Suedia: Autorul unei crime triple care a șocat țara, condamnat la închisoare pe viață
Un tânăr de 21 de ani a fost condamnat marți de un tribunal suedez la închisoare pe viață pentru uciderea a trei tineri într-un salon de coafură la Uppasala, în Suedia, o crimă triplă care a șocat țara, relatează AFP.
În jurul orei 17:00, pe 29 aprilie 2025, mai multe focuri de armă s-au auzit în apropiere de Vaksala torg, o piață din acest oraș universitar.
Într-un salon de coafură din apropiere, trei victime - doi băieți de 15 și de 16 ani și un tânăr de 20 de ani - sunt găsiți morți într-un colț, împușcați în cap, potrivit verdictului tribunalului din Uppsala consultat de AFP.
Aceste crime i-au șocat pe locuitorii din Uppsala, în ajunul Nopții Valpurgiei, care este celebrată pe 30 aprilie și reunește în fiecare an peste 100.000 de persoane, în principal studenți. Prim-ministrul suedez a denunțat la momentul respectiv 'un act de violență total extremă' care 'seamănă aproape cu o execuție'.
Potrivit tribunalului, care citează ancheta preliminară, tânărul autor al crimelor acționase în slujba unei rețele criminale. Comanditarul crimelor nu a putut fi identificat. Ancheta nu a stabilit că tinerii erau țintele atacatorului.
'Crimele pentru care este condamnat sunt în mod special brutale și au provocat moartea a trei persoane tinere. Aceste crime au afectat viața unui mare număr de persoane, în special pe cea a apropiaților victimelor', a declarat judecătorul Daniel Gustavsson, citat într-un comunicat.
'Nicio altă pedeapsă în afară de închisoarea pe viață nu poate fi luată în calcul pentru acest tânăr de 21 de ani', a adăugat el.
Rețelele criminale din Suedia utilizează un sistem puțin structurat pe rețelele sociale, prin care copii - sau tineri - sunt utilizați pentru a comite crimele, din cauza faptului că se află sub vârsta de responsabilitate legală.
Acest lucru le permite șefilor rețelelor să se ascundă în spatele mai multor rânduri de intermediari online.
Fenomenul în creștere al 'violenței la cerere', respectiv recrutarea online a unor indivizi și coordonarea pe rețelele sociale a unor acte violente comise în lumea reală este o problemă care depășește frontierele Suediei. O cooperare între zece țări europene și Europol, intitulată Grimm, a fost lansată în aprilie 2025 pentru a combate fenomenul.
Autorul triplei crime de la Uppsala a fost de asemenea condamnat pentru tentativă de omor asupra a doi bărbați în localitatea Eslov, două săptămâni mai devreme. Cei doi bărbați au fost răniți prin împușcare dar au supraviețuit.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Italia: Incendiu soldat cu mai mulți răniți într-un camping pe malul Lacului Garda
Un incendiu izbucnit într-un mare complex de camping de pe malul Lacului Garda, în nordul Italiei, în apropiere de Verona, s-a soldat cu 24 de răniți, au anunțat duminică autoritățile italiene, transmite dpa. O persoană a suferit arsuri grave la nivelul picioarelor, iar majoritatea celorlalte au primit îngrijiri medicale pentru intoxica
Franța: 400-500 de licee vor avea cursurile suspendate 'total sau parțial' luni în urma protestelor (ministru)
Cursurile vor fi suspendate 'total sau parțial', luni, în Franța în '400 până la 500 de licee' unde nu sunt îndeplinite condițiile de securitate, a anunțat duminică ministrul educației naționale, Edouard Geffray, precizând că 24 de instituții de învățământ au fost 'incendiate sau vandalizate' în
Paza de coastă americană a descoperit epava avionului medical dispărut în largul coastei de nord-est a SUA
Paza de coastă americană a anunțat sâmbătă că a descoperit resturi ale unui avion medical care decolase din Bermuda și dispăruse sâmbătă dimineața în largul coastei de nord-est a Statelor Unite, transmite duminică AFP. Paza de coastă a precizat pe platforma X că a fost informată de Administrația federală a aviație cu privire
VIDEO Franța/Șeful poliției din Paris afirmă că mișcarea de protest a elevilor a scăpat de sub control și îndeamnă la calm
Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a declarat sâmbătă că mișcarea de protest a elevilor, care s-a extins în toată Franța, a scăpat de sub control și i-a îndemnat pe manifestanți să revină la forme pașnice de protest, avertizând că autoritățile vor răspunde cu fermitate la violențe și acte de vandalism, relatează Reuters.
