Rusia: Unul din autorii atacului jihadist de la Crocus City Hall din Moscova s-a sinucis în închisoare
Unul din autorii atacului jihadist comis în martie 2024 la sala de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei s-a sinucis în închisoare, au anunțat luni mass-media locale, citând surse din cadrul Serviciului Penitenciar rus, informează EFE.
Un alt participant la acest atac a încercat, de asemenea, să își ia viața, dar a fost salvat de medici, potrivit ziarului Kommersant.
Ziarul rus indică faptul că aceeași persoană încercase deja să se sinucidă în timpul procesului judiciar în cadrul căruia a fost condamnat la închisoare pe viață, dar și atunci asistența medicală a ajutat la prevenirea unui deznodământ fatal.
'Există o anchetă în curs', au declarat reprezentanți ai Serviciului Penitenciar.
Pe 12 martie, justiția militară rusă i-a condamnat la închisoare pe viață pe cei patru autori ai atentatului de la Crocus City Hall în care și-au pierdut viața 150 de persoane.
Al doilea tribunal militar din districtului de vest a pronunțat această sentință împotriva a patru cetățeni tadjici printre care se numără principalul responsabil al celui mai grav act terorist comis în Rusia din 2004, Shamsidin Fariduni.
Conform acuzației, Fariduni, care a ispășit o pedeapsă cu închisoarea în țara sa pentru hărțuire, a fost instruit în Turcia și a fost persoana responsabilă de pregătirea atentatului, inspectând sala de concerte și cumpărând una dintre mașini.
În timpul procesului, care a început în august 2025, inculpații și-au recunoscut vina total sau parțial.
Cei patru jihadiști au achiziționat pentru atac trei puști automate Kalașnikov, un pistol Makarov și peste 1.300 de cartușe cu care au împușcat participanții la un concert al trupei Picnic care adunase câteva mii de persoane.
Un număr nedeterminat de persoane au murit în incendiul provocat de explozii.
Conform anchetei, toți membrii aparțineau ramurii grupării teroriste Statul Islamic din Marele Horasan (ISIS-K) a cărei zonă de operațiuni cuprinde Afganistan, Pakistan, Rusia, Iran și India.
Acesta a fost atacul cel mai grav comis pe teritoriul rus după masacrul comis de către un comando cecen la o școală din Beslan, în Osetia de Nord, în 2004, în care au murit 334 de persoane, mai mult de jumătate fiind copii. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel,editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cel puțin 60 de morți după prăbușirea unei mine de aur în Sudan
Cel puțin 60 de persoane au murit în urma prăbușirii unei mine de aur în statul Kordofan de Vest din Sudan, după cum au declarat miercuri mai multe surse pentru Reuters și AFP, în timp ce o organizație locală pentru drepturile omului a afirmat că alți mineri ar putea fi încă blocați în subteran. Grupul de monitorizare Kordofan Obs
Schimbările climatice au adus 30 de zile cu temperaturi periculoase în Spania în această vară; în România au fost înregistrate 26
Schimbările climatice provocate de activitatea umană au adus în acest an 30 de zile cu temperaturi periculoase în Spania între lunile iunie și august, în cursul unei veri în care temperatura medie a fost cu 2,2 grade Celsius peste cea normală, conform unei analize realizate de organizația științifică Climate Central, citată miercuri de agenția d
Cel puțin 124 de activiști de mediu au fost uciși la nivel global în 2025, potrivit unui ONG
Cel puțin 124 de activiști de mediu au fost uciși anul trecut, potrivit unui raport dat miercuri publicității de organizația nonguvernamentală Global Witness, informează DPA. Majoritatea victimelor erau persoane indigene sau mici fermieri, iar cei care militează împotriva exploatărilor miniere, exploatărilor forestiere, agriculturii ilegale și a proiecte
China continuă să folosească tortura în închisori (ONG)
China continuă să practice tortura asupra deținuților pentru a obține mărturisiri, apelând în special la bătăi și privarea de îngrijiri medicale, conform unui raport publicat miercuri de Coaliția Apărătorilor Drepturilor Omului din China (CHRD), relatează AFP. Sistemul judiciar opac al Chinei este criticat în mod regulat pentru dispariț
VIDEO SUA: Un elicopter al unei televiziuni s-a prăbușit la Los Angeles; trei morți
Trei persoane au murit și o alta a fost transportată la spital după ce un elicopter al unei televiziuni s-a prăbușit marți seara în cartierul Chatsworth din Los Angeles, a anunțat Departamentul de Pompieri din Los Angeles într-o postare pe rețelele de socializare, relatează miercuri AFP și Reuters. Elicopterul survola cartierul Chatsworth, la nord-
