logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Italia / O femeie nevăzătoare și-a recăpătat vederea în urma unui transplant în premieră

Image

Medicii italieni au transplantat în premieră mondială partea centrală a retinei, macula, redând astfel vederea unei paciente care era nevăzătoare de cinci ani, a anunțat un spital din Torino (nord), potrivit AFP.

Femeia de 67 de ani, pe nume Elena, ''şi-a pierdut complet vederea în urma unui grav accident rutier, care i-a cauzat o leziune ireversibilă nervului optic de la ochiul stâng, ceea ce a făcut-o să-și piardă vederea din cauza imposibilității transmiterii luminii de la ochi la creier, deși structurile oculare rămăseseră intacte'', a precizat spitalul Molinette într-un comunicat transmis luni AFP.

În schimb ochiul drept, deja afectat de maculopatie, ''a suferit traumatisme grave, care i-au compromis iremediabil retina și transparența corneei'', se mai spune în comunicat.

''Distrugerea totală a părții care conține celule sușă nu a permis o grefă clasică de cornee'', condamnând femeia la cecitate, a mai spus spitalul.

Însă acest obstacol, ''considerat până în prezent insurmontabil'', potrivit spitalului din Torino, a fost depășit de profesorul Michele Reibaldi și de echipa sa medicală.

''Folosind țesuturile sănătoase ale ochiului stâng, dar care nu-și mai îndeplineau funcția, medicii au prelevat și transferat la ochiul drept un bloc anatomic complet, format din cornee, scleră, conjunctivă și, pentru prima dată în lume, partea centrală a retinei, macula'', a detaliat spitalul.

Acest ''transfer biologic'' a permis reconstruirea unui ochi care vede pornind de la doi ochi afectați.

''Așteptăm acum să vedem în ce măsură retina transplantată va fi capabilă să funcționeze, însă primele rezultate sunt încurajatoare'', a comentat Reibaldi într-un comunicat, precizând că intervenția, ''foarte complexă'', a durat aproape șase ore.

Profesorul francez Michel Paques, șeful serviciului de oftalmologie al Spitalului național 15-29 din Paris, specializat în patologii ale retinei, a confirmat pentru AFP că este vorba despre o premieră mondială.

Însă în absența unor date publicate și evaluate de comunitatea academică, ''nu este posibilă evaluarea obiectivă a tehnicii, a reproductibilității sale sau a rezultatelor anunțate'', a mai precizat spitalul parizian. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: ansa.it

Afisari: 216

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social Ex 27-07-2026 19:53

Atacurile americane asupra ambarcațiunilor nu au redus fluxul de droguri spre SUA, potrivit unei evaluări oficiale

Atacurile americane asupra a 67 de ambarcațiuni, presupus încărcate cu droguri, ca parte a unei campanii de combatere a traficului de droguri în Caraibe și Pacific, în care au murit peste 200 de oameni, nu au oprit fluxul de cocaină către Statele Unite, potrivit datelor oficiale publicate luni de Washington Post, informează EFE. Washington Po

Social Ex 27-07-2026 18:59

Focuri de armă, lângă consulatul american din Toronto

Focuri de armă au fost trase luni în zori în apropiere de Consulatul SUA din Toronto, care fusese vizat în martie, fără să se înregistreze răniți, a declarat poliția canadiană, citată de AFP. 'Ofițerii au auzit focuri de armă în zonă' și 'un sedan alb a fost văzut fugind de la fața locului', a precizat poliția din

Social Ex 27-07-2026 16:29

Atac împotriva Gay Pride de la Berlin: femeia decedată era de naționalitate poloneză, potrivit Varșoviei

Femeia decedată în atacul împotriva Gay Pride de la Berlin era de naționalitate poloneză, a comunicat luni Ministerul de Externe polonez, citat de AFP. 'Aflăm șocați și profund înt

Social Ex 27-07-2026 16:23

Comisia Europeană vrea ca reziliența în fața incendiilor de vegetație să devină o prioritate

Comisia Europeană vrea să facă o prioritate din reziliența în fața incendiilor de vegetație, printr-o abordare multidisciplinară, în contextul în care capacitatea de reacție se dovedește insuficientă în cazul unor incendii majore, precum cele care afectează în prezent Franța și Spania, și pe fondul previziunilor că astfel de tragedii riscă să se

Social Ex 27-07-2026 15:07

Paris: trei femei rănite într-un atac cu cuțitul, un suspect reținut

Un bărbat suspectat că a rănit cu cuțitul trei femei luni la Paris, dintre care două grav, a fost 'rapid' reținut după atac, a anunțat ministrul de interne francez Laurent Nunez, citat de AFP. Atacul s-a produs în jurul orei 09:30 GMT lângă poarta Clichy, în nord-vestul capitalei franceze, a precizat prefectura poliției din Paris.

