Pană de curent masivă în orașul german Stuttgart
O pană de curent extinsă a afectat joi dimineață orașul german Stuttgart, situație care a provocat paralizarea traficului și a perturbat transportul public, în timp ce numeroase alarme de incendiu s-au declanșat automat, relatează agenția DPA.
Operatorii rețelei de electricitate nu au precizat imediat cauza acestui blackout, dar au anunțat mai târziu că a fost vorba despre o scurtă cădere de tensiune în rețeaua de înaltă tensiune. Deși a fost corectată rapid, fluctuația de tensiune a declanșat perturbări în lanț și a fost nevoie de o perioadă de timp până când situația a revenit la normal.
Poliția din Stuttgart a avertizat că multe semafoare au încetat să funcționeze, inclusiv în principalele intersecții. Sistemul local de transport feroviar a înregistrat de asemenea blocaje și întârzieri. Pompierii au primit numeroase alerte, dar acestea au fost rezultatul declanșării automate a sistemelor de alarmă pentru incendii ca urmare a fluctuațiilor de tensiune.
Orașul Stuttgart, situat în partea de sud-vest a Germaniei, are circa 600.000 de locuitori și este un centru pentru corporațiile internaționale și pentru instituțiile guvernamentale. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ebola /Amploarea epidemiei ar putea depăși ''de două până la patru ori'' estimările
Amploarea epidemiei de Ebola din Republica Democrată Congo (RDC) ar putea depăși ''de două până la patru ori'' estimările oficiale, a precizat marți Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit AFP. ''Conform estimărilor noastre (...) amploarea epidemiei reprezintă de cel puțin două până la patru ori numărul cazurilor re
CEDO condamnă Italia în cazul unui deținut care a murit după ce a slăbit 25 de kilograme
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat marți Italia în cazul unui deținut în vârstă de 28 de ani, decedat la sfârșitul anului 2019 după ce a slăbit 25 de kilograme în șapte luni, relatează ANSA. Bărbatul, Antonio Raddi, a susținut că nu a putut mânca în închisoarea din Torino, în
Franța/ Pompierii continuă lupta împotriva incendiului forestier de lângă Paris; două persoane au fost arestate (GALERIE FOTO)
Pompierii s-au luptat toată noaptea de luni spre marți cu flăcările care au cuprins o pădure istorică de lângă Paris. Cel puțin două persoane au fost arestate sub suspiciunea că ar fi provocat incendiul din apropierea unuia dintre cele mai cunoscute palate regale din Franța, transmite Reuters.
Nitrații din apa potabilă ar fi răspunzători de 120 de nașteri premature pe an în Noua Zeelandă (studiu)
Aproximativ 120 de nașteri premature pe an înregistrate în Noua Zeelandă ar putea fi cauzate de expunerea la apa potabilă contaminată cu nitrați proveniți din sectorul agricol al țării, conform unui nou studiu național, transmite marți Reuters. Cercetătorii de la universitățile Canterbury, Otago și Massey au descoperit o asociere &
Valul de caniculă din luna iunie a stabilit recorduri de temperatură în Germania
Valul excepțional de caniculă care s-a abătut în cea de-a doua jumătate a lunii iunie asupra Germaniei și asupra unor regiuni extinse din Europa a stabilit recorduri meteorologice istorice, informează DPA. Valul de caniculă a doborât recorduri statistice după ce la 467 din cele 488 de stații meteorologice de pe teritoriul Germaniei s-au înreg
Italia / ''Canicula aceasta este alegerea politicienilor'', au scris activiștii de la Extinction Rebellion pe afișe etalate în Torino
Valul de caniculă extremă care a cuprins Italia este o alegere a politicienilor, susține grupul de activiști climatici Extinction Rebellion pe afișele pe care le-au lipit duminică seară în diverse locuri din Torino, informează ANSA.
