Papa Leon îndeamnă la încetinirea ritmului AI și condamnă războiul just în enciclica sa 'Magnifica humanitas'
Papa Leon a îndemnat guvernele să încetinească ritmul de dezvoltare a sistemelor bazate pe inteligență artificială (AI) în primul său document important, prezentat luni, avertizând că aceste sisteme răspândesc dezinformare, favorizează conflictele și riscă să conducă lumea pe o cale a războiului fără sfârșit, transmite Reuters.
Papa Leon al XIV-lea, care în ultimele luni a adoptat un ton mai ferm și a stârnit nemulțumirea președintelui american Donald Trump după ce a criticat războiul din Iran, a adresat o serie de apeluri pasionate liderilor mondiali în textul extins, cunoscut sub numele de enciclică.
Primul papă american a cerut ca proprietatea asupra datelor AI să nu fie exclusiv în mâinile sectorului privat și ca factorii de decizie să protejeze drepturile lucrătorilor și să asigure siguranța copiilor în fața acestei tehnologii, îndemnând totodată la temperarea concurenței dintre companiile AI. 'Este nevoie de o implicare politică mai activă, capabilă să încetinească lucrurile atunci când totul se accelerează', se arată în textul intitulat 'Magnifica humanitas'.
Papa a solicitat 'cadre juridice solide, supraveghere independentă, utilizatori informați și un sistem politic care să nu-și abandonează responsabilitate'.
Enciclicile reprezintă una dintre cele mai înalte forme de învățătură transmise de un pontif celor 1,4 miliarde de membri ai Bisericii Catolice. Textul de luni, mult așteptat, care conține aproape 43.000 de cuvinte, s-a aflat mult timp în lucru, aproape de la alegerea lui ca papă, cu puțin mai mult de un an în urmă.
Teoria 'războiului just'
Documentul, care abordează AI ca temă principală, a condamnat, totodată, numeroasele războaie care zguduie lumea, a deplâns fragilizarea organizațiilor multilaterale și a avertizat că profiturile industriei armamentului sunt o forță motrice aflată în spatele conflictelor. 'Ultimii 60 de ani au fost marcați de conflicte de o brutalitate uimitoare, care adesea afectează populațiile civile la scară masivă', a precizat papa Leon în textul făcut public în limba engleză.
'Omenirea alunecă într-o cultură violentă a puterii, în care pacea nu mai apare ca o responsabilitate ce trebuie asumată, ci ca un interval fragil între conflicte', a spus el.
Pontiful a formulat, de asemenea, una dintre cele mai clare declarații date până în prezent de un papă pe tema teoriei războiului just, respingând această doctrină pe care Biserica a folosit-o cel puțin începând din secolul al V-lea pentru a evalua conflictele globale.
Doctrina, care în general susține că războaiele ar trebui purtate doar pentru apărarea în fața agresiunii, a fost invocată și de oficialii administrației Trump, inclusiv de vicepreședintele JD Vance, un catolic, pentru a apăra războiul cu Iranul, notează Reuters.
'Teoria 'războiului just', care a fost folosită mult prea des pentru a justifica orice fel de război, este acum depășită', a scris papa Leon. 'Folosirea forței, a violenței și a armelor reflectă o sărăcie relațională care are întotdeauna consecințe dezastruoase pentru populațiile civile', a notat el.
Papa și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la faptul că liderii ar putea declanșa războaie pentru a distrage atenția cetățenilor de la problemele interne. 'Nu putem exclude posibilitatea ca unii lideri să considere conflictul armat ca o modalitate eficientă de a distrage atenția de la problemele interne și ca un instrument cinic de gestionare a dificultăților', a declarat el.
Scuze pentru rolul Bisericii în sclavie
Papa a declarat că orice utilizare a AI în război 'trebuie să fie supusă celor mai riguroase constrângeri etice' și a calificat drept 'inadmisibilă' încredințarea deciziilor letale sistemelor bazate pe AI.
Leon, al 14-lea papă care a ales acest nume, a făcut referire la secole de învățături papale anterioare privind problemele de justiție socială, înainte de a aborda aspectele etice ale sistemelor bazate pe AI. El l-a invocat mai ales pe predecesorul său, Leon al XIII-lea, care a publicat în 1891 o enciclică celebră prin care solicita salarii și condiții mai bune pentru muncitori în timpul Revoluției Industriale.
Papa Leon al XIV-lea a condamnat ceea ce a descris drept 'noi forme de sclavie' îndurate de persoanele care se ocupă de sistemele bazate pe AI și de muncitorii din fabrici care produc dispozitivele tehnologice, precum computerele și smartphone-urile, pe care rulează AI. 'În unele regiuni ale lumii, copii și adolescenți lucrează în condiții periculoase, zdrobind materialele din care sunt extrase elementele rare', a scris papa. 'Trupurile acestor oameni sunt marcate de cicatrici, rănite și epuizate, pentru ca fluxul de date să poată continua neîntrerupt', a scris liderul de la Vatican. 'Această realitate pune la grea încercare conștiința morală a epocii noastre', a subliniat el.
Papa a recunoscut, de asemenea, că Biserica Catolică nu a condamnat cu fermitate sclavia transatlantică până în secolul al XIX-lea și a transmis scuze în mod personal: 'Aceasta constituie o rană în memoria creștină', a scris el. 'Pentru aceasta, în numele Bisericii, cer sincer iertare'.
Apel la abordarea riscurilor asociate AI
Papa Leon, care a precizat la începutul scrisorii că dorește să se adreseze catolicilor și tuturor oamenilor de bună credință, a afirmat că societatea trebuie să facă față 'întrebărilor cruciale' cu privire la modul în care se dezvoltă AI și direcția generală a leadershipului global.
