Majoritatea rușilor se așteaptă ca războiul cu #Ucraina să se încheie în 2026 (sondaj)
Majoritatea rușilor se așteaptă ca războiul din Ucraina să se încheie în 2026, relevă miercuri un sondaj realizat de institutul de stat VTsIOM, un semn că Kremlinul ar putea testa reacția publicului la un posibil acord de pace, în contextul în care eforturile diplomatice în acest sens se intensifică, relatează Reuters.
În timpul prezentării rezultatelor sondajului, adjunctul șefului VTsIOM, Mihail Mamonov, a declarat că 70% dintre 1.600 de respondenți văd 2026 ca pe un an mai ''de succes'' decât acest an, în timp ce 55% leagă această speranță de o încheiere a așa-numitei ''operațiuni militare speciale'' în Ucraina.
''Principalul motiv de optimism este posibila încheiere a operațiunii militare speciale și realizarea obiectivelor propuse, în linie cu interesele naționale prezentate de președinte'', a mai precizat Mamonov în prezentarea sa.
În precedentele sondaje de la sfârșit de an, VTsIOM a subliniat consolidarea societății ruse în jurul președintelui Vladimir Putin și a obiectivelor sale militare în Ucraina, dar nu a furnizat cifre privind proporția populației care se așteaptă la un sfârșit al războiului, notează Reuters.
Mamonov a invocat ofensiva rusă în Ucraina, ezitarea SUA de a finanța Ucraina și inabilitatea UE de a înlocui SUA financiar și militar, drept principalii factori din spatele perspectivelor pentru un eventual acord de pace.
La sfârșitul ostilităților militare, a adăugat el, reintegrarea veteranilor în societate și reconstrucția regiunilor controlate de Rusia din Ucraina, precum și a regiunilor ruse de frontieră, sunt percepute drept principalele priorități.
Circa două treimi dintre ruși susțin convorbirile de pace, cea mai mare proporție de la începutul războiului, potrivit institutului independent Levada, care a fost clasificat drept ''agent străin'' în conformitate cu legea rusă.
Kremlinul a anunțat miercuri că Vladimir Putin a fost pus la curent privind contactele ''oficiale'' cu trimișii lui Donald Trump asupra propunerilor americane pentru un posibil acord de pace în Ucraina și că acum Moscova își va formula poziția.
Putin a declarat în ultimele săptămâni că principalele lui condiții pentru pace sunt ca Ucraina să cedeze circa 5.000 kmp din Donbas pe care încă le controlează și ca Kievul să renunțe oficial la dorința sa de a adera la NATO.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe 22 decembrie că negocierile purtate cu SUA și statele europene pentru încheierea războiului cu Rusia sunt ''foarte aproape de un rezultat real''. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
OMS anchetează moartea unui om de știință la un centru de cercetare a ciumei din Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anchetează decesul unei cercetătoare la un centru pentru studiul ciumei din Rusia, transmite miercuri agenția de presă DPA. O cercetătoare în vârstă de 28 de ani de la Institutul pentru Combaterea Ciumei din Irkutsk a decedat vineri într-un spital din orașul vecin Șelehov. Au apărut spec
SUA: Condamnata care a supraviețuit execuției sale și-a recăpătat cunoștința și vorbește (avocați)
Condamnata care a supraviețuit după două injecții letale în Statele Unite, Christa Pike, 'și-a recăpătat cunoștința și poate vorbi', au anunțat marți avocații săi, la șase zile după eșecul execuției sale, noteză AFP. 'Contrar tuturor așteptărilor, Christa Pike este conștientă, poate vorbi și continuă să primească îngrij
Suedia: Poliția trage într-un bărbat înarmat în apropierea palatului regal
Poliția suedeză a anunțat marți că a împușcat un bărbat înarmat în fața palatului regal din capitala Stockholm, notează AFP. Poliția a indicat într-un comunicat că a fost chemată la palatul regal, în centrul orașului Stockholm, după raportări privind 'un bărbat turbulent înarmat cu o armă'.
Rusia clasează procesul împotriva unei lucrătoare umanitare acuzată că a criticat armata
Rusia a clasat procesul împotriva unei lucrătoare umanitare care lucra cu copii bolnavi și era acuzată că a criticat acțiunile armatei ruse în Ucraina, un caz care a stârnit indignare, a declarat avocatul ei pentru AFP marți. Lida Moniava, cunoscută pentru fondarea centrului de îngrijiri paliative pentru copii 'Casa cu Far', a f
Franța: Protestele din școli iau amploare, pe măsură ce elevilor li se alătură profesori și părinți
Sindicatele s-au alăturat miilor de elevi și studenți într-o zi națională de protest în Franța, marți, în cadrul uneia dintre cele mai ample manifestații din țară din ultimii ani, protestatarii ieșind în stradă și blocând accesul în școli pentru a cere facilități educaționale și condiții de învățare mai bune, relatează dpa.