'Strategie deliberată' a rușilor pentru a 'distruge sistemul de sănătate' din #Ucraia (MSF)
Organizația neguvernamentală Medici fără Frontiere (MSF) a denunțat luni 'o strategie deliberată' a Rusiei 'vizând să distrugă sistemul de sănătate' în Ucraina, țintă a numeroase atacuri de la declanșarea invaziei ruse în 2022, relatează AFP. Într-un raport, MSF afirmă că a înregistrat între aprilie 2022 și d
Germania: Un cuplu irakian condamnat la închisoare pentru că a ținut în sclavie două fete din minoritatea yazidi
Un cuplu irakian a fost condamnat în Germania pentru că a ținut în sclavie două fete din minoritatea yazidi și pentru apartenență la gruparea teroristă Stat Islamic, informează luni dpa. În verdictul de luni, tribunalul regional superior din Munchen a găsit cuplul vinovat de genocid, crime de război și crime împotriva u
China/ Drumuri inundate și mașini luate de apă în nordul țării
Mai multe drumuri din provincia Hebei, situată în nordul Chinei, dar și din provincia Liaoning, în nord-estul țării, au fost afectate de inundații grave, numeroase mașini fiind luate de ape, în timp ce oamenii înotau și sau vâsleau pe străzile cartierelor, conform imaginilor video postate pe rețelele sociale, transmite luni Reuters.
Bilanțul incendiilor de vegetație din Spania crește la 13 decese; o femeie britanică de 93 de ani a decedat în urma rănilor
O femeie britanică a decedat în urma rănilor suferite în incendiile care au cuprins, începând de joi, provincia Almeria din sud-estul Spaniei, bilanțul victimelor crescând astfel la 13, a anunțat duminică seara guvernul regional, transmite Reuters. Femeia, în vârstă de 93 de ani, se afla printre cele o
Venezuela: Bilanțul dublului cutremur se apropie de 4.500 de morți
Bilanțul dublului seism care a lovit pe 24 iunie Venezuela a fost revizuit în creștere și se ridică la aproximativ 4.500 de morți, potrivit cifrelor oficiale publicate duminică, transmite AFP. Guvernul venezuelean raportează în prezent 4.490 de morți și în continuare 16.740 de răniți. Bilanțul precedent, de s&a
Thailanda: Cel puțin 27 de morți în incendiul dintr-un bar din Bangkok (prim-ministru)
Un incendiu într-un bar din Bangkok, capitala Thailandei, a provocat moartea a cel puțin 27 de persoane duminică seară, a anunțat prim-ministrul Anutin Charnvirakul, citat de AFP. 'Au fost scoase 27 de corpuri, trupuri neînsuflețite. Unii (răniți) au fost transportați la spital', a declarat Anutin la televiziune de la locul
VIDEO Franța: Pădurea Fontainebleau este în flăcări lângă Paris
Două avioane bombardiere cu apă au fost mobilizate pentru prima dată în regiunea Parisului pentru a face față unui incendiu 'foarte violent' izbucnit duminică în emblematica pădure Fontainebleau, situată la aproximativ 50 de kilometri sud de capitala Franței, relatează AFP. Incendiul a provocat întreruperea circulație
VIDEO Chile: Un șofer lovește și ucide șase persoane într-un târg la Vina del Mar
Cel puțin șase persoane au fost ucise și alte șapte au fost rănite duminică în Chile, după ce au fost lovite de un vehicul în timpul unui târg la Vina del Mar, la vest de capitala Santiago de Chile, a anunțat poliția, precizând că șoferul a fost arestat, relatează AFP. 'Șoferul, din motive încă necunoscute, ar
Marea Britanie: Nu există dovezi că uciderea fostei deputate Ann Widdecombe ar fi fost motivată politic (poliție)
Nu există dovezi că uciderea fostei deputate britanice Ann Widdecombe ar fi fost motivată politic, a declarat duminică poliția, adăugând că nu mai caută alți suspecți după arestarea unui bărbat în vârstă de 28 de ani în acest caz, relatează Reuters. Ann Widdecombe (78 de ani) a fost deputată conservatoare între 1987 și 2010 și a d