Referindu-se la povestea biblică a Turnului Babel - în care un neam omenesc, mânat de mândrie, încearcă să construiască un turn suficient de înalt pentru a ajunge la Ceruri, stârnind mânia lui Dumnezeu - papa a spus că aceasta demonstrează riscul oricărui demers care 'aspiră să ajungă la cer fără binecuvântarea lui Dumnezeu'.
'Cu inima de păstor și de tată, vă rog pe toți să renunțați la construirea unui alt Turn al Babel și să vă uniți forțele pentru a clădi binele comun', a scris papa Leon.
Pontiful a îndemnat lumea să nu renunțe la abordarea riscurilor posibile ale sistemelor bazate pe AI. 'Poate apărea o ispită subtilă, și anume gândul că problemele sunt prea mari, iar noi suntem prea mici, și că, prin urmare, alegerile noastre nu pot face diferența', a notat el. 'Cu siguranță, nu toată lumea are aceeași putere de a face diferența', a adăugat papa. 'Totuși, nimeni nu este lipsit de responsabilitate. Cu toții avem propriile noastre domenii de acțiune', a subliniat liderul de la Vatican.
Papa Leon al XIV-lea a prezentat luni prima sa enciclică, 'Magnifica humanitas', privind ocrotirea persoanei umane în contextul dezvoltării AI. Documentul a fost semnat la 15 mai, ceremonia având loc în ziua în care s-au împlinit 135 de ani de la enciclica 'Rerum novarum' a papei Leon al XII-lea. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane în nordul Germaniei
Poliția din nordul Germaniei a deschis focul luni seara asupra unei mașini după ce aceasta a intrat într-un grup de persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează marți dpa. Patru sau cinci persoane au fost rănite, unele grav, și transportate la spital, însă viața niciuneia dintre ele nu este în pericol, a precizat ac
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce
Ebola: Kenya eliberează din carantină primele persoane care au intrat în contact cu 'pacientul zero'
Kenya a eliberat luni din carantină primul grup de persoane care au intrat în contact cu primul pacient diagnosticat cu Ebola în această țară, marcând un moment semnificativ în cadrul eforturilor întreprinse de autoritățile sanitare pentru a limita răspândirea virusului dincolo de focarul inițial de infectare, informează Reuters.
Două porții de băuturi alcoolice pe zi, asociate cu un risc 'considerabil mai ridicat' de deces prematur cauzat de alcool
Consumul a două porții de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat duminică de Science Daily. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia 'un consum 'moderat' din punct de vedere social' ar fi inofensiv.
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost
Două medicamente combinate prelungesc perioada de supraviețuire într-un studiu clinic asupra cancerului pulmonar
Medicamentul Imdelltra, de la compania Amgen, utilizat în asociere cu un alt medicament, Imfinzi, imunoterapia produsă de AstraZeneca, a redus riscul de deces cu 58% în comparație cu administrarea exclusivă a medicamentului AstraZeneca la pacienții cu cancer pulmonar cu celule mici în stadiu extins, informează Reuters, care citează datele unui studiu prezen
Regele Felipe al Spaniei a fost operat de cataractă
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng pentru tratarea cataractei, a relatat agenția de presă Europa Press, care a citat casa regală spaniolă, potrivit DPA. Procedura de rutină, care a avut loc sâmbătă, a durat aproximativ o jumătate de oră și s-a încheiat fără complicații, potrivit articolului
Zeci de mii de cehi protestează împotriva reformei mass-media ca posibilă modalitate de cenzură (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de cehi au ieșit în stradă duminică la Praga pentru a susține libertatea presei și pentru a protesta împotriva unui plan de reformă a finanțării radioului și televiziunii publice, transmite dpa.
Poliția din Dubai avertizează asupra ofertelor false de locuri de muncă part-time
Poliția din Dubai avertizează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă asupra ofertelor false pentru activități part-time, folosite de escroci pentru a obține date bancare sau pentru a implica victimele în transferuri financiare ilegale, relatează sâmbătă agenția de presă WAM. Centrul Antifraudă din cadrul Direcției Ge
VIDEO Proteste în Germania împotriva deportărilor, precum și față de planurile unui producător de armament
Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă în mai multe aeroporturi din Germania împotriva deportării solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse și a extinderii infrastructurii destinate reținerii și expulzării acestora, în timp ce la Leipzig, în estul țării, alte câteva sute de persoane au manifestat îm
Ciocniri între poliție și manifestanți la un protest antiguvernamental la Bruxelles (FOTO/VIDEO)
Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și spray cu piper în confruntările de sâmbătă de la Bruxelles cu manifestanți antiguvernamentali care cereau condiții mai bune în sistemul de învățământ, relatează Reuters.
Noi proteste în Portugalia față de criza locuințelor (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Portugalia împotriva crizei locuințelor și a lipsei unor soluții din partea guvernului, după mai bine de o săptămână de proteste, în cadrul cărora manifestanții au instalat corturi în spații publice, relatează EFE.
Franța / Manifestații de amploare, în mare parte pașnice, dar cu ciocniri la Paris (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la manifestații în mai multe orașe din Franța, în condițiile unei mobilizări sporite a forțelor de ordine. Deși protestele s-au desfășurat în general pașnic, la Paris au izbucnit confruntări spre finalul marșului, unde poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și un tun cu apă, relatează AFP.
UPDATE/Mii de tineri au protestat în Italia faţă de scumpirea vieţii şi măsurile de securitate ale guvernului Meloni (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la manifestaţii organizate în mai multe oraşe din Italia împotriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare, într-o zi marcată de măsuri sporite de securitate după violenţele şi jafurile produse în urmă cu o săptămână la Milano, relatează












