Ebola/ Riscul de infectare în UE este 'foarte scăzut', consideră Comisia Europeană
Riscul de infectare cu Ebola în UE este 'foarte scăzut' și 'nimic nu indică' faptul că europenii ar trebui să ia măsuri specifice dincolo de recomandările obișnuite de sănătate publică, a anunțat miercuri Comisia Europeană, relatează AFP.
'Știm că bolile nu se opresc la granițe, iar acesta este și cazul pentru Ebola', a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului european, Eva Hrncirova, într-o conferință de presă. 'De aceea (...) facem tot ceea ce este posibil pentru a susține regiunea noastră', a adăugat ea.
OMS a decretat duminică o alertă sanitară internațională pentru a face față noii epidemii de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC), cea de-a 17-a din această vastă țară din centrul Africii cu o populație de peste 100 milioane de locuitori.
'Facem tot ce putem pentru a ajuta RDC', a transmis Comisia Europeană.
'Un pod aerian umanitar este pe cale să fie implementat, așadar vom trimite în curând materiale esențiale: medicamente, echipamente de protecție, produse de combatere a infecțiilor, corturi, toate lucrurile de care ei au nevoie', a adăugat aceeași purtătoare de cuvânt.
Ebola provoacă o febră hemoragică extrem de periculoasă, însă virusul, care a cauzat peste 15.000 de decese în Africa pe parcursul ultimilor 50 de ani, este relativ mai puțin contagios decât, de exemplu, SARS-CoV-2 sau virusul rujeolei.
OMS evocă un risc epidemiologic 'ridicat' în Africa Centrală, dar 'redus' la nivel mondial
'OMS a evaluat riscul epidemiologic ca fiind ridicat la nivel național și regional, dar scăzut la nivel mondial', a declarat în fața reprezentanților presei, la Geneva, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, miercuri, la o zi după întrunirea unui comitet de urgență privind focarul de Ebola din estul RDC.
Acest comitet de urgență, însărcinat cu emiterea de recomandări către țări, a confirmat că, în acest stadiu, epidemia actuală 'nu corespunde' criteriilor unei urgențe pandemice, confirmând astfel precedentul comunicat de presă publicat de conducerea OMS.
Potrivit acestei agenții din cadrul ONU, epidemia de Ebola, suspectată că a cauzat deja 139 de decese din aproape 600 de cazuri probabile, se răspândește în estul RDC și ar putea să se prelungească.
De asemenea, OMS consideră că epidemia s-a declanșat probabil 'în urmă cu câteva luni'.
Marți, șeful diplomației americane, Marco Rubio, a criticat lentoarea OMS, care, potrivit spuselor sale, 'a întârziat puțin' în identificarea epidemiei.
'Ar putea fi vorba despre o necunoaștere a funcționării RSI (Regulamentul Sanitar Internațional - n.red.) și a responsabilităților OMS și ale altor entități. Noi nu ne substituim muncii lor, noi le susținem. De aceea ar putea exista o anumită lipsă de înțelegere', a reacționat, marți, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Primul caz identificat până în prezent este cel al unui infirmier care s-a prezentat pe 24 aprilie într-un centru medical din Bunia, capitala provinciei Ituri. Însă focarul epidemiei a fost localizat la aproximativ 90 de kilometri distanță de Buni, în zona Mongbwalu, ceea ce sugerează că epidemia a pornit din acea localitate și persoanele infectate ar fi migrat după aceea.
OMS a avertizat în legătură cu apariția bolii cu o rată mare de mortalitate pe 5 mai, un prim caz a fost testat pozitiv pe 15 mai, iar organizația a decretat urgența de sănătate internațională două zile mai târziu.
'Ținând cont de amploarea problemei sanitare, noi credem că epidemia a început probabil în urmă cu câteva luni, însă anchetele sunt în curs de desfășurare', a declarat marți, la Geneva, Anais Legand, expert tehnic în domeniul febrelor hemoragice virale în cadrul OMS.
Astăzi, 'prioritatea noastră este să întrerupem cu adevărat lanțul de transmitere, implementând urmărirea contactelor, izolarea și internarea tuturor cazurilor suspecte și confirmate', a adăugat ea.
Restricții de călătorie
Un deces și un caz confirmat de infectare au fost înregistrate și în Uganda, dar niciun focar epidemiologic local nu a fost semnalat.
Germania a anunțat marți că 'va primi și va trata' un medic misionar american care lucrează pentru un ONG creștin în Ituri, expus la virus în timp ce trata pacienți.
Statele Unite au anunțat luni o înăsprire a controalelor sanitare la frontierele sale pentru călătorii care vin pe cale aeriană din țările afectate din Africa, în timp ce Bahrein, un mic stat din Peninsula Arabică, a decis marți seară să interzică pentru o lună intrarea pe teritoriul său a vizitatorilor care vin din acele state africane.
