Slovacia: Nouă manifestație împotriva guvernului la Bratislava
Mii de oameni s-au adunat luni la Bratislava pentru a manifesta împotriva desființării Biroului de protecție a avertizorilor de integritate și a modificărilor aduse codului penal, despre care spun că subminează statul de drept în această țară membră a UE, notează AFP.
Fluturând pancarte pe care scria 'Fico gangsterul ne distruge Slovacia', protestatarii au scandat 'Rușine!' și 'Gata cu mafia!'.
'N-am crezut niciodată că așa ceva este posibil: ei câștigă alegeri legitime și apoi distrug democrația în Slovacia', a declarat pentru AFP Peter Susko, un pensionar.
Katarina Kosegyova, o funcționară de 60 de ani, a spus că s-a alăturat manifestației pentru a se opune unui guvern care 'ne împinge în brațele Rusiei'.
Potrivit unui jurnalist al AFP aflat la fața locului, aproximativ 7.000 de persoane au participat la demonstrația organizată de o coaliție de ONG-uri.
Parlamentul slovac a votat pe 9 decembrie desființarea Biroului de protecție a avertizorilor de integritate și înlocuirea acestuia cu un nou organism, plasat sub autoritatea guvernului. Această reformă este criticată de organizațiile pentru drepturile omului, care o văd ca pe o încercare de a reduce la tăcere criticile la adresa corupției.
Jozef Kuciak, tatăl jurnalistului de investigații asasinat Jan Kuciak, a luat cuvântul în cursul mitingului, numind adoptarea acestei legi 'o nebunie'.
'Ce se va întâmpla în continuare? Vom avea un nou regim? Suntem aici pentru a împiedica acest lucru', a declarat el mulțimii.
Această nouă manifestație are loc și după ce Parlamentul slovac a adoptat pe 11 decembrie noi amendamente controversate la codul penal, care incriminează cooperarea cu o 'putere străină' pentru a obstrucționa o campanie electorală.
Aceste prevederi amintesc de cele utilizate în Rusia împotriva 'agenților străini', care au fost criticate pe scară largă ca mijloc de reducere la tăcere a opoziției.
Săptămâna trecută, președintele Peter Pellegrini a anunțat că nu va semna legea privind avertizorii de integritate, nici măcar după ce veto-ul său a fost anulat.
'Mă voi ghida după principii juridice și democratice și după dorința de a construi o reputație pentru Slovacia care să inspire respectul partenerilor noștri din instituțiile internaționale', a scris el pe Facebook.
De la revenirea la putere în 2023, premierul naționalist Robert Fico s-a confruntat cu numeroase proteste în urma politicilor sale de restricționare a libertăților individuale în această țară cu 5,4 milioane de locuitori.
Anul trecut, Parlamentul a adoptat deja reforme controversate la codul penal, inclusiv pedepse mai ușoare pentru corupție și infracțiuni economice.
Clasamentul Slovaciei în Indicele anual de percepție a corupției, redactat de Transparency International, a scăzut cu câteva poziții anul trecut, țara figurând printre cele mai corupte din UE. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
OMS anchetează moartea unui om de știință la un centru de cercetare a ciumei din Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anchetează decesul unei cercetătoare la un centru pentru studiul ciumei din Rusia, transmite miercuri agenția de presă DPA. O cercetătoare în vârstă de 28 de ani de la Institutul pentru Combaterea Ciumei din Irkutsk a decedat vineri într-un spital din orașul vecin Șelehov. Au apărut spec
SUA: Condamnata care a supraviețuit execuției sale și-a recăpătat cunoștința și vorbește (avocați)
Condamnata care a supraviețuit după două injecții letale în Statele Unite, Christa Pike, 'și-a recăpătat cunoștința și poate vorbi', au anunțat marți avocații săi, la șase zile după eșecul execuției sale, noteză AFP. 'Contrar tuturor așteptărilor, Christa Pike este conștientă, poate vorbi și continuă să primească îngrij
Suedia: Poliția trage într-un bărbat înarmat în apropierea palatului regal
Poliția suedeză a anunțat marți că a împușcat un bărbat înarmat în fața palatului regal din capitala Stockholm, notează AFP. Poliția a indicat într-un comunicat că a fost chemată la palatul regal, în centrul orașului Stockholm, după raportări privind 'un bărbat turbulent înarmat cu o armă'.
