Mii de elevi protestează în Germania împotriva noii legi privind serviciul militar
Mii de copii și adolescenți au ieșit joi să protesteze pe străzile orașelor din Germania împotriva noii legi a serviciului militar, transmite DPA.
'Greva școlară împotriva recrutării' a atras 50.000 de participanți la nivel național, au declarat organizatorii.
După luni de deliberări, administrația cancelarului Friedrich Merz a adoptat o lege la sfârșitul anului trecut pentru a reintroduce serviciul militar - inițial voluntar - în efortul de a crește numărul de soldați.
Toți adolescenții vor primi un chestionar după ce împlinesc 18 ani, ca prim pas pentru a evalua capacitatea și motivația lor de a servi în armată. Băieții sunt obligați să completeze formularul, în timp ce fetele îl completează dacă doresc acest lucru.

La Berlin, tinerii s-au adunat în Potsdamer Platz și au mers spre Oranienplatz din Kreuzberg. Poliția a numărat aproximativ 3.000 de participanți,
în timp ce organizatorii au declarat că au participat 6.000 de elevi.
Protestatarii au purtat pancarde prin care îl îndemnau pe cancelarul Merz să meargă pe front, în timp ce scandau 'niciodată, niciodată, niciodată recrutare obligatorie'.
Au existat demonstrații și în multe alte orașe. Potrivit poliției, aproximativ 600 de tineri au ieșit în stradă la Munchen.
În landul vestic Renania de Nord-Westfalia, mitinguri mai mari au fost planificate la Bonn și Dusseldorf, în timp ce la Hamburg, școlarii
urmau să demonstreze spre sfârșitul după-amiezii.

Noua lege a serviciului militar, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, este prezentată drept un răspuns la presupusa amenințare reprezentată de Rusia, Germania fiind în urmă în ceea ce privește obiectivele sale de recrutare NATO.
Programul este destinat să ajute la creșterea numărului de trupe de la 180.000 la 260.000, o forță de rezervă suplimentară urmând să ajungă la un efectiv de 200.000 de combatanți. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
RDC/ Epidemia de Ebola 'se răspândește exponențial', avertizează ONU; bilanțul depășește 2.500 de morți
Epidemia de Ebola a provocat deja peste 2.500 de morți în Republica Democratică Congo (RDC) și 'se răspândește exponențial', a avertizat vineri Julien Harneis, coordonatorul principal al Națiunilor Unite pentru Ebola, transmite AFP. 'Epidemia de Ebola se răspândește exponențial. Epidemia se extinde pe o suprafață
Cazurile de infectare cu febra dengue, în creștere în Malaezia (Ministerul Sănătății)
Numărul infecțiilor cu febră dengue a crescut brusc în capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, și în zona din jurul Văii Klang, a anunțat vineri Ministerul Sănătății din această țară, avertizând asupra unui risc ridicat de transmitere, pe măsură ce numărul cazurilor de infectare cu această boală transmisă de țânțari este în creștere și î
Japonia a executat un deținut condamnat pentru un incendiu criminal (presă)
Un condamnat la moarte a fost executat vineri dimineață în Japonia pentru atacul incendiar din 2009 asupra unui salon de pachinko, care a făcut cinci morți, a relatat presa locală, notează AFP. Aceasta este prima execuție din Japonia de când prim-ministrul Sanae Takaichi a preluat funcția în octombrie anul trecut. Execuția pr
Mexic: Patru persoane ucise de focuri de armă după un meci de fotbal
Patru bărbați au fost împușcați mortal după ce au jucat un meci de fotbal amator într-o localitate rurală din Mexic, au anunțat joi autoritățile, scrie AFP. Parchetul din statul Guanajuato (centru) a raportat faptele petrecute miercuri în satul Malvas, care are în jur de 1.500 de locuitori. Surse din cadr
SUA: O femeie a fost arestată pentru un presupus proiect de atentat în statul New York
O femeie suspectată că a pregătit un atentat cu bombă la sediul Parlamentului statului New York în numele grupării Stat Islamic (EI) a fost arestată, au anunțat joi autoritățile judiciare americane, transmite AFP. Jessica Bowie, 35 de ani, o americană convertită la islam în urmă cu cinci ani, care s-a radicalizat ulterior în
Numărul cazurilor de Ebola ar putea fi de 3 ori mai mare decât cel confirmat (agenția sanitară a Uniunii Africane)
Numărul cazurilor de Ebola provocate de epidemia din estul Republicii Democratice Congo (RDC) ar putea fi de până la trei ori mai mare decât cifra oficială de 5.208 infectări confirmate, a avertizat joi agenția de sănătate publică a Uniunii Africane (UA), conform căreia sunt detectate numai 30% până la 40% din infecțiile reale, relatează agenția EFE
OMS a anunțat că RD Congo va primi 70.000 de doze de vaccin Ervebo împotriva Ebola
Ca răspuns la epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo (RDC), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat joi disponibilitatea a 70.000 de doze din vaccinul Ervebo, aprobat împotriva tulpinii Zadir a virusului, dar nu și împotriva tulpinii Bundibugyo care circulă în prezent în țară, transmite AFP. 'Aceas
Secretul logevității supercentenarilor ar putea sta într-un tip neobișnuit de celulă imunitară
Supercentenarii trăiesc până la 110 de ani sau mai mult, iar modul în care reușesc acest lucru prezintă un interes deosebit pentru oamenii știință. Un grup de cercetători a descoperit recent un tip neobișnuit de celulă imunitară care se multiplică la aceste persoane și care ar putea să le protejeze de cancer și de alte amenințări asociate vârstei înai
Șoferi frustrați din Moscova se confruntă cu cozi lungi la realimentare, din cauza reapariției penuriei de combustibil
Șoferi nemulțumiți din Moscova au stat ore în șir la cozi lungi la benzinării săptămâna aceasta pentru a-și alimenta mașinile cu cantități limitate de combustibil, într-un al doilea val al crizei cauzate de cererea sezonieră ridicată și de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, relatează joi Reuters. Stațiile de alimenta
Spania deschide centre de primire pentru migranții aflați încă în Ceuta
Guvernul spaniol a anunțat joi înființarea unor centre de găzduire pentru 1.800 de migranți în Ceuta, pentru a atenua criza umanitară declanșată de sosirea masivă de migranți din Maroc luna trecută, transmite AFP. Aproximativ 72.000 de migranți au trecut granița, într-un aflux fără precedent și soldat cu victime, în acest teritoriu span
Republica Moldova: Două incidente cu drone au fost înregistrate în apropierea frontierei moldo-ucrainene, la Giurgiulești
Două incidente provocate de drone au fost înregistrate joi în apropierea frontierei de stat a Republicii Moldova, în zona Giurgiulești, în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din Reni, în Ucraina, informează Moldpres. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, primul incident s-a produs în jurul orei 03:45
Kosovo: Resturile a cel puțin 23 de persoane, exhumate din trei gropi comune
Resturile a cel puțin 23 de persoane au fost exhumate din trei gropi comune descoperite recent în nordul Kosovo, fiind probabil vorba despre victime albaneze din Kosovo date dispărute din 1999, au anunțat miercuri autoritățile de la Pristina, citate de AFP. Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în timpul războiului din Kosov
Accident de elicopter în Kenya: Șeful serviciului de informații din Ecuador și cinci americani au murit
Șeful serviciului de informații din Ecuador, Michele Sensi-Contugi, precum și cinci cetățeni americani au murit miercuri într-un accident de elicopter în Kenya, au indicat autoritățile americane și ecuadoriene, scrie AFP. În total, șapte persoane și-au pierdut viața când elicopterul care le transporta într-o excur
India: Nouă persoane au murit în incendiul produs într-un hotel din metropola Kolkata
Cel puțin nouă persoane au murit într-un incendiu izbucnit miercuri la un hotel din metropola indiană Kolkata, au relatat media locale, citate de Reuters și dpa. Alte câteva persoane au fost rănite în incendiu, potrivit postului de televiziune NDTV și altor media indiene, care citează autoritățile din statul indian Bengalul d
UPDATE Gaza: Nouă persoane, decedate în urma unei lovituri israeliene asupra unei secţii de poliţie
O lovitură aeriană israeliană asupra unui comisariat de poliție din orașul Gaza a cauzat miercuri moartea a nouă persoane, Israelul afirmând că a vizat un comandant al mișcării palestiniene Hamas, transmite AFP. Spitalul Al-Shifa din Gaza a anunțat că după acest atac a primit nouă corpuri fără viață și peste 20 de răniți.












