Accidente feroviare în Spania: Acord între guvern și mecanicii de locomotivă pentru siguranță sporită
Sindicatele și guvernul spaniol au ajuns la un acord pentru a îmbunătăți întreținerea și siguranța căilor ferate și a trenurilor, o prioritate pentru lucrătorii feroviari care au intrat în grevă luni după două accidente soldate cu 47 de morți în ianuarie, relatează AFP.
'Acordul este istoric. Am făcut un pas important în ce privește siguranța feroviară', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al sindicatului Semaf după o întâlnire la Madrid între sindicate și Ministerul Transporturilor din guvernul condus de Pedro Sánchez.
Acordul include în special 'măsuri și reglementări', 'investiții în întreținerea infrastructurii' și 'personalul necesar pentru punerea în aplicare a acestuia', a adăugat purtătorul de cuvânt.
Guvernul s-a angajat printre altele să investească 1,8 miliarde de euro pentru a îmbunătăți întreținerea, a crea 3.650 de locuri de muncă și a spori siguranța feroviară, a precizat Ministerul Transporturilor într-un comunicat.
'Este o etapă importantă pentru a îmbunătăți rețeaua feroviară spaniolă și pentru a asigura competitivitatea acesteia în viitor', a declarat ministrul Oscar Puente după o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor.
Greva lucrătorilor feroviari, care era în vigoare pentru marți și miercuri, a fost anulată imediat, ceea ce ar urma să pună capăt întârzierilor și anulărilor observate luni.
Pentru lucrătorii feroviari, cele două accidente mortale de la mijlocul lunii ianuarie au fost picătura care a umplut paharul.
Pe 18 ianuarie, o coliziune între două trenuri de mare viteză în Adamuz, în sudul Spaniei - în urma deraierii unuia dintre ele - a făcut 46 de morți, inclusiv un mecanic de locomotivă.
Două zile mai târziu, la Gelida, în Catalonia (nord-est), o altă deraiere cauzată de o alunecare de teren s-a soldat cu moartea unui alt mecanic de locomotivă, rănirea mai multor pasageri și a condus la suspendarea serviciului trenurilor regionale din jurul Barcelonei folosite zilnic de 400.000 de pasageri. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Germania: Traficul feroviar este paralizat în urma unei defecțiuni la sistemul de comunicații
Toate trenurile din Germania sunt 'în prezent blocate în gări' marți seară din cauza unei defecțiuni a sistemelor feroviare de radiocomunicații, iar traficul este întrerupt, a anunțat operatorul național de căi ferate Deutsche Bahn, relatează AFP. 'Tehnicienii noștri lucrează din răsputeri la rezolvarea acestei pe
Dieta mediteraneeană verde îmbunătățește activitatea genelor asociate cu longevitatea (studiu)
Cercetătorii dintr-o echipă internațională au descoperit că dieta mediteraneeană verde poate să îmbunătățească activitatea genelor asociate cu sănătatea inimii, prevenirea diabetului și îmbătrânirea sănătoasă, a anunțat Universitatea Ben-Gurion din Negev (Israel) într-un comunicat de presă publicat marți, informează Xinhua.
Vaticanul respinge propunerea de a permite predicile ținute de femei catolice
Vaticanul a reconfirmat marți o regulă foarte veche a sa, potrivit căreia numai un preot hirotonit sau un diacon poate să țină o predică în cadrul unei liturghii catolice, respingând astfel o cerere din partea episcopilor germani de a extinde această practică și de a permite predicile rostite de femei sau de laici, informează Reuters.