Un avion de transport medical a dispărut în largul coastei de est a Statelor Unite
Un avion de transport medical american cu șase persoane la bord, care plecase din Insulele Bermude, a dispărut sâmbătă în largul coastei de nord-est a Statelor Unite, a anunțat Garda de Coastă a SUA și compania care a închiriat aeronava, relatează AFP. Garda de Coastă a anunțat pe X că a fost informată de Administrația Federa
Un membru-cheie al grupării de hackeri 'ShinyHunters', care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al grupării de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters', care a anunțat că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, a fost reținut la începutul acestei săptămâni în Iordania, au declarat trei persoane familiarizate
Criza locuințelor din Spania: Zeci de mii de protestatari la Madrid și în alte orașe din țară
Zeci de mii de protestatari au început sâmbătă să mărșăluiască la Madrid și în alte orașe din Spania pentru dreptul la locuință, la o zi după ce parlamentul a respins o serie de măsuri prezentate de guvern pentru rezolvarea crizei imobiliare, informează AFP. Protestele, care au fost planificate înainte de votul de viner
California / Creștere prognozată a nivelului mării din cauza unei unde oceanice gigant
Nivelul mării în California este prognozat să crească cu circa 30 de centimetri în zilele următoare din cauza unei unde oceanice gigant care se va abate asupra coastei vestice a acestui stat, informează AFP. Denumit ''undă Kelvin'', acest fenomen este amplificat de El Nino, eveniment climatic care revine într-
Spania / O persoană a murit, iar alte câteva zeci au fost salvate de pompieri în urma inundațiilor
O femeie în vârstă de 102 ani a murit, iar pompierii au salvat 90 de persoane în urma inundațiilor produse în orașul Madrigueras, în sud-estul Spaniei, au spus sâmbătă autoritățile regionale, potrivit Reuters. Inundațiile au urmat unei veri cu temperaturi-record în Spania, unde aproape 2.150 de persoan
Foștii ostatici israelieni încearcă să-și reconstruiască viața post-Gaza
Anul acesta, 7 octombrie va fi o dată specială pentru Israel: pentru prima dată de la atacul brutal comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas din 2023, țara va marca această aniversare fără niciun ostatic israelian ținut în Gaza, după ce ultimii captivi în viață au fost eliberați în octombrie 2025, iar, în ianuarie 2026, au fost recuperat
SUA: Condamnata Christa Pike, inconștientă, intubată și ventilată mecanic (avocați)
Christa Pike, condamnată la moarte pentru omor, a ajuns în stare gravă la spital, fiind inconștientă și conectată la un ventilator, în urma tentativei eșuate a statului Tennessee de a o executa prin injecție letală, au anunțat vineri avocații ei, transmite Reuters. Personalul spitalului depunea eforturi pentru a-i salva viața lui P
Rusia / O femeie a murit de pestă pulmonară în Siberia
O femeie a murit de pestă pulmonară în regiunea Irkutsk, Siberia, în estul Rusiei, a anunțat vineri un responsabil regional, mass media rusă relatând despre zeci de persoane plasate în carantină, informează AFP. Presa locală a identificat-o pe femeie ca fiind Daria Chipilova, o tehniciană de laborator în vâr
Lumină pe cer pentru victime, la 100 de zile după dublul cutremur care a lovit Venezuela
Sute de lumânări au luminat cerul vineri seară, în timpul unui priveghi colectiv pentru a onora miile de victime ale dublului cutremur care a lovit Venezuela pe 24 iunie, în urmă cu 100 de zile, informează AFP. Aproximativ 400 de persoane s-au adunat pe un teren unde anterior se afla o clădire, distrusă de cutremur, în
Copilotul de pe cursa Flydubai avea interdicție de zbor în Omanul natal pentru 'idei extremiste' (presă)
Copilotul avionului care ar fi atacat pilotul în cabină și aproape a prăbușit miercuri cursa FZ1073 operată de Flydubai a primit interdicție de a zbura în Omanul său natal, deoarece autoritățile omaneze au descoperit că acesta avea 'opinii extremiste', a relatat sâmbătă platforma media saudită Al Arabiya, preluată de EFE.
Parchetul din EAU confirmă că incidentul de la bordul avionului companiei Flydubai a fost un 'atac terorist'
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai și Tel Aviv, a fost un 'atac terorist', informează agențiile WAM, EFE și Reuters. Copilotul l-a atacat pe pilot în interiorul cabinei de pilotaj cu un 't










