Un amestec de compuși influențează nivelul de 'atractivitate' al oamenilor în fața țânțarilor
Unii oameni sunt 'magneți' pentru țânțari, în timp ce alții par să fie ocoliți de aceste insecte, iar oamenii de știință au anunțat că au aflat motivul. Un amestec chimic complex și variabil stă la baza acestei atracții inegale, potrivit cercetătorilor care lucrează în continuare la descifrarea mecanismelor sale, relatează marți AFP.
'Dintre cele puțin peste 3.500 de specii cunoscute de țânțari, aproximativ o sută înțeapă oamenii, iar o jumătate de duzină sunt purtătoare de boli' - malarie, dengue, febră galbenă, chikungunya, West Nile și altele, a declarat pentru AFP Frédéric Simard, director științific la Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare (IRD), din sud-estul Franței.
Și 'nu este o idee preconcepută: nu suntem toți egali în fața apetitului țânțarilor. Însă, nu suntem un magnet tot timpul', a adăugat acest entomolog.
Oamenii atrag acești vampiri minusculi, printre care se numără și celebrul țânțar tigru, prin multiple semnale senzoriale, în principal mirosurile corporale, dioxidul de carbon (CO2) din respirație și căldura, potrivit oamenilor de știință.
Țânțarii femele - singurele care înțeapă - detectează aceste semnale prin intermediul receptorilor și își aleg ținta în consecință.
'Știm de peste 100 de ani că țânțarii sunt atrași de dioxidul de carbon pe care îl expirăm; acesta este primul semnal care le declanșează comportamentul, la câteva zeci de metri distanță', a explicat pentru AFP Rickard Ignell, autor al unui studiu recent privind bazele chimice ale atracției diferențiate a țânțarilor față de mirosul uman.
'La aproximativ 10 metri, țânțarii încep să ne detecteze mirosul care, combinat cu CO2, îi atrage și mai mult', a continuat acest om de știință suedez. La distanță mică, intră în joc și alți factori, precum variațiile de umiditate și de temperatură corporală.
Mai multe idei preconcepute despre ceea ce atrage aceste diptere sunt infirmate. 'Diferența dintre grupele sanguine nu are o bază științifică solidă: au existat câteva studii, însă pe un număr foarte restrâns de persoane. De asemenea, nu are legătură cu culoarea pielii, a ochilor sau a părului', a precizat expertul IRD.
Un factor cheie al atracției este mirosul, 'un amestec de molecule produse de microflora noastră, mai mult sau mai puțin atrăgător pentru țânțari', a rezumat entomologul.
Oamenii emit între 300 și 1.000 de compuși mirositori diferiți, potrivit mai multor studii, însă oamenii de știință abia încep să îi identifice mai bine pe cei care-i atrag pe țânțari.
În cadrul studiului la care a participat Rickard Ignell, cercetătorii au evaluat în laborator diferențele în ceea ce privește 'atractivitatea' a 42 de femei în fața țânțarilor Aedes aegypti, înrudiți cu țânțarul tigru și posibili vectori ai febrei galbene sau ai dengue.
'Am demonstrat că un amestec de compuși odorizanți (am identificat 27 pe care acești țânțari îi pot detecta) influențează gradul de atracție', a relatat cercetătorul. Iar 'femeile cele mai atractive pentru țânțari, în special cele aflate în al doilea trimestru de sarcină, produceau puțin mai mult dintr-un compus rezultat din degradarea sebumului'.
Faptul că o creștere atât de mică a dozei eliberate din acest compus (1-octen-3-ol, cunoscut și sub numele de alcool de ciuperci) schimbă comportamentul acestor insecte a fost una dintre surprize, a declarat Rickard Ignell, adăugând că 'țânțarii sunt creaturi fascinante'.
Consumul de bere, care crește temperatura corporală și cantitatea de CO2 expirată și modifică mirosurile cutanate, poate contribui, de asemenea, la atragerea țânțarilor, potrivit unor studii.
Unul dintre aceste studii, standardizat, realizat în Burkina Faso cu voluntari care au consumat o bere locală și, câteva zile mai târziu, au băut aceeași cantitate de apă, a arătat că țânțarul Anopheles, principalul vector al malariei, era mai atras de mirosurile celor care consumaseră bere.
Celălalt studiu, mai puțin riguros, a fost realizat în august 2023 în cadrul unui festival de muzică din Țările de Jos, pe un eșantion de 465 de voluntari care și-au introdus brațul în cuști cu femele de țânțari Anopheles. Cei care băuseră bere în ultimele 12 ore erau de 1,35 ori mai atractivi pentru aceste insecte.
Aceste mecanisme de atracție alimentează cercetări tot mai numeroase, pe măsură ce amenințarea sanitară asociată cu anumiți țânțari se extinde. În special țânțarul tigru avansează în zone în care nu era endemic, în contextul încălzirii climatice, a dezvoltării urbane și a globalizării.
'Riscul afectează din ce în ce mai mulți oameni, dar și din ce în ce mai multe țări în care există fonduri pentru protecție, ceea ce generează finanțări și rezultate ale cercetării', a notat Frédéric Simard.
Când țânțarii sunt activi, se recomandă protejarea împotriva înțepăturilor cu haine lungi și largi, plase de țânțari și repelenți. 'În plus, încercați să mâncați alimente mai ușoare și s-o lăsați mai moare cu alcoolul', a adăugat cercetătorul. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală
Justiția greacă a inițiat urmăriri penale împotriva a 59 de persoane suspectate că aparțin unei vaste rețele criminale care a orchestrat o fraudă fiscală estimată la aproape 100 de milioane de euro prin intermediul unui lanț de brutării grecești, relatează agenția de presă elenă ANA, informează marți AFP. Suspecții, între care proprietarul lanțului
Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane în nordul Germaniei
Poliția din nordul Germaniei a deschis focul luni seara asupra unei mașini după ce aceasta a intrat într-un grup de persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează marți dpa. Patru sau cinci persoane au fost rănite, unele grav, și transportate la spital, însă viața niciuneia dintre ele nu este în pericol, a precizat ac
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce
Ebola: Kenya eliberează din carantină primele persoane care au intrat în contact cu 'pacientul zero'
Kenya a eliberat luni din carantină primul grup de persoane care au intrat în contact cu primul pacient diagnosticat cu Ebola în această țară, marcând un moment semnificativ în cadrul eforturilor întreprinse de autoritățile sanitare pentru a limita răspândirea virusului dincolo de focarul inițial de infectare, informează Reuters.
Două porții de băuturi alcoolice pe zi, asociate cu un risc 'considerabil mai ridicat' de deces prematur cauzat de alcool
Consumul a două porții de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat duminică de Science Daily. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia 'un consum 'moderat' din punct de vedere social' ar fi inofensiv.
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost
Două medicamente combinate prelungesc perioada de supraviețuire într-un studiu clinic asupra cancerului pulmonar
Medicamentul Imdelltra, de la compania Amgen, utilizat în asociere cu un alt medicament, Imfinzi, imunoterapia produsă de AstraZeneca, a redus riscul de deces cu 58% în comparație cu administrarea exclusivă a medicamentului AstraZeneca la pacienții cu cancer pulmonar cu celule mici în stadiu extins, informează Reuters, care citează datele unui studiu prezen
Regele Felipe al Spaniei a fost operat de cataractă
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng pentru tratarea cataractei, a relatat agenția de presă Europa Press, care a citat casa regală spaniolă, potrivit DPA. Procedura de rutină, care a avut loc sâmbătă, a durat aproximativ o jumătate de oră și s-a încheiat fără complicații, potrivit articolului
Zeci de mii de cehi protestează împotriva reformei mass-media ca posibilă modalitate de cenzură (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de cehi au ieșit în stradă duminică la Praga pentru a susține libertatea presei și pentru a protesta împotriva unui plan de reformă a finanțării radioului și televiziunii publice, transmite dpa.
Poliția din Dubai avertizează asupra ofertelor false de locuri de muncă part-time
Poliția din Dubai avertizează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă asupra ofertelor false pentru activități part-time, folosite de escroci pentru a obține date bancare sau pentru a implica victimele în transferuri financiare ilegale, relatează sâmbătă agenția de presă WAM. Centrul Antifraudă din cadrul Direcției Ge
VIDEO Proteste în Germania împotriva deportărilor, precum și față de planurile unui producător de armament
Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă în mai multe aeroporturi din Germania împotriva deportării solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse și a extinderii infrastructurii destinate reținerii și expulzării acestora, în timp ce la Leipzig, în estul țării, alte câteva sute de persoane au manifestat îm
Ciocniri între poliție și manifestanți la un protest antiguvernamental la Bruxelles (FOTO/VIDEO)
Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și spray cu piper în confruntările de sâmbătă de la Bruxelles cu manifestanți antiguvernamentali care cereau condiții mai bune în sistemul de învățământ, relatează Reuters.
Noi proteste în Portugalia față de criza locuințelor (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Portugalia împotriva crizei locuințelor și a lipsei unor soluții din partea guvernului, după mai bine de o săptămână de proteste, în cadrul cărora manifestanții au instalat corturi în spații publice, relatează EFE.
Franța / Manifestații de amploare, în mare parte pașnice, dar cu ciocniri la Paris (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la manifestații în mai multe orașe din Franța, în condițiile unei mobilizări sporite a forțelor de ordine. Deși protestele s-au desfășurat în general pașnic, la Paris au izbucnit confruntări spre finalul marșului, unde poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și un tun cu apă, relatează AFP.











