Franța/ Pompierii continuă lupta împotriva incendiului forestier de lângă Paris; două persoane au fost arestate (GALERIE FOTO)
Pompierii s-au luptat toată noaptea de luni spre marți cu flăcările care au cuprins o pădure istorică de lângă Paris. Cel puțin două persoane au fost arestate sub suspiciunea că ar fi provocat incendiul din apropierea unuia dintre cele mai cunoscute palate regale din Franța, transmite Reuters.

Foto: (c) GAUTHIER BEDRIGNANS/EPA
'Incendiul nu este adus sub control', a declarat luni seara ministrul de Interne, Laurent Nunez. Oficialul a precizat că incendiul principal din Fontainebleau și un altul din apropiere, izbucnit luni după-amiază, au mistuit cel puțin 1.300 de hectare.

Foto: (c) GAUTHIER BEDRIGNANS/EPA
Agenția de presă EFE a relatat marți că incendiul care afectează pădurea din Fontainebleau, la sud-est de Paris, a distrus peste 1.900 de hectare. Echipele de intervenție speră să poată aduce sub control incendiul, pe parcursul zilei de marți, în cazul în care condițiile meteorologice rămân favorabile, au informat autoritățile.

Foto: (c) GAUTHIER BEDRIGNANS/EPA
Nunez a declarat că incendiul se afla la doar câțiva kilometri distanță de Palatul din Fontainebleau, ceea ce explica mobilizarea unor resurse considerabile, inclusiv avioane și elicoptere pentru stingerea flăcărilor.
Pentru prima dată, luni, avioanele Canadair au survolat la joasă altitudine Sena pentru a-și umple rezervoarele, în încercarea de a aduce sub control incendiul al cărui fum a acoperit a acoperit cerul.

Foto: (c) GAUTHIER BEDRIGNANS/EPA
La doar 70 de kilometri de Paris, incendiul a condus la închiderea autostrăzii A6 care leagă capitala de Lyon și de sud. Incendiile mai mici din zonă au perturbat, de asemenea, circulația trenurilor de mare viteză.
Până la 900 de persoane au fost evacuate din locuințele lor.

Foto: (c) GAUTHIER BEDRIGNANS/EPA
Nunez a declarat că incendiul de vegetație de la Fontainebleau contribuie la ceea ce va fi probabil un 'an record' în ceea ce privește astfel de fenomene înregistrate în Franța, cu 32.000 de hectare mistuite până în prezent în acest an, depășind totalul din 2025.
'Probabil vom avea un an record', a spus oficialul. 'Ne așteptam la asta, având în vedere această secetă majoră', a spus el.

Foto: (c) GAUTHIER BEDRIGNANS/EPA
Europa se confruntă cu al treilea val de căldură din această vară, vegetația uscată și temperaturile ridicate alimentând incendiile de la Peninsula Iberică până în Franța.
Numeroși oameni de știință afirmă că schimbările climatice cresc frecvența și amploarea incendiilor forestiere.