'Toate persoanele care sunt cazuri de contact, toate persoanele infectate, nu ar trebui să călătorească', a recomandat miercuri Abdi Rahman Mahamud, directorul departamentului de operațiuni de alertă și reacție la urgențe sanitare din cadrul OMS. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce
Ebola: Kenya eliberează din carantină primele persoane care au intrat în contact cu 'pacientul zero'
Kenya a eliberat luni din carantină primul grup de persoane care au intrat în contact cu primul pacient diagnosticat cu Ebola în această țară, marcând un moment semnificativ în cadrul eforturilor întreprinse de autoritățile sanitare pentru a limita răspândirea virusului dincolo de focarul inițial de infectare, informează Reuters.
Două porții de băuturi alcoolice pe zi, asociate cu un risc 'considerabil mai ridicat' de deces prematur cauzat de alcool
Consumul a două porții de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat duminică de Science Daily. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia 'un consum 'moderat' din punct de vedere social' ar fi inofensiv.
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost
Două medicamente combinate prelungesc perioada de supraviețuire într-un studiu clinic asupra cancerului pulmonar
Medicamentul Imdelltra, de la compania Amgen, utilizat în asociere cu un alt medicament, Imfinzi, imunoterapia produsă de AstraZeneca, a redus riscul de deces cu 58% în comparație cu administrarea exclusivă a medicamentului AstraZeneca la pacienții cu cancer pulmonar cu celule mici în stadiu extins, informează Reuters, care citează datele unui studiu prezen
Regele Felipe al Spaniei a fost operat de cataractă
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng pentru tratarea cataractei, a relatat agenția de presă Europa Press, care a citat casa regală spaniolă, potrivit DPA. Procedura de rutină, care a avut loc sâmbătă, a durat aproximativ o jumătate de oră și s-a încheiat fără complicații, potrivit articolului
Zeci de mii de cehi protestează împotriva reformei mass-media ca posibilă modalitate de cenzură (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de cehi au ieșit în stradă duminică la Praga pentru a susține libertatea presei și pentru a protesta împotriva unui plan de reformă a finanțării radioului și televiziunii publice, transmite dpa.
Poliția din Dubai avertizează asupra ofertelor false de locuri de muncă part-time
Poliția din Dubai avertizează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă asupra ofertelor false pentru activități part-time, folosite de escroci pentru a obține date bancare sau pentru a implica victimele în transferuri financiare ilegale, relatează sâmbătă agenția de presă WAM. Centrul Antifraudă din cadrul Direcției Ge
VIDEO Proteste în Germania împotriva deportărilor, precum și față de planurile unui producător de armament
Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă în mai multe aeroporturi din Germania împotriva deportării solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse și a extinderii infrastructurii destinate reținerii și expulzării acestora, în timp ce la Leipzig, în estul țării, alte câteva sute de persoane au manifestat îm
Ciocniri între poliție și manifestanți la un protest antiguvernamental la Bruxelles (FOTO/VIDEO)
Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și spray cu piper în confruntările de sâmbătă de la Bruxelles cu manifestanți antiguvernamentali care cereau condiții mai bune în sistemul de învățământ, relatează Reuters.
Noi proteste în Portugalia față de criza locuințelor (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Portugalia împotriva crizei locuințelor și a lipsei unor soluții din partea guvernului, după mai bine de o săptămână de proteste, în cadrul cărora manifestanții au instalat corturi în spații publice, relatează EFE.
Franța / Manifestații de amploare, în mare parte pașnice, dar cu ciocniri la Paris (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la manifestații în mai multe orașe din Franța, în condițiile unei mobilizări sporite a forțelor de ordine. Deși protestele s-au desfășurat în general pașnic, la Paris au izbucnit confruntări spre finalul marșului, unde poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și un tun cu apă, relatează AFP.
UPDATE/Mii de tineri au protestat în Italia faţă de scumpirea vieţii şi măsurile de securitate ale guvernului Meloni (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la manifestaţii organizate în mai multe oraşe din Italia împotriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare, într-o zi marcată de măsuri sporite de securitate după violenţele şi jafurile produse în urmă cu o săptămână la Milano, relatează
Mii de persoane au manifestat la Istanbul și Ankara împotriva presiunilor asupra presei
Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă la Istanbul și Ankara pentru a denunța presiunile constante exercitate de puterea președintelui Recep Tayyip Erdogan asupra presei, relatează AFP. 'Nu ne vom lăsa reduși la tăcere. Ajunge!', au scandat manifestanții, printre care se aflau numeroși jurnaliști reuniți pe malul asia