Gaza: Opt morți și cel puțin 60 de dispăruți în urma prăbușirii unei clădiri
Opt persoane au murit și peste 60 sunt date dispărute după ce o clădire cu șase etaje s-a prăbușit în orașul Gaza, a transmis miercuri Apărarea Civilă a enclavei pentru AFP. 'Cadavrele a opt martiri, inclusiv copii, și 15 răniți au fost recuperați din ruinele unei clădiri rezidențiale cu șase etaje care s-a prăbușit în vestul orașului Gaza'
OpenAI, Anthropic și Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenței artificiale
OpenAI, Anthropic și Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenței artificiale (AI), a declarat marți OpenAI pentru AFP, pe fondul solicitărilor tot mai insistente pentru un control mai bun asupra potențialelor efecte negative ale acestei tehnologii. Și Chris Lehane, directorul de politi
Inteligența artificială trebuie limitată de acum, susține laureata Nobel Maria Ressa
După ce a deturnat atenția umanității prin intermediul rețelelor sociale și al biologiei noastre, manipulând nevoia noastră de intimitate, inteligența artificială (AI) amenință să ne ia libertatea de acțiune dacă nu legiferăm acum pentru a o limita, conform declarației făcută marți de Maria Ressa, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, transmite Reuters.
Europa are 1,4 milioane de persoane fără adăpost, un fenomen în creștere în rândul persoanelor în vârstă
Numărul persoanelor fără adăpost în țările Uniunii Europene și în Regatul Unit este în creștere, fiind estimat la 1,4 milioane de persoane, cu o creștere a fenomenului în rândul persoanelor mai în vârstă, care se confruntă cu situații grave, transmite EFE. Aceste realități au fost reliefate marți, la P
ONU afirmă că epidemia de Ebola din RD Congo este în continuare una 'masivă'
Reprezentanții ONU au declarat marți că demersurile pentru combaterea virusului Ebola în estul Republicii Democratice Congo (RDC) încep să dea roade, subliniind, însă, că epidemia este în continuare una 'masivă' și că va fi nevoie de luni întregi pentru a o aduce sub control, informează Reuters. 'Răm&a
Un britanic recunoaște că și-a drogat și violat soția timp de peste 20 de ani
Un britanic a recunoscut luni în fața unui tribunal din Manchester că și-a drogat și violat soția timp de peste două decenii, într-un caz în care alți 12 bărbați sunt acuzați că i-au agresat soția în timp ce aceasta era inconștientă, transmite AFP. Acest bărbat de aproximativ 60 de ani, a cărui identitate nu poate fi de
Japonia va introduce plata serviciilor de salvare cu elicopterul de pe Muntele Fuji în extrasezon
Japonia intenționează să perceapă taxe pentru acțiunile de salvare de persoane cu elicopterul de pe Muntele Fuji în extrasezonul turistic, transmite luni AFP. Operațiunile de salvare cu elicopterul pe Muntele Fuji în extrasezon vor fi supuse unei taxe, a anunțat luni prefectura Yamanashi din Japonia, o măsură menită să-i descurajez
Papa Leon al XIV-lea își ajută familia de câte ori este nevoie, susține fratele său
În calitate de lider al celor 1,4 miliarde de catolici din lume, Papa Leon al XIV-lea nu și-a uitat familia din Statele Unite și l-a ajutat recent pe fratele său mai mare, John Prevost, cu declarația fiscală, conform declarațiilor făcute de acesta din urmă la televiziunea italiană, transmite luni DPA. Fratele mai mare al Papei, născut &i
Germania ia în 'serios' avertismentele liderilor americani din domeniul tehnologiei privind AI-ul
Consiliul Național de Securitate al Germaniei a analizat de două ori amenințarea reprezentată de scăparea de sub control a inteligenței artificiale (AI), a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului, în urma avertismentelor formulate de mai mulți lideri americnai din domeniul acestei tehnologii emergente, transmite luni DPA.
Regele Charles al Marii Britanii va găzdui o întrunire a giganților AI pe fondul avertismentelor privind pericolul acestei tehnologii
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va găzdui săptămâna aceasta o întrunire a giganților din domeniul inteligenței artificiale pentru a discuta necesitatea unui set comun de principii care să ghideze această tehnologie care a prilejuit tot mai multe avertismente privind amenințarea pe care o reprezintă pentru omenire, informează Reuters.