Rusia informează OMS că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia
Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia, unde o angajată a unui laborator din Institutul pentru combaterea pestei a murit săptămâna trecută, potrivit unui purtător de cuvânt al agenției sanitare a ONU, informează Reuters. Moscova, care este obligată &ic
OMS declară că riscul în Europa este 'foarte scăzut' după un posibil deces cauzat de ciumă în Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că riscul sanitar în Europa este deocamdată 'foarte scăzut' după ce o angajată a unui institut de cercetare a agenților patogeni periculoși din Siberia, în estul Rusiei, a decedat în urma unui posibil caz de ciumă pneumonică, transmite marți agenția de presă EFE. 'E
Kenya confirmă primul său caz de Ebola importat din RD Congo; pacientul a decedat
Kenya a înregistrat primul său caz confirmat de Ebola, un cetățean kenyan care locuia în Republica Democratică Congo (RDC) și a sosit sâmbătă în capitala Nairobi, a declarat marți ministrul Sănătății, Aden Duale, informează Reuters. Pacientul a decedat între timp, iar până în prezent au fost identifica
Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale altor experiențe negative(OMS)
Doi din trei tineri europeni afirmă că au fost victime ale abuzurilor, neglijării, violenței domestice sau altor 'adversități' similare, conform unui sondaj realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în colaborare cu Universitatea John Moores din Liverpool, Regatul Unit, transmite marți agenția de presă EFE. Sondajul publ
SUA/ Statul New York declară stare de urgență pe fondul izbucnirii unui focar de rujeolă
Statul american New York a declarat luni stare de urgență la nivel statal ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă. Aceasta este prima oară dată când un stat american declară stare de urgență din această cauză, după creșterea bruscă a numărului de cazuri de infectare, în 2025, transmite agenția de presă Xinhua. Guvernatoarea st
VIDEO Caz presupus de pestă: Rusia încearcă să liniștească, Trump își oferă ajutorul
Situația sanitară este 'sub control' în Rusia, potrivit autorităților care au minimizat luni informațiile conform cărora o laborantă ar fi decedat de pestă în Siberia, în timp ce președintele american Donald Trump s-a declarat, la rândul său, pregătit să ofere ajutor, relatează AFP. Liderul de la Casa Albă a mai
Belgia: Protestele elevilor de liceu degenerează în mai multe orașe
Protestele elevilor de liceu au dus luni la violențe și acte de vandalism în mai multe orașe belgiene, cu zeci de arestări și 18 membri ai forțelor de ordine răniți ușor la Liege, conform poliției locale, relatează AFP. Aceasta a fost a treia zi în care elevii de liceu și-au exprimat furia față de măsurile de austeritate anunțate în Belgia fr
Consiliul Drepturilor Omului al ONU denunță 'oprimarea' femeilor de către talibani în Afganistan
Consiliul Drepturilor Omului (CDO) al ONU a îndemnat luni talibanii să pună capăt practicilor care restricționează libertățile fundamentale ale femeilor și fetelor, declarând că discriminarea instituționalizată din Afganistan ar trebui să șocheze umanitatea, informează AFP. Tot luni, Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, a emis dou
Norvegia vrea o interdicție parțială a ochelarilor inteligenți din cauza riscurilor încălcării vieții private
Guvernul norvegian a anunțat luni intenția sa de a interzice parțial și temporar utilizarea ochelarilor inteligenți în anumite locuri publice, invocând riscurile încălcării vieții private, în special înregistrarea de imagini fără știrea persoanelor filmate, relatează AFP. Interdicția s-ar putea aplica în parcuri, pe plaje, l
Protestele liceenilor/Franța: Un adolescent și-a pierdut un braț după ce o grenadă lansată de polițiști i-a explodat în mână
Un licean de 15 ani și-a pierdut un braț luni dimineață în timpul unui protest de la Lens, informează autoritățile franceze, un accident care s-a produs după ce adolescentul ar fi ridicat o grenadă folosită de forțele de ordine pentru dispersarea mulțimii, potrivit unei surse sindicale din poliție, relatează AFP. Liceanul ar fi vrut să ridice de













