Irlanda: Mai multe mii de agricultori manifestează împotriva acordului UE-Mercosur
Mai multe mii de agricultori irlandezi s-au adunat sâmbătă la Athlone, în centrul Irlandei, pentru a protesta împotriva acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Mercosur, care a primit vineri undă verde din partea UE, relatează AFP.
'Nu UE-Mercosur', 'Sprijin pentru agricultura irlandeză' se putea citi pe pancartele agățate pe o parte din numeroasele tractoare care au convers spre mica localitate situată la jumătatea distanței între Dublin și Galway.
Ca și omologii săi din Franța, Ungaria, Polonia și Austria, guvernul irlandez s-a opus încheierii acestui acord, contestat puternic de agricultori.
Vineri, manifestații și acțiuni ale fermierilor au avut loc în Polonia, Franța și Belgia.
Parlamentul European mai trebuie încă să se pronunțe asupra textului, negociat de peste 25 de ani între UE și blocul sud-american Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay).
Acordul ar crea una din cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 milioane de consumatori.
Pentru criticii săi, acordul va zdruncina agricultura europeană prin avalanșa de produse mai ieftine și nu neapărat conforme cu normele de mediu ale UE, din cauza controalelor insuficiente. Pentru susținătorii săi, precum Germania și Spania, el va permite, dimpotrivă, relansarea unei economii europene aflate în dificultate, afectată de concurența chineză și de taxele vamale din Statele Unite.
În Irlanda, fermierii se tem mai ales de concurența importurilor de carne de vită la prețuri mai mici.
Principalul sindicat agricol, Irish Farmers Association (IFA), a criticat ca 'foarte dezamăgitoare' unda verde dată de UE și a făcut apel la deputați să i se opună.
Vineri, vicepremierul irlandez Simon Harris a dat asigurări că guvernul 'va continua să își expună preocupările'.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia va introduce plata serviciilor de salvare cu elicopterul de pe Muntele Fuji în extrasezon
Japonia intenționează să perceapă taxe pentru acțiunile de salvare de persoane cu elicopterul de pe Muntele Fuji în extrasezonul turistic, transmite luni AFP. Operațiunile de salvare cu elicopterul pe Muntele Fuji în extrasezon vor fi supuse unei taxe, a anunțat luni prefectura Yamanashi din Japonia, o măsură menită să-i descurajez
Papa Leon al XIV-lea își ajută familia de câte ori este nevoie, susține fratele său
În calitate de lider al celor 1,4 miliarde de catolici din lume, Papa Leon al XIV-lea nu și-a uitat familia din Statele Unite și l-a ajutat recent pe fratele său mai mare, John Prevost, cu declarația fiscală, conform declarațiilor făcute de acesta din urmă la televiziunea italiană, transmite luni DPA. Fratele mai mare al Papei, născut &i
Germania ia în 'serios' avertismentele liderilor americani din domeniul tehnologiei privind AI-ul
Consiliul Național de Securitate al Germaniei a analizat de două ori amenințarea reprezentată de scăparea de sub control a inteligenței artificiale (AI), a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului, în urma avertismentelor formulate de mai mulți lideri americnai din domeniul acestei tehnologii emergente, transmite luni DPA.
Regele Charles al Marii Britanii va găzdui o întrunire a giganților AI pe fondul avertismentelor privind pericolul acestei tehnologii
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va găzdui săptămâna aceasta o întrunire a giganților din domeniul inteligenței artificiale pentru a discuta necesitatea unui set comun de principii care să ghideze această tehnologie care a prilejuit tot mai multe avertismente privind amenințarea pe care o reprezintă pentru omenire, informează Reuters.