Rusia clasează procesul împotriva unei lucrătoare umanitare acuzată că a criticat armata
Rusia a clasat procesul împotriva unei lucrătoare umanitare care lucra cu copii bolnavi și era acuzată că a criticat acțiunile armatei ruse în Ucraina, un caz care a stârnit indignare, a declarat avocatul ei pentru AFP marți. Lida Moniava, cunoscută pentru fondarea centrului de îngrijiri paliative pentru copii 'Casa cu Far', a f
Franța: Protestele din școli iau amploare, pe măsură ce elevilor li se alătură profesori și părinți
Sindicatele s-au alăturat miilor de elevi și studenți într-o zi națională de protest în Franța, marți, în cadrul uneia dintre cele mai ample manifestații din țară din ultimii ani, protestatarii ieșind în stradă și blocând accesul în școli pentru a cere facilități educaționale și condiții de învățare mai bune, relatează dpa.
Rusia informează OMS că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia
Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia, unde o angajată a unui laborator din Institutul pentru combaterea pestei a murit săptămâna trecută, potrivit unui purtător de cuvânt al agenției sanitare a ONU, informează Reuters. Moscova, care este obligată &ic
OMS declară că riscul în Europa este 'foarte scăzut' după un posibil deces cauzat de ciumă în Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că riscul sanitar în Europa este deocamdată 'foarte scăzut' după ce o angajată a unui institut de cercetare a agenților patogeni periculoși din Siberia, în estul Rusiei, a decedat în urma unui posibil caz de ciumă pneumonică, transmite marți agenția de presă EFE. 'E
Kenya confirmă primul său caz de Ebola importat din RD Congo; pacientul a decedat
Kenya a înregistrat primul său caz confirmat de Ebola, un cetățean kenyan care locuia în Republica Democratică Congo (RDC) și a sosit sâmbătă în capitala Nairobi, a declarat marți ministrul Sănătății, Aden Duale, informează Reuters. Pacientul a decedat între timp, iar până în prezent au fost identifica
Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale altor experiențe negative(OMS)
Doi din trei tineri europeni afirmă că au fost victime ale abuzurilor, neglijării, violenței domestice sau altor 'adversități' similare, conform unui sondaj realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în colaborare cu Universitatea John Moores din Liverpool, Regatul Unit, transmite marți agenția de presă EFE. Sondajul publ
SUA/ Statul New York declară stare de urgență pe fondul izbucnirii unui focar de rujeolă
Statul american New York a declarat luni stare de urgență la nivel statal ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă. Aceasta este prima oară dată când un stat american declară stare de urgență din această cauză, după creșterea bruscă a numărului de cazuri de infectare, în 2025, transmite agenția de presă Xinhua. Guvernatoarea st
VIDEO Caz presupus de pestă: Rusia încearcă să liniștească, Trump își oferă ajutorul
Situația sanitară este 'sub control' în Rusia, potrivit autorităților care au minimizat luni informațiile conform cărora o laborantă ar fi decedat de pestă în Siberia, în timp ce președintele american Donald Trump s-a declarat, la rândul său, pregătit să ofere ajutor, relatează AFP. Liderul de la Casa Albă a mai
Belgia: Protestele elevilor de liceu degenerează în mai multe orașe
Protestele elevilor de liceu au dus luni la violențe și acte de vandalism în mai multe orașe belgiene, cu zeci de arestări și 18 membri ai forțelor de ordine răniți ușor la Liege, conform poliției locale, relatează AFP. Aceasta a fost a treia zi în care elevii de liceu și-au exprimat furia față de măsurile de austeritate anunțate în Belgia fr
Consiliul Drepturilor Omului al ONU denunță 'oprimarea' femeilor de către talibani în Afganistan
Consiliul Drepturilor Omului (CDO) al ONU a îndemnat luni talibanii să pună capăt practicilor care restricționează libertățile fundamentale ale femeilor și fetelor, declarând că discriminarea instituționalizată din Afganistan ar trebui să șocheze umanitatea, informează AFP. Tot luni, Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, a emis dou
Norvegia vrea o interdicție parțială a ochelarilor inteligenți din cauza riscurilor încălcării vieții private
Guvernul norvegian a anunțat luni intenția sa de a interzice parțial și temporar utilizarea ochelarilor inteligenți în anumite locuri publice, invocând riscurile încălcării vieții private, în special înregistrarea de imagini fără știrea persoanelor filmate, relatează AFP. Interdicția s-ar putea aplica în parcuri, pe plaje, l
Protestele liceenilor/Franța: Un adolescent și-a pierdut un braț după ce o grenadă lansată de polițiști i-a explodat în mână
Un licean de 15 ani și-a pierdut un braț luni dimineață în timpul unui protest de la Lens, informează autoritățile franceze, un accident care s-a produs după ce adolescentul ar fi ridicat o grenadă folosită de forțele de ordine pentru dispersarea mulțimii, potrivit unei surse sindicale din poliție, relatează AFP. Liceanul ar fi vrut să ridice de