Foto: (c) GAUTHIER BEDRIGNANS/EPA
Nunez a declarat că 59 de persoane au fost arestate în Franța, fiind suspectate că au provocat incendii pe teritoriul țării. Aproximativ jumătate dintre acestea sunt adulți, iar cealaltă jumătate minori, în unele cazuri fiind vorba despre recidiviști, a precizat ministrul de Interne. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kenya confirmă primul său caz de Ebola importat din RD Congo; pacientul a decedat
Kenya a înregistrat primul său caz confirmat de Ebola, un cetățean kenyan care locuia în Republica Democratică Congo (RDC) și a sosit sâmbătă în capitala Nairobi, a declarat marți ministrul Sănătății, Aden Duale, informează Reuters. Pacientul a decedat între timp, iar până în prezent au fost identifica
Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale altor experiențe negative(OMS)
Doi din trei tineri europeni afirmă că au fost victime ale abuzurilor, neglijării, violenței domestice sau altor 'adversități' similare, conform unui sondaj realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în colaborare cu Universitatea John Moores din Liverpool, Regatul Unit, transmite marți agenția de presă EFE. Sondajul publ
SUA/ Statul New York declară stare de urgență pe fondul izbucnirii unui focar de rujeolă
Statul american New York a declarat luni stare de urgență la nivel statal ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă. Aceasta este prima oară dată când un stat american declară stare de urgență din această cauză, după creșterea bruscă a numărului de cazuri de infectare, în 2025, transmite agenția de presă Xinhua. Guvernatoarea st
VIDEO Caz presupus de pestă: Rusia încearcă să liniștească, Trump își oferă ajutorul
Situația sanitară este 'sub control' în Rusia, potrivit autorităților care au minimizat luni informațiile conform cărora o laborantă ar fi decedat de pestă în Siberia, în timp ce președintele american Donald Trump s-a declarat, la rândul său, pregătit să ofere ajutor, relatează AFP. Liderul de la Casa Albă a mai
Belgia: Protestele elevilor de liceu degenerează în mai multe orașe
Protestele elevilor de liceu au dus luni la violențe și acte de vandalism în mai multe orașe belgiene, cu zeci de arestări și 18 membri ai forțelor de ordine răniți ușor la Liege, conform poliției locale, relatează AFP. Aceasta a fost a treia zi în care elevii de liceu și-au exprimat furia față de măsurile de austeritate anunțate în Belgia fr
Consiliul Drepturilor Omului al ONU denunță 'oprimarea' femeilor de către talibani în Afganistan
Consiliul Drepturilor Omului (CDO) al ONU a îndemnat luni talibanii să pună capăt practicilor care restricționează libertățile fundamentale ale femeilor și fetelor, declarând că discriminarea instituționalizată din Afganistan ar trebui să șocheze umanitatea, informează AFP. Tot luni, Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, a emis dou
Norvegia vrea o interdicție parțială a ochelarilor inteligenți din cauza riscurilor încălcării vieții private
Guvernul norvegian a anunțat luni intenția sa de a interzice parțial și temporar utilizarea ochelarilor inteligenți în anumite locuri publice, invocând riscurile încălcării vieții private, în special înregistrarea de imagini fără știrea persoanelor filmate, relatează AFP. Interdicția s-ar putea aplica în parcuri, pe plaje, l
Protestele liceenilor/Franța: Un adolescent și-a pierdut un braț după ce o grenadă lansată de polițiști i-a explodat în mână
Un licean de 15 ani și-a pierdut un braț luni dimineață în timpul unui protest de la Lens, informează autoritățile franceze, un accident care s-a produs după ce adolescentul ar fi ridicat o grenadă folosită de forțele de ordine pentru dispersarea mulțimii, potrivit unei surse sindicale din poliție, relatează AFP. Liceanul ar fi vrut să ridice de
Franța: Sute de școli rămân închise înaintea zilei de marți, când sunt anunțate proteste naționale
Sute de licee franceze încep luni a doua săptămână în care sunt închise, pe măsură ce continuă protestele legate de școli și săli de clasă degradate, supraaglomerare și lipsa profesorilor, marți fiind prevăzute demonstrații la nivel național, informează Reuters. Demonstrațiile și blocajele la nivel național subliniază o
Fostul prinț Andrew dă în judecată poliția britanică pentru arestarea în dosarul Epstein
Andrew Mountbatten-Windsor, fratele regelui Charles, a dat în judecată poliția britanică pentru perchezițiile urmate de arestarea sa în februarie, în dosarul în care este suspectat că i-a dezvăluit documente guvernamentale infractorului sexual Jeffrey Epstein, transmit luni Reuters și AFP. Fostul prinț Andrew a cerut ca
Germania/ Record de participare la Oktoberfest 2026: 7,4 milioane de vizitatori
Festivalul Oktoberfest din acest an de la Munchen a atras, conform municipalității, 7,4 milioane de vizitatori, o cifră record, depășind recordul anterior de 7,2 milioane, stabilit în 2023, transmite agenția de presă DPA.
Spania/ Cel puțin trei morți în urma furtunilor care au adus precipitații record
Trei persoane au murit și cel puțin una a fost dată dispărută în urma furtunilor violente care au lovit Spania și au adus peste 200 de milimetri de precipitații în unele zone din regiunea Barcelonei și în zonele învecinate din nord, a anunțat duminică serviciul de meteorologie AEMET. Numeroase drumuri, subsoluri și locu
Italia: Incendiu soldat cu mai mulți răniți într-un camping pe malul Lacului Garda
Un incendiu izbucnit într-un mare complex de camping de pe malul Lacului Garda, în nordul Italiei, în apropiere de Verona, s-a soldat cu 24 de răniți, au anunțat duminică autoritățile italiene, transmite dpa. O persoană a suferit arsuri grave la nivelul picioarelor, iar majoritatea celorlalte au primit îngrijiri medicale pentru intoxica
Franța: 400-500 de licee vor avea cursurile suspendate 'total sau parțial' luni în urma protestelor (ministru)
Cursurile vor fi suspendate 'total sau parțial', luni, în Franța în '400 până la 500 de licee' unde nu sunt îndeplinite condițiile de securitate, a anunțat duminică ministrul educației naționale, Edouard Geffray, precizând că 24 de instituții de învățământ au fost 'incendiate sau vandalizate' în
Paza de coastă americană a descoperit epava avionului medical dispărut în largul coastei de nord-est a SUA
Paza de coastă americană a anunțat sâmbătă că a descoperit resturi ale unui avion medical care decolase din Bermuda și dispăruse sâmbătă dimineața în largul coastei de nord-est a Statelor Unite, transmite duminică AFP. Paza de coastă a precizat pe platforma X că a fost informată de Administrația federală a aviație cu privire