Fidelitatea față de mărcile de fast-food, asociată cu o calitate mai slabă a alimentației (studiu)
Un studiu recent sugerează că persoanele care se simt puternic atașate de anumite mărci renumite de fast-food și de băuturi îndulcite cu zahăr ar putea avea o alimentație generală mai puțin echilibrată, în pofida avertismentelor nutriționale, relatează luni agenția de presă Xinhua. Studiul a constatat că loialitatea psihologică față de mărcile de f
Japonia: Demisii de la conducerea unei centrale nucleare în urma unui scandal de falsificare de date seismice
Compania japoneză Chubu Electric Power Co. a anunțat luni demisia președintelui său și a președintelui consiliului de administrație în urma unui scandal de falsificare de date seismice, transmite AFP. De asemenea, compania a anunțat că își va retrage cererile de evaluare oficială pentru repornirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare din Hama
SUA: Amazon suspendă operațiunile cu compania 21 Air după incidentul de pe aeroportul din Miami soldat cu cinci morți
Amazon a anunțat suspendarea operațiunilor cu compania 21 Air, cu sediul în Miami, care a operat aeronava închiriată de Amazon Air implicată în incidentul soldat cu moartea a cinci persoane pe aeroportul din Miami, transmite luni Reuters. 'După tragicul incident de weekendul trecut, am acordat timp sprijinirii anchetei și analizării circu
Indonezia: Echipele de salvare caută 140 de persoane după scufundarea unei nave de pasageri
Echipele de salvare din Indonezia căutau duminică 140 de persoane aflate la bordul unei nave de pasageri care s-a scufundat în Marea Java, după ce alte 103 persoane au fost evacuate, una dintre ele decedând, a declarat un oficial al agenției de căutare și salvare, transmite Reuters. O navă indoneziană de pasageri, având la bo
VIDEO Chile: Incendiu într-un azil de bătrâni soldat cu 16 morți
Un incendiu într-un azil de bătrâni s-a soldat cu 16 morți printre rezidenți, a anunțat sâmbătă municipalitatea din Pitrufquen, în regiunea Araucania, la sud de Santiago de Chile, relatează AFP. 'Ne exprimăm durerea și consternarea pentru decesul a 16 persoane în vârstă &icir
Peste 7.000 de cazuri confirmate în epidemia de Ebola din RD Congo
Numărul cazurilor de Ebola confirmate în Republica Democratică Congo a crescut la peste 7.000, potrivit celui mai recent bilanț guvernamental, informează DPA. Focarul curent, declarat oficial la jumătatea lunii mai, s-a extins între timp la o a șaptea provincie în această țară din centrul Africii, potrivit informațiilor Insti
Fostul premier canadian Justin Trudeau lansează o companie de producție media și de divertisment
Justin Trudeau, fost prim-ministru al Canadei, a lansat vineri o companie de producție media și de divertisment, intitulată Hope and Hard Work, informează Reuters. Numele companiei face trimitere la o frază pe care Justin Trudeau a folosit-o frecvent în discursurile sale după ce a devenit liderul Partidului Liberal din Canada în 20
Spania / Temperatura mării a atins valori record în vara anului 2026, potrivit autorităților portuare
Temperaturile mărilor din jurul Spaniei au atins valori record vara aceasta, numeroase stații de monitorizare din Marea Mediterană și din largul coastei atlantice a Spaniei înregistrând valori maxime, a spus vineri autoritatea portuară Puertos del Estado, potrivit Reuters. Luna trecută, oamenii de știință au afirmat că schimbările climatice cauzate
#11septembrie/O rudă a uneia dintre victimele atacurilor teroriste critică Arabia Saudită, la ceremonia de la New York
O rudă a uneia dintre victimele atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, prezentă la ceremonia organizată vineri la New York, a lansat un atac dur la adresa Arabiei Saudite, pe care a acuzat-o că alimentează 'terorismul antiamerican', relatează AFP. Deși persoanele care au luat cuvântul la ceremonie trebuiau să se limiteze la citirea numelo
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani
Prințesa Astrid a Norvegiei, sora mai mare a regretatului rege Harald al V-lea, a încetat din viață la vârsta de 94 de ani, vineri, la exact două săptămâni după decesul fratelui său, a anunțat Palatul Regal din Oslo într-un comunicat de presă, informează Reuters și AFP. Regele Harald al V-lea a murit pe 28 august, la vârsta de 89
Frontex: Trecerile ilegale ale fontierei UE, fără criza din Ceuta, în scădere cu o treime în primele 8 luni
Numărul de treceri ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană a continuat să scadă în primele opt luni ale anului 2026, când au fost depistate cu 35 % mai puține în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, indică un comunicat dat publicității vineri de Frontex (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă). P













