Proces împotriva rețelelor de socializare: O tânără din SUA susține că YouTube și Instagram i-au alimentat depresia
O americancă în vârstă de 20 de ani, aflată în centrul unui proces istoric împotriva platformelor de socializare, a declarat joi în fața unui tribunal civil din Los Angeles că YouTube și Instagram i-au alimentat depresia și gândurile suicidare, o degradare a sănătății sale mintale pe care apărarea a atribuit-o în schimb copilăriei sale dificile într-o familie disfuncțională, relatează AFP.
Tânăra, Kaley G.M., a explicat cum a devenit dependentă de rețelele de socializare, începând să urmărească videoclipuri de pe YouTube la vârsta de șase ani. 'Eram tânără și îmi petreceam tot timpul' pe YouTube, a povestit Kaley, care în prezent lucrează ca vânzătoare. 'Am încercat să mă opresc, dar nu a funcționat', a adăugat ea.
Cazul ei este urmărit îndeaproape deoarece rezultatul procesului va influența mii de familii americane care acuză platformele de socializare că le-au conceput în mod conștient pentru a-i face pe copii dependenți, prin funcții ca aprecierile - like-urile -, notificările, scrollingul nesfârșit și redarea automată a videoclipurilor.
La 8 ani, Kaley și-a deschis un cont pe YouTube fără ca vârsta să-i fie verificată, iar la 9 ani a reușit să eludeze controlul parental de pe telefonul pe care i l-a dat mama ei și a început să folosească în secret Instagram, ajungând să petreacă apoi până la 16 ore pe zi pe această rețea de socializare, a subliniat avocatul ei.
Fetița a descoperit utilizarea filtrelor, capabile să mărească ochii, dar și să subțieze, moment în care, potrivit ei, a început să se îndoiască de ea însăși, pentru ca ani mai târziu să fie diagnosticată cu fobie socială și tulburare dismorfică corporală, o obsesie pentru defecte fizice minore sau imaginare.
'Îmi pare rău că sunt atât de urâtă, arăt atât de grasă în acest top', spune tânăra blondă, atunci suplă, într-un videoclip încărcat în acea perioadă pe Instagram și prezentat joi în instanță.
În jurul vârstei de 10 ani, a căzut în depresie, a început să aibă gânduri suicidare și să se autovătămeze. Mama ei, care a îndemnat-o să meargă la terapie la vârsta de 12 ani, îi confisca în mod regulat telefonul, ceea ce i-a provocat izbucniri de furie.
A avut utilizarea intensă a rețelelor de socializare un impact negativ asupra somnului, a notelor și a capacității de a-și face prieteni? 'Da', i-a spus ea avocatului ei, Mark Lanier. Așadar, de ce să nu înceteze să le mai folosească, mai ales acum că se simte mai bine? 'Pentru că nu pot, este prea greu să renunț', a răspuns tânăra, care se gândește să se întoarcă la studii.
Echipa de apărare a YouTube a determinat-o pe Kaley să admită că părinții ei erau la curent cu videoclipurile pe care le-a postat pe platformă, în ciuda vârstei sale fragede.
Apărarea Meta a fost mai incisivă, detaliind copilăria haotică a lui Kaley și sugerând implicit că familia ei, portretizată ca fiind toxică, ar fi putut-o afecta mai mult decât timpul petrecut pe ecran. Avocata Phyllis Jones a făcut portretul unei fetițe ai cărei părinți au divorțat când ea avea trei ani și care a fost abandonată treptat de tatăl ei, un bărbat care obișnuia să-și bată joc de greutatea femeilor.
Ea a reamintit și că sora lui Kaley a încercat să se sinucidă cu puțin timp înainte de căderea ei nervoasă și a adus înregistrări în care mama lui Kaley poate fi auzită țipând la ea, cu un limbaj vulgar.
Tânăra, care s-a luptat toată viața cu o tulburare de deficit de atenție diagnosticată târziu, a recunoscut că mama ei o lovea uneori când nu înțelegea temele la matematică la școala primară. 'Nu își dăduse încă seama că aveam o dizabilitate de învățare și credea că nu mă străduiesc suficient', a explicat ea.
Procesul civil, care este programat să continue până la mijlocul lunii martie, este considerat un test important pentru viitorul a sute de alte procese similare aflate în desfășurare în prezent în Statele Unite. Juriul nu trebuie să se pronunțe asupra conținutului publicat pe platformă, care este protejat de răspundere de legislația americană, ci asupra strategiei companiilor, acuzate că au încurajat în mod deliberat consumul excesiv de imagini și videoclipuri.
TikTok și Snapchat au ajuns la o înțelegere financiară cu Kaley G.M. pentru a evita un proces, dar rămân vulnerabile la un val de procese viitoare, care amintesc de cele intentate împotriva industriei tutunului în anii 1990. Google, proprietarul YouTube, și Meta, care găzduiește Facebook și Instagram, au optat în schimb pentru confruntarea legală.
YouTube a implementat un sistem de estimare a vârstei bazat pe modul de utilizare și inteligența artificială abia în 2025 în Statele Unite.
Meta se confruntă cu un proces luna aceasta și în New Mexico, unde un procuror acuză compania că acordă prioritate profitului în detrimentul protejării minorilor de prădătorii sexuali.
Un caz mai amplu, la nivel național, este în curs în fața unui judecător federal din Oakland, statul California. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mii de persoane au protestat la Tirana împotriva corupției și a premierului Edi Rama (FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Tirana, cerând demisia premierului albanez Edi Rama și denunțând corupția și condițiile precare din sistemul de învățământ, relatează AFP.
Emiratele Arabe Unite/ Toate plajele publice din Ras Al Khaimah, închise după o deversare de petrol
Autoritățile din emiratul Ras Al Khaimah, din nordul Emiratelor Arabe Unite, au anunțat sâmbătă închiderea tuturor plajelor publice până la noi dispoziții, după o deversare de petrol de pe un petrolier în largul coastei de nord a țării, în apropierea strâmtorii Ormuz, potrivit agențiilor Xinhua și Reuters. A
Spania/Alegeri: Proteste pentru apărarea pensiilor publice, în timp ce premierul promite protejarea dreptului la avort și eutanasie
Mii de persoane au manifestat sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul socialist Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin Constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP
Papa aprobă primul pas în vederea beatificării laicei argentiniene Margarita Bavosi
Papa Leon al XIV-lea a aprobat sâmbătă decretul prin care sunt recunoscute ''virtuțile eroice'' ale laicei argentiniene Margarita Bavosi (1941 - 1985), cunoscută sub numele de ''Luminosa'', transmite agenția de presă EFE. Papa Leon al XIV-lea a semnat decretele referitoare la procesul de beatificare care i
Franța: Mii de persoane protestează la Orleans împotriva extremei drepte înaintea congresului lui Marine Le Pen (GALERIE FOTO)
Mii de persoane au început să protesteze sâmbătă împotriva formațiunii de extrema dreaptă Adunarea Națională (RN) la Orleans, unde sâmbătă și duminică va avea loc un congres al acestui partid în cadrul căruia Marine Le Pen își va lansa oficial candidatura la Palatul Elysee, relatează EFE. Marșul, convocat &i
Albania: O nouă zi de mobilizare împotriva prim-ministrului Edi Rama
Protestatarii se adună sâmbătă la Tirana pentru a denunța condițiile proaste de studiu, corupția și pentru a cere demisia prim-ministrului Edi Rama după o săptămână marcată de violențe și apoi o revenire relativă la calm, transmite AFP. Studenții și liceenii s-au alăturat protestelor la jumătatea lunii octombrie odată cu înce
Germania: Incendiu la ''Cuibul Vulturului'' al lui Hitler, un suspect arestat
Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de ''Cuibul Vulturului'', transmite AFP. Aproape 200 de pompieri au fost mobilizați pentru a stinge focul din această clădire ce domină un pinten stânc
Iordania: Șapte morți și 34 de răniți într-un atac comis de un grup de extremiști într-o biserică, potrivit autorităților
Cel puțin șapte persoane au fost ucise vineri într-un atac armat produs într-o biserică ortodoxă greacă în sudul Iordaniei, în guvernoratul Karak, un rar atac împotriva comunității creștine din regatul hașemit, transmit AFP, Reuters și Petra. Regele Abdallah al II-lea a promis că vor fi aplicate pedepsele 'cel
Franța/Ministrul de interne afirmă că atacul armat comis în apropiere de Paris este un 'act terorist'
Atacul armat produs vineri în orașul Trappes, în apropiere de Paris, în urma căruia o persoană a fost ucisă și alte patru au fost grav rănite, a fost 'în mod clar un act terorist', a declarat ministrul francez de interne Laurent Nunez, relatează Reuters și dpa. Nunez a adăugat că investigațiile lansate de Parche
Bulgaria: Indignare după o agresiune comisă de un agent de pază al președintei parlamentului asupra unei jurnaliste
Indignare și solicitări de demisie în Bulgaria după un incident care a avut loc joi și în care un agent al Serviciului Național de Protecție, care asigură paza președintei parlamentului, Mihaela Doțova, a împins-o la pământ pe Sonia Koltuklieva, jurnalistă a site-ului de știri PIK, provocându-i răni, relatează Sofia Globe și BTA.
UPDATE Franța: Cel puțin un mort după ce un bărbat a deschis focul în stradă, în apropiere de Paris
Un bărbat a deschis focul în stradă, vineri dimineață, în zona suburbană a Parisului, ucigând o persoană și rănind alte patru, potrivit unei surse din poliție citate de AFP. Bărbatul a fost prins rapid de polițiști în localitatea Coignieres, a precizat sursa, adăugând că incidentele s-au produs în jurul orei
Pacienta cu Ebola din Nigeria nu a călătorit în RD Congo, afirmă guvernul elvețian
Pacienta din Nigeria diagnosticată cu Ebola, soția originară din Uganda a unui diplomat elvețian, care locuiește în capitala Abuja, nu a călătorit în Republica Democratică Congo (RDC), a anunțat guvernul elvețian într-un comunicat adresat agenției Reuters, contrazicând informațiile venite din Uganda. Departamentul Feder
Papa Leon al XIV-lea își anulează o călătorie la Assisi pentru a se recupera după operația de cancer
Papa Leon și-a anulat vizita programată pentru 27 octombrie în orașul italian Assisi pentru a evita zborul cu elicopterul în contextul în care se recuperează după o operație de cancer pulmonar, a anunțat vineri Vaticanul, citat de agențiile de presă Reuters și ANSA. Suveranul pontif, în vârstă de 71 de ani, a luat
Schimb de focuri în Cisiordania: Cinci israelieni răniți, doi palestinieni, uciși; Netanyahu își anulează evenimentele electorale
Doi palestinieni au deschis focul asupra unor israelieni în Cisiordania ocupată vineri, rănind cinci persoane, dintre care două se află în stare critică, înainte ca militari israelieni să reacționeze și să-i împuște pe atacatori, relatează Xinhua și AFP. ''În urma unui atac armat la intersecția din Iudeea,
Venezuela: Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere întoarcerea liderei opoziției, Maria Corina Machado
Mii de oameni s-au adunat joi în mai multe orașe din Venezuela pentru a cere întoarcerea liderei opoziției, Maria Corina Machado, laureată a Premiului Nobel pentru Pace și aflată în prezent în exil în Panama, relatează AFP. Partidul lui Machado, Vente Venezuela, a anunțat pe platforma