Toți pasagerii americani de pe vasul de croazieră afectat de hantavirus s-au întors în statele lor de origine
Centrul Medical din cadrul Universității Nebraska din Statele Unite a anunțat luni că toți cei 18 pasageri americani de pe vasul de croazieră MV Hondius, afectat de un focar de hantavirus în prima parte a acestui an, s-au întors în statele lor de origine după ce au finalizat perioada de monitorizare medicală la Unitatea Națională de Carantină, infor
Kenya a suspendat deschiderea centrului american de carantinare pentru Ebola de pe teritoriul său
Kenya a suspendat deschiderea unui centru de carantină construit în țară de Statele Unite pentru cetățenii americani potențial expuși la virusul Ebola, a declarat marți ministrul kenyan al sănătății Aden Duale la Înalta Curte din Kenya, instanță care l-a dat în judecată inițial pentru sfidarea curții, dar în cele din urmă l-a achitat, transmit
O comisie ONU acuză Israelul că vizează copiii palestinieni în Gaza și denunță continuarea unui 'genocid'
O comisie de anchetă internațională mandatată de ONU a acuzat marți Israelul că 'vizează' copiii palestinieni din Fâșia Gaza, denunțând încă o dată un 'genocid' în curs, relatează AFP. Cu ocazia publicării unui nou raport al acestei comisii, președintele său, Srinivasan Muralidhar, a declarat într-un comunicat că &
Turcia: Val de arestări la Ankara înaintea summitului NATO
Peste 200 de persoane suspectate de legături cu gruparea jihadistă Statul Islamic și cu grupuscule de extrema stângă au fost arestate marți în capitala turcă Ankara, cu două săptămâni înainte de summitul NATO, au anunțat autoritățile, citate de AFP. Potrivit biroului procurorului din Ankara, 209 persoane au fost reținute, în timp
China/ Mii de locuitori evacuați și cursuri școlare suspendate din cauza furtunilor
Peste 9.100 de locuitori din provincia Guizhou, situată în sud-vestul Chinei, au fost evacuați pe fondul ploilor torențiale care au afectat mai multe regiuni începând de luni, au anunțat marți autoritățile, transmite agenția Xinhua. Autoritățile din Duyun, oraș din prefectura autonomă Bouyei-Miao, în provincia Qiannan, care se numără pr
Ciclonul Mekkhala se apropie de Filipine și se îndreaptă spre Japonia
Ciclonul tropical Mekkhala se afla marți la aproximativ 380 de kilometri de coastele provinciei filipineze Cagayan, în extremitatea nordică a insulei Luzon (unde se află capitala, Manila), fiind însoțit de vânturi de până la 175 km/h. Potrivit prognozelor, ciclonul avansează către sudul Japoniei, transmite agenția EFE. Departamentul de
Fumul provenit de la un incendiu de vegetație a dus la închiderea parțială a unei autostrăzi în Grecia
Fumul provenit de la un amplu incendiu de vegetație a dus, luni, la închiderea mai multor tronsoane de pe autostrada care leagă Atena de Salonic, în nordul Greciei, a relatat publicația Kathimerini, potrivit DPA. Serviciile de urgență au mobilizat peste 100 de pompieri, 11 aeronave și trei elicoptere pentru a lupta cu incendiul care ardeau în
Ebola/ Bilanțul cazurilor de infectare confirmate în RDC crește la 1.048, cu 267 de decese
Republica Democratică Congo (RDC) a anunțat luni seara că bilanțul cazurilor de Ebola confirmate în țară a ajuns la 1.048, dintre care au fost înregistrate 267 de decese, transmit marți agențiile Reuters și Xinhua. Bilanțul cazurilor confirmate depășise duminică pragul de 1.000 pentru prima dată de la începutul epidemiei. Confo
Papa Leon al XIV-lea denunță birocrația care împiedică ajutorul internațional împotriva foametei
Papa Leon al XIV-lea a criticat luni 'birocratizarea progresivă a solidarității', care împiedică furnizarea ajutorului către populațiile din lumea întreagă afectate de foamete, în timp ce armele circulă în mod liber și alimentează conflictele, informează AFP. În cadrul unei vizite la sediul din Roma al Pro
Consumul de băuturi îndulcite și de sucuri de fructe în copilărie crește riscul de hipertensiune la adulți (studiu)
Consumul frecvent de băuturi îndulcite și de sucuri de fructe în timpul copilăriei și al adolescenței este strâns asociat cu un risc mai mare de a dezvolta hipertensiune arterială la vârsta adultă, conform constatărilor unor cercetători americani care au monitorizat peste 25.000 de persoane timp de 25 de ani, transmite luni agenția de presă EF
Două treimi dintre germani sunt tentați să lucreze în străinătate
Două treimi dintre angajații din Germania și-ar putea imagina să accepte un loc de muncă în străinătate - Statele Unite, Regatul Unit și Elveția fiind în fruntea listei destinațiilor dorite -, indică un sondaj realizat de institutul de cercetare a pieței Appinio pentru site-ul de joburi Indeed, informează luni dpa. Sondajul publicat luni a constata
Cazurile de Ebola din RDC depășesc pragul de 1.000, cu peste 250 de decese
Bilanțul cazurilor confirmate de infectare cu Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) a depășit pragul de 1.000, la circa o lună de la izbucnirea epidemiei în această țară, transmite luni agenția DPA. Ministerul Informațiilor din capitala Kinshasa a anunțat că 254 dintre cei 1.003 pacienți cu Ebola confirmați din trei provincii au deceda










