat carrying 230 people was taken into Dover.
This is a record number in a single vessel.
It’s yet more proof that this illegal invasion is a national security emergency.
'Este vorba de o cifră record pentru o singură ambarcațiune. Este o dovadă în plus că această invazie ilegală reprezintă o urgență de securitate națională', a susținut el.
Farage, al cărui partid a făcut progrese importante la alegerile locale și regionale din Marea Britanie anul trecut, își concentrează întotdeauna discursul pe migrație, subiectul care domină dezbaterea politică în Regatul Unit, așa cum se întâmplă în restul Europei. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: bbc.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spania revizuiește în creștere, la 80.000, numărul migranților intrați în Ceuta ;peste o mie de minori sunt încă acolo
Guvernul spaniol a revizuit luni în creștere, la aproximativ 80.000, numărul migranților ilegali care au pătruns pe 30 și 31 iulie în exclava spaniolă Ceuta de pe coasta marocană a Africii, și a anunțat o mobilizare pentru asistarea celor aproximativ 1.400 de migranți minori rămași în acest teritoriu, în timp ce Marocul solicită repatrierea acestora,
Indonezia a confiscat 1,3 tone de ketamină, una dintre cele mai mari capturi realizate în arhipelag
Autoritățile indoneziene au confiscat 1,3 tone de ketamină, în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, la bordul unei nave sub pavilion străin, a anunțat duminică un important oficial indonezian, marcând una dintre cele mai mari capturi de droguri realizate vreodată în arhipelag, relatează AFP. Autoritățile au primit
Papa îndeamnă Ucraina și Rusia să înceteze atacurile asupra țintelor civile
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel duminică la oprirea spiralei violenței dintre Ucraina și Rusia și a cerut ambelor țări să evite atacurile asupra țintelor civile, a consemnat EFE. 'Continuă să sosească vești dureroase despre oameni nevinovați uciși și răniți în incidente tragice în Ucraina și Rusia. Victimele civile - inclusiv copii - continuă
Australia: Două avioane de pasageri au evitat la limită o coliziune pe aeroportul din Sydney
Două avioane de pasageri au fost la un pas de coliziune duminică dimineața pe pista aeroportului din Sydney, incident soldat cu rănirea unei persoane, relatează AFP și Xinhua. Autoritatea australiană de reglementare a siguranței transporturilor a anunțat deschiderea unei anchete. Potrivit Biroului australian pentru siguranța transporturilor (ATSB), o aeronavă
Incendiu forestier de proporții în vestul Canadei: 20.000 de persoane evacuate, stare de urgență
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate începând de vineri în provincia canadiană Columbia Britanică, situată în vestul țării, din cauza unui incendiu de vegetație masiv și cu propagare rapidă; autoritățile au anunțat sâmbătă instituirea stării de urgență, transmit duminică AFP și Reuters. Vântul a dus la extinderea incend
Columbia: Un atac cu explozibil a distrus o stație de taxare la o zi după învestirea președintelui De la Espriella
Indivizi neidentificați au folosit sâmbătă explozibili pentru a distruge o stație de taxare aflată în construcție pe autostrada Panamericana, între orașele Popayan (Cauca) și Cali (Valle del Cauca), unde vineri a avut loc ceremonia de învestire a noului președinte al Columbiei, Abelardo de la Espriella, eveniment care, în premieră, nu s-
Maroc: Se înmulțesc apelurile la o intrare în masă în Ceuta și Melilla pe 15 august
Apelurile la o nouă tentativă de pătrundere în masă în Ceuta și Melilla pe data de 15 august continuă în Maroc și coincid cu o desfășurare masivă a forțelor de poliție marocane la frontierele cu cele două orașe spaniole, situație care se desfășoară pe un fundal preelectoral și pe fondul criticilor tot mai numeroase privind gestionarea migrației de c
Un incendiu forestier activ în sud-vestul Spaniei s-a extins pe 4.000 de hectare
Un incendiu izbucnit în provincia andaluză Huelva din sud-vestul Spaniei a continuat să se extindă, sâmbătă, după ce a cuprins aproximativ 4.000 de hectare, alimentat de vântul schimbător care îngreunează operațiunile de stingere a flăcărilor, conform autorităților locale, informează AFP. 'Suprafața afectată de incendiu depășește ac
Italia/ Fumul degajat de erupția vulcanului Etna duce la suspendarea aterizărilor pe aeroportul din Catania
Un nor de fum și cenușă se înălța sâmbătă deasupra vulcanului Etna, unul dintre cei mai activi vulcani din lume și care se află într-o fază eruptivă, ceea ce a condus la suspendarea aterizărilor pe aeroportul din Catania, pe insula italiană Sicilia, transmite AFP. 'Din cauza activității eruptive a vulcanului Etna și a emisiilor de cenușă
Ceuta: Cel puțin 141 de morți și bilanțul ar putea crește (ONG-uri marocane)
Asociații marocane de apărare a drepturilor omului au estimat vineri că cel puțin 141 de persoane au murit săptămâna trecută încercând să ajungă în exclava spaniolă Ceuta, mulți dintre ei înot, un bilanț care riscă încă să crească, relatează AFP. Circa 72.000 de migranți au intrat ilegal în câtev
Ebola în RDC: OMS solicită organizarea unui studiu clinic cu vaccinul Ervebo
Experții de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă evaluarea unui studiu clinic cu vaccinul Ervebo, singurul vaccin omologat împotriva Ebola, din cauza absenței unui vaccin specific împotriva variantei virale Bundibugyo, care face ravagii în prezent în Republica Democratică Congo (RDC), a anunțat vineri această organizație, inform
Sarcinile obținute după terapia celulară CAR-T par să fie sigure (studiu)
Femeile tratate cu terapia celulară CAR-T pentru diverse boli autoimune pot rămâne însărcinate ulterior în condiții de siguranță, sugerează un studiu clinic de mică amploare, informează Reuters. Terapia CAR-T presupune prelevarea unor globule albe din corpul pacientului, modificarea acestora în laborator și reintroducer
Eclipsa solară din 12 august va începe în Siberia, aproape de peninsula Taimir
Eclipsa solară din 12 august va începe în apropierea coastei nord-estice a peninsulei siberiene Taimir, dincolo de Cercul Polar, un teritoriu slab populat din cauza climei sale aspre, după care umbra lunii se va deplasa până în Spania, relatează vineri agenția EFE. Totuși, în Rusia eclipsa va fi foarte puțin vizib
SUA: Avocații fraților Andrew și Tristan Tate au cerut eliberarea lor pe cauțiune
Avocații influencerilor Andrew și Tristan Tate au cerut vineri unui judecător american să-i elibereze pe cauțiune din închisoarea unde sunt deținuți la Miami, în timp ce aceștia încearcă să zădărnicească eforturile guvernului britanic de a obține extrădarea lor pentru a fi judecați în urma unor acuzații de viol, agresiune și facilitarea trafic













