Secetă fără precedent în Anglia și Țara Galilor după anul 1836
Anglia și Țara Galilor s-au confruntat în acest an cu cea mai secetoasă lună iulie înregistrată vreodată, sub efectul valurilor de căldură și al precipitațiilor aproape inexistente, potrivit datelor provizorii publicate luni de agenția de meteorologie din Regatul Unit, informează AFP.
Iulie 2026 a fost cea mai secetoasă de la începutul măsurătorilor din 1836, iar Anglia și Țara Galilor au cunoscut, de asemenea, 'cea mai însorită lună din istoria lor', a transmis Met Office într-un comunicat.
'Combinația dintre o secetă record, o căldură excepțională și o însorire fără precedent a dus la una dintre cele mai însorite luni de vară din arhivele noastre istorice', a declarat Amy Doherty, cercetătoare științifică la Met Office, citată în comunicat.
În total, doar 6,5 mililitri de ploaie au căzut în Anglia în luna iulie, reprezentând mai puțin de 10% din media sezonieră, iar 9,3 mililitri în Țara Galilor, adică 9% din valorile normale.
În sudul Angliei, luna iulie a fost cea mai secetoasă înregistrată vreodată din 1836 încoace, cu doar 1,9 mm de precipitații - abia 3% din medie.
De la începutul anului 2026, patru luni au înregistrat precipitații peste medie (ianuarie, februarie, martie și iunie), în timp ce trei luni s-au confruntat cu precipitații sub medie (aprilie, mai și, de acum, iulie), a precizat Met Office.
La nivelul Regatul Unit, care include, de asemenea, Scoția și Irlanda de Nord, iulie 2026 a fost a doua cea mai călduroasă lună iulie înregistrată vreodată.
Duminică, Agenția britanică de securitate sanitară (UKHSA) a plasat mai multe regiuni ale Angliei, inclusiv Londra și zonele sud-estice, sub un cod portocaliu de caniculă până miercuri.
Este vorba despre al doilea nivel de alertă ca intensitate, după codul roșu: temperaturile ar putea atinge 31 de grade Celsius luni după-amiază, potrivit previziunilor formulate de Met Office, înainte să scadă sub pragul de 30 de grade Celsius începând de miercuri.
Valurile de căldură record care s-au produs în lunile mai și iunie au cauzat o mortalitate suplimentară estimată la 2.877 de decese în Anglia, potrivit datelor publicate de UKHSA săptămâna trecută. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost
Două medicamente combinate prelungesc perioada de supraviețuire într-un studiu clinic asupra cancerului pulmonar
Medicamentul Imdelltra, de la compania Amgen, utilizat în asociere cu un alt medicament, Imfinzi, imunoterapia produsă de AstraZeneca, a redus riscul de deces cu 58% în comparație cu administrarea exclusivă a medicamentului AstraZeneca la pacienții cu cancer pulmonar cu celule mici în stadiu extins, informează Reuters, care citează datele unui studiu prezen
Regele Felipe al Spaniei a fost operat de cataractă
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng pentru tratarea cataractei, a relatat agenția de presă Europa Press, care a citat casa regală spaniolă, potrivit DPA. Procedura de rutină, care a avut loc sâmbătă, a durat aproximativ o jumătate de oră și s-a încheiat fără complicații, potrivit articolului
Zeci de mii de cehi protestează împotriva reformei mass-media ca posibilă modalitate de cenzură (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de cehi au ieșit în stradă duminică la Praga pentru a susține libertatea presei și pentru a protesta împotriva unui plan de reformă a finanțării radioului și televiziunii publice, transmite dpa.
Poliția din Dubai avertizează asupra ofertelor false de locuri de muncă part-time
Poliția din Dubai avertizează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă asupra ofertelor false pentru activități part-time, folosite de escroci pentru a obține date bancare sau pentru a implica victimele în transferuri financiare ilegale, relatează sâmbătă agenția de presă WAM. Centrul Antifraudă din cadrul Direcției Ge
VIDEO Proteste în Germania împotriva deportărilor, precum și față de planurile unui producător de armament
Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă în mai multe aeroporturi din Germania împotriva deportării solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse și a extinderii infrastructurii destinate reținerii și expulzării acestora, în timp ce la Leipzig, în estul țării, alte câteva sute de persoane au manifestat îm
Ciocniri între poliție și manifestanți la un protest antiguvernamental la Bruxelles (FOTO/VIDEO)
Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și spray cu piper în confruntările de sâmbătă de la Bruxelles cu manifestanți antiguvernamentali care cereau condiții mai bune în sistemul de învățământ, relatează Reuters.
Noi proteste în Portugalia față de criza locuințelor (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Portugalia împotriva crizei locuințelor și a lipsei unor soluții din partea guvernului, după mai bine de o săptămână de proteste, în cadrul cărora manifestanții au instalat corturi în spații publice, relatează EFE.
Franța / Manifestații de amploare, în mare parte pașnice, dar cu ciocniri la Paris (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la manifestații în mai multe orașe din Franța, în condițiile unei mobilizări sporite a forțelor de ordine. Deși protestele s-au desfășurat în general pașnic, la Paris au izbucnit confruntări spre finalul marșului, unde poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și un tun cu apă, relatează AFP.
UPDATE/Mii de tineri au protestat în Italia faţă de scumpirea vieţii şi măsurile de securitate ale guvernului Meloni (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la manifestaţii organizate în mai multe oraşe din Italia împotriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare, într-o zi marcată de măsuri sporite de securitate după violenţele şi jafurile produse în urmă cu o săptămână la Milano, relatează
Mii de persoane au manifestat la Istanbul și Ankara împotriva presiunilor asupra presei
Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă la Istanbul și Ankara pentru a denunța presiunile constante exercitate de puterea președintelui Recep Tayyip Erdogan asupra presei, relatează AFP. 'Nu ne vom lăsa reduși la tăcere. Ajunge!', au scandat manifestanții, printre care se aflau numeroși jurnaliști reuniți pe malul asia
Mii de persoane au protestat la Tirana împotriva corupției și a premierului Edi Rama (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Tirana, cerând demisia premierului albanez Edi Rama și denunțând corupția și condițiile precare din sistemul de învățământ, relatează AFP.
Emiratele Arabe Unite/ Toate plajele publice din Ras Al Khaimah, închise după o deversare de petrol
Autoritățile din emiratul Ras Al Khaimah, din nordul Emiratelor Arabe Unite, au anunțat sâmbătă închiderea tuturor plajelor publice până la noi dispoziții, după o deversare de petrol de pe un petrolier în largul coastei de nord a țării, în apropierea strâmtorii Ormuz, potrivit agențiilor Xinhua și Reuters. A
Spania/Alegeri: Proteste pentru apărarea pensiilor publice, în timp ce premierul promite protejarea dreptului la avort și eutanasie
Mii de persoane au manifestat sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul socialist Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin Constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP












