Autoritățile germane au dejucat un atentat ce viza un târg de Crăciun
Autoritățile germane au anunțat sâmbătă seara că au arestat cinci indivizi suspectați că pregăteau un atentat cu mașină-capcană de inspirație islamistă ce viza unul dintre miile de târguri de Crăciun de pe teritoriul Germaniei, care se desfășoară în condiții de securitate sporită după mai multe atacuri ce au avut loc în ultimii ani, informează duminică agențiile de presă internaționale.
La un an după șocul provocat de atentatul sângeros comis la târgul din Magdebourg și într-o Germanie tensionată de problemele privind imigrația, un egiptean, trei marocani și un sirian au fost arestați vineri pentru acest plan de atentat ce urma să fie pus în aplicare în Bavaria (sud), au precizat poliția și parchetul într-un comunicat.
Anchetatori au precizat că suspectează 'o motivație islamistă' pentru acest plan de atentat.
Egipteanul, în vârstă de 56 de ani, este imam într-o moschee de lângă orașul Dingolfing-Landau, lângă Munchen, potrivit tabloidului Bild.
Potrivit autorităților, el este suspectat că a îndemnat să fie vizat un târg de Crăciun 'utilizând un vehicul pentru a ucide sau a răni cât mai multe persoane posibil', potrivit acestei surse.
Marocanii, în vârstă de 22,28 și 30 de ani, ar fi acceptat să comită atentatul, în timp ce sirianul, în vârstă de 37 de ani, i-ar fi încurajat.
Toți suspecții au fost deferiți justiției sâmbătă și plasați în detenție.
Citat de Bild, ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann, a subliniat 'excelenta cooperare între serviciile de securitate', care a permis zădărnicirea unui 'atac potențial motivat prin islamism'.
Autoritățile nu au precizat unde au fost arestați suspecții, nici ziua și ora când urma să aibă loc atentatul.
Târgurile tradiționale tipice Germaniei care atrag mulțimi la sfârșitul anului nu încetează să-și întărească securitatea după un atentat islamist comis la Berlin în 2016 și care a făcut 13 morți.
Anul trecut, un atentat cu mașină-capcană a făcut șase morți și peste 300 de răniți la târgul de Crăciun din Magdebourg.
Tot anul trecut, peste 7.000 de târguri de Crăciun de pe teritoriul întregii Germaniei au atras 170 de milioane de vizitatori, însumând câștiguri care s-au ridicat la 4,2 miliarde de euro, o medie de 25 de euro pe vizitator.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Spania: Cel puțin 30 de morți în urma ciocnirii a două trenuri
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc miercuri în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul țării. ORA 12.07 UPDATE Spania: Ce
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe
Franța: Elevii și studenții plănuiesc noi proteste, după respingerea măsurilor guvernamentale
Elevii și studenții francezi intenționează să reia protestele și blocajele la începutul săptămânii viitoare, după vacanța de toamnă, au declarat reprezentanți ai sindicatelor, calificând drept insuficiente măsurile propuse de guvern pentru a răspunde revendicărilor acestora, informează marți dpa. Anunțul vine în urma di
Papa Leon al XIV-lea va vizita cimitirul Verano din Roma de Ziua Morților
Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie la cimitirul Verano din Roma, lunea viitoare, de Ziua Tuturor Credincioșilor Răposați (Luminația sau Ziua Morților), potrivit unui calendar al sărbătorilor liturgice publicat marți de biroul de presă al Sfântului Scaun, informează agenția de presă ANSA. Pontiful american se recuperează rapid dup
Albania: Anchetă în legătură cu rănirea a 20 de persoane de către poliție la protestele violente de la Tirana
Autoritățile din Albania au anunțat luni lansarea unor anchete pentru a stabili circumstanțele în care circa 20 de persoane au fost rănite de forțele de ordine în timpul protestelor antiguvernamentale de la Tirana, relatează AFP. Acestea se referă la 'suspiciuni de utilizare disproporționată a forței de către poliție', a declarat parchetul
Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală
Justiția greacă a inițiat urmăriri penale împotriva a 59 de persoane suspectate că aparțin unei vaste rețele criminale care a orchestrat o fraudă fiscală estimată la aproape 100 de milioane de euro prin intermediul unui lanț de brutării grecești, relatează agenția de presă elenă ANA, informează marți AFP. Suspecții, între care proprietarul lanțului
Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane în nordul Germaniei
Poliția din nordul Germaniei a deschis focul luni seara asupra unei mașini după ce aceasta a intrat într-un grup de persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează marți dpa. Patru sau cinci persoane au fost rănite, unele grav, și transportate la spital, însă viața niciuneia dintre ele nu este în pericol, a precizat ac
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce
Ebola: Kenya eliberează din carantină primele persoane care au intrat în contact cu 'pacientul zero'
Kenya a eliberat luni din carantină primul grup de persoane care au intrat în contact cu primul pacient diagnosticat cu Ebola în această țară, marcând un moment semnificativ în cadrul eforturilor întreprinse de autoritățile sanitare pentru a limita răspândirea virusului dincolo de focarul inițial de infectare, informează Reuters.
Două porții de băuturi alcoolice pe zi, asociate cu un risc 'considerabil mai ridicat' de deces prematur cauzat de alcool
Consumul a două porții de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat duminică de Science Daily. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia 'un consum 'moderat' din punct de vedere social' ar fi inofensiv.
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost
Două medicamente combinate prelungesc perioada de supraviețuire într-un studiu clinic asupra cancerului pulmonar
Medicamentul Imdelltra, de la compania Amgen, utilizat în asociere cu un alt medicament, Imfinzi, imunoterapia produsă de AstraZeneca, a redus riscul de deces cu 58% în comparație cu administrarea exclusivă a medicamentului AstraZeneca la pacienții cu cancer pulmonar cu celule mici în stadiu extins, informează Reuters, care citează datele unui studiu prezen
Regele Felipe al Spaniei a fost operat de cataractă
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng pentru tratarea cataractei, a relatat agenția de presă Europa Press, care a citat casa regală spaniolă, potrivit DPA. Procedura de rutină, care a avut loc sâmbătă, a durat aproximativ o jumătate de oră și s-a încheiat fără complicații, potrivit articolului
Zeci de mii de cehi protestează împotriva reformei mass-media ca posibilă modalitate de cenzură (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de cehi au ieșit în stradă duminică la Praga pentru a susține libertatea presei și pentru a protesta împotriva unui plan de reformă a finanțării radioului și televiziunii publice, transmite dpa.










