Un membru de rang înalt al unui puternic cartel irlandez, condamnat la 24 de ani de închisoare
Un înalt responsabil irlandez dintr-un puternic cartel al crimei organizate internațional, extrădat în 2025 de Emiratele Arabe Unite, a fost condamnat luni de justiția irlandeză la 24 de ani de închisoare, relatează AFP.
Sean McGovern, de 40 de ani, este primul membru de rang înalt al cartelului Kinahan, cunoscut și sub numele de ''mafia irlandeză'', care este condamnat de justiție.
Cu cartierul general în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, această organizație este acuzată de autoritățile americane și europene că desfășoară activități infracționale de mare amploare, în special trafic de droguri și spălare de bani.
Sean McGovern, care era vizat de o așa-numită ''red notice'' emisă de Interpol, a fost arestat la Dubai în octombrie 2024, înainte de a fi extrădat în Irlanda în mai 2025.
În martie 2026, el a pledat vinovat la două capete de acuzare pentru conducerea unei organizații criminale, în legătură în special cu uciderea unui irlandez, Noel Kirwan, în 2016.
Luni, Curtea penală specială de la Dublin l-a condamnat la 24 de ani de închisoare.
În cursul procesului, acuzarea a susținut că Sean McGovern a jucat un rol central în coordonarea uciderii lui Noel Kirwan, asasinat în fața casei lui la Dublin. Bărbatul a fost vizat din cauza legăturilor sale de prietenie cu banda rivală Hutch, deși nu era implicat în activitățile infracționale ale acestui grup.
Această crimă a fost ''crudă și nemiloasă'' și a fost ''meticulos plănuită'', potrivit judecătorului.
Sean McGovern era de asemenea urmărit penal pentru tentativă de crimă, în 2017, asupra unui membru al acestei bande rivale, James Gately.
Probele prezentate tribunalului includ comunicații criptate, operațiuni de supraveghere, precum și dovezi privind utilizarea unui asasin plătit estonian.
Această afacere se înscrie în contextul unui război lung și violent între cele două bande rivale, Kinahan și Hutch.
Această rivalitate a început după un schimb de focuri într-un hotel în 2016, care s-a soldat cu mai multe victime în Irlanda și în străinătate, și în cursul căruia Sean McGovern însuși a scăpat la limită de o tentativă de asasinat.
''Cooperarea internațională a permis ca criminalul tatălui nostru să fie readus în Irlanda pentru a fi judecat'', și-a exprimat satisfacția fiul lui Noel Kirwan după anunțarea verdictului.
În aprilie anul trecut, Daniel Kinahan, considerat șeful cartelului, a fost arestat la Dubai. Autoritățile irlandeze au cerut extrădarea sa celor din Emiratele Arabe Unite. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.thenationalnews.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce
Ebola: Kenya eliberează din carantină primele persoane care au intrat în contact cu 'pacientul zero'
Kenya a eliberat luni din carantină primul grup de persoane care au intrat în contact cu primul pacient diagnosticat cu Ebola în această țară, marcând un moment semnificativ în cadrul eforturilor întreprinse de autoritățile sanitare pentru a limita răspândirea virusului dincolo de focarul inițial de infectare, informează Reuters.
Două porții de băuturi alcoolice pe zi, asociate cu un risc 'considerabil mai ridicat' de deces prematur cauzat de alcool
Consumul a două porții de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat duminică de Science Daily. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia 'un consum 'moderat' din punct de vedere social' ar fi inofensiv.
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost
Două medicamente combinate prelungesc perioada de supraviețuire într-un studiu clinic asupra cancerului pulmonar
Medicamentul Imdelltra, de la compania Amgen, utilizat în asociere cu un alt medicament, Imfinzi, imunoterapia produsă de AstraZeneca, a redus riscul de deces cu 58% în comparație cu administrarea exclusivă a medicamentului AstraZeneca la pacienții cu cancer pulmonar cu celule mici în stadiu extins, informează Reuters, care citează datele unui studiu prezen
Regele Felipe al Spaniei a fost operat de cataractă
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng pentru tratarea cataractei, a relatat agenția de presă Europa Press, care a citat casa regală spaniolă, potrivit DPA. Procedura de rutină, care a avut loc sâmbătă, a durat aproximativ o jumătate de oră și s-a încheiat fără complicații, potrivit articolului
Zeci de mii de cehi protestează împotriva reformei mass-media ca posibilă modalitate de cenzură (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de cehi au ieșit în stradă duminică la Praga pentru a susține libertatea presei și pentru a protesta împotriva unui plan de reformă a finanțării radioului și televiziunii publice, transmite dpa.
Poliția din Dubai avertizează asupra ofertelor false de locuri de muncă part-time
Poliția din Dubai avertizează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă asupra ofertelor false pentru activități part-time, folosite de escroci pentru a obține date bancare sau pentru a implica victimele în transferuri financiare ilegale, relatează sâmbătă agenția de presă WAM. Centrul Antifraudă din cadrul Direcției Ge
VIDEO Proteste în Germania împotriva deportărilor, precum și față de planurile unui producător de armament
Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă în mai multe aeroporturi din Germania împotriva deportării solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse și a extinderii infrastructurii destinate reținerii și expulzării acestora, în timp ce la Leipzig, în estul țării, alte câteva sute de persoane au manifestat îm
Ciocniri între poliție și manifestanți la un protest antiguvernamental la Bruxelles (FOTO/VIDEO)
Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și spray cu piper în confruntările de sâmbătă de la Bruxelles cu manifestanți antiguvernamentali care cereau condiții mai bune în sistemul de învățământ, relatează Reuters.
Noi proteste în Portugalia față de criza locuințelor (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Portugalia împotriva crizei locuințelor și a lipsei unor soluții din partea guvernului, după mai bine de o săptămână de proteste, în cadrul cărora manifestanții au instalat corturi în spații publice, relatează EFE.
Franța / Manifestații de amploare, în mare parte pașnice, dar cu ciocniri la Paris (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la manifestații în mai multe orașe din Franța, în condițiile unei mobilizări sporite a forțelor de ordine. Deși protestele s-au desfășurat în general pașnic, la Paris au izbucnit confruntări spre finalul marșului, unde poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și un tun cu apă, relatează AFP.
UPDATE/Mii de tineri au protestat în Italia faţă de scumpirea vieţii şi măsurile de securitate ale guvernului Meloni (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la manifestaţii organizate în mai multe oraşe din Italia împotriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare, într-o zi marcată de măsuri sporite de securitate după violenţele şi jafurile produse în urmă cu o săptămână la Milano, relatează
Mii de persoane au manifestat la Istanbul și Ankara împotriva presiunilor asupra presei
Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă la Istanbul și Ankara pentru a denunța presiunile constante exercitate de puterea președintelui Recep Tayyip Erdogan asupra presei, relatează AFP. 'Nu ne vom lăsa reduși la tăcere. Ajunge!', au scandat manifestanții, printre care se aflau numeroși jurnaliști reuniți pe malul asia