Social Ex 27-07-2026 13:07

Poliția italiană anunță confiscarea a 2,6 tone de cocaină în Oceanul Atlantic

O ambarcațiune de mare viteză care transporta peste 2,6 tone de cocaină, cu o valoare de revânzare de circa 500 de milioane de euro, a fost interceptată în largul coastelor Portugaliei, având la bord patru persoane, a anunțat luni poliția financiară italiană, transmit AFP și Reuters. Ambarcațiunea cu droguri a fost intercepta

Social Ex 26-07-2026 21:09

Gemania: Poliția confirmă că autorul atacului de la Gay Pride din Berlin a fost împușcat mortal

Bărbatul suspectat că a comis atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost împușcat mortal în timpul unei operațiuni a poliției în cartierul berlinez Spandau, a anunțat duminică seara poliția germană, relatează AFP și Reuters. 'Conform informațiilor pe care le deținem &

Social Ex 26-07-2026 20:22

Autorul atacului împotriva Gay Pride din Berlin ar fi fost împușcat mortal de poliție (media)

Autorul atacului împotriva Gay Pride din Berlin a fost împușcat mortal în timpul unei operațiuni a poliției în districtul Spandau din Berlin, a informat duminică postul public german RBB, relatează Reuters. Poliția din Berlin nu a făcut imediat declarații în legătură cu această informație.AGERPRES/(AS - editor: Mi

Social Ex 26-07-2026 08:33

VIDEO Un mort și 16 răniți după ce o mașină a intrat în mulțime la Gay Pride de la Berlin

Poliția germană a emis duminică un aviz de căutare pentru un bărbat în vârstă de 21 de ani, suspectat că, sâmbătă seară, a intrat cu un vehicul în mulțime la Gay Pride de la Berlin, omorând cel puțin o persoană și rănind alte 16 persoane, și că ar avea legături cu grupuri islamiste, relatează AFP.  

Social Ex 25-07-2026 21:56

Germania: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă

Doi ocupanți ai unui avion de mici dimensiuni au murit sâmbătă după ce aparatul s-a prăbușit peste acoperișul unei case în nord-vestul Germaniei, a anunțat poliția, relatează agențiile dpa și AFP. Avionul ușor s-a prăbușit sâmbătă dimineață într-o zonă rezidențială din localitatea Ganderkesee, în apropierea orașul

Social Ex 25-07-2026 19:44

Pană de curent extinsă în Georgia, a doua zi consecutiv

Georgia a suferit sâmbătă dimineață o pană de curent, care a afectat capitala Tbilisi și mai multe regiuni ale țării, relatează agenția EFE. O situație similară a survenit în ziua precedentă și a afectat întreaga țară din Caucaz, fiind soluționată în aproximativ 4-5 ore. Din cauza penei de curent de s&aci

Social Ex 24-07-2026 19:55

Spania: Un bărbat arestat sub suspiciunea că a fost la originea unuia dintre incendiile din apropierea Madridului

Un bărbat a fost arestat vineri în Spania fiind suspectat că a declanșat incendiul din Avila, care a mistuit 9.000 de hectare în regiunea Castilia și Leon, după ce a folosit utilaje agricole într-o zonă unde acest lucru era strict interzis, a anunțat Garda Civilă, au consemnat AFP și Reuters. În afară de respectivul băr

Social Ex 24-07-2026 18:16

Circa 150 de migranți au traversat ilegal Canalul Mânecii la bordul unei singure ambarcațiuni, un nou record (oficial)

Circa 150 de migranți au traversat joi ilegal Canalul Mânecii la bordul unei singure ambarcațiuni, un nou record, potrivit unui oficial local din serviciul francez de salvare pe mare (SNSM), care remarcă utilizarea de bărci din ce în ce mai lungi, transmite vineri AFP. Stația SNSM din Berck-sur-Mer (Pas-de-Calais) a intervenit joi,

Social Ex 24-07-2026 15:55

Italia/ Legitimă apărare: Un bărbat rănește grav un spărgător est-european care încerca să-i jefuiască locuința

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a înjunghiat și a rănit grav vineri un hoț mascat pe care l-a surprins spărgându-i locuința din Ramacca, în Sicilia. Spărgătorul, originar din Europa de Est, a încercat să fugă, dar a fost prins rapid de carabinieri, relatează ANSA. În incidentul din cursul dimineții de