Nu există nicio legătură între vaccinuri și autism, reafirmă OMS
O nouă analiză a OMS a concluzionat că nu există nicio legătură între vaccinuri și autism, contrar teoriei vehiculate în prezent de principala agenție sanitară a Statelor Unite, a declarat joi directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează AFP.
''Azi OMS publică o nouă analiză a Comitetului consultativ global pentru siguranța vaccinurilor care, pe baza datelor disponibile, nu a stabilit niciun fel de legătură de cauzalitate între vaccinuri și autism'', a indicat Tedros Adhanom Ghebreyesus în cadrul unei conferințe de presă la Geneva.
Acest comitet a analizat 31 de studii realizate în mai multe țări și publicate între 2010 și 2025 pentru a vedea dacă ar putea exista o legătură între autism și vaccinurile administrate în copilărie și în timpul sarcinii și care pot conține tiomersal, un conservant folosit în vaccinuri, și adjuvanți pe bază de aluminiu.
''Comitetul a concluzionat că dovezile nu arată nicio legătură între vaccinuri și autism, inclusiv în cazul celor care conțin aluminiu sau tiomersal'', a subliniat directorul OMS.
El a precizat că aceasta este a patra analiză de acest tip realizată, după studii similare în 2002, 2004 și 2012. ''Toate au ajuns la aceeași concluzie: vaccinurile nu provoacă autism'', a insistat Tedros, amintind că vaccinurile salvează vieți.
El a explicat, de asemenea, că ''în cursul ultimilor 25 de ani, mortalitatea în rândul copiilor sub cinci ani a scăzut cu peste jumătate, de la 11 milioane de decese pe an la 4,8 milioane'', iar ''vaccinurile au fost principalul motiv'' pentru această scădere.
Publicarea acestei analize are loc în contextul în care principala agenție sanitară a Statelor Unite (CDC) vehiculează în prezent o teorie falsă privind presupusele legături dintre vaccinuri și autism, o schimbare de poziție impulsionată de Robert Kennedy Jr., secretarul Sănătății în administrația Trump.
Ani de cercetări au demonstrat că nu există nicio legătură de cauzalitate între vaccinări și autism sau alte tulburări de dezvoltare neurologică.
Teoria falsă care leagă vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) de autism provine dintr-un studiu trucat publicat în 1998 și retras între timp, ale cărui rezultate au fost de nenumărate ori infirmate de cercetări ulterioare.
''În 1998, un studiu publicat în The Lancet pretindea că stabilește o legătură între vaccinuri și tulburările de spectru autist. Acest studiu s-a dovedit fraudulos și a fost retras, însă răul fusese făcut, iar această idee persistă'', a adăugat joi directorul OMS. AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suedia: Autorul atacului cu sabia într-un liceu a fost arestat, o adolescentă a decedat; manifestație împotriva 'schimbărilor climatice'
Suspectul reținut în urma atacului cu sabia comis vineri într-un liceu din Suedia a fost plasat duminică în arest preventiv, a anunțat Parchetul suedez, în timp ce autoritățile încă investighează mobilul atacului, relatează AFP. Acest individ, în vârstă de 18 ani, a pătruns înarmat cu o sabie &ic
Grecia: Sute de solicitanți de azil salvați, transferați în insulele din Marea Egee
Sute de solicitanți de azil salvați în ultimele zile de poliția greacă în largul insulei Creta vor fi transferați în centre de primire din insulele Lesbos și Samos, a indicat duminică Ministerul elen al Migrației, citat de AFP. În fața îngrijorării autorităților locale din cele două insule, cu acești noi sosiți care riscă să depăș
RDC/ Epidemia de Ebola 'se răspândește exponențial', avertizează ONU; bilanțul depășește 2.500 de morți
Epidemia de Ebola a provocat deja peste 2.500 de morți în Republica Democratică Congo (RDC) și 'se răspândește exponențial', a avertizat vineri Julien Harneis, coordonatorul principal al Națiunilor Unite pentru Ebola, transmite AFP. 'Epidemia de Ebola se răspândește exponențial. Epidemia se extinde pe o suprafață
Cazurile de infectare cu febra dengue, în creștere în Malaezia (Ministerul Sănătății)
Numărul infecțiilor cu febră dengue a crescut brusc în capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, și în zona din jurul Văii Klang, a anunțat vineri Ministerul Sănătății din această țară, avertizând asupra unui risc ridicat de transmitere, pe măsură ce numărul cazurilor de infectare cu această boală transmisă de țânțari este în creștere și î
Japonia a executat un deținut condamnat pentru un incendiu criminal (presă)
Un condamnat la moarte a fost executat vineri dimineață în Japonia pentru atacul incendiar din 2009 asupra unui salon de pachinko, care a făcut cinci morți, a relatat presa locală, notează AFP. Aceasta este prima execuție din Japonia de când prim-ministrul Sanae Takaichi a preluat funcția în octombrie anul trecut. Execuția pr
Mexic: Patru persoane ucise de focuri de armă după un meci de fotbal
Patru bărbați au fost împușcați mortal după ce au jucat un meci de fotbal amator într-o localitate rurală din Mexic, au anunțat joi autoritățile, scrie AFP. Parchetul din statul Guanajuato (centru) a raportat faptele petrecute miercuri în satul Malvas, care are în jur de 1.500 de locuitori. Surse din cadr
SUA: O femeie a fost arestată pentru un presupus proiect de atentat în statul New York
O femeie suspectată că a pregătit un atentat cu bombă la sediul Parlamentului statului New York în numele grupării Stat Islamic (EI) a fost arestată, au anunțat joi autoritățile judiciare americane, transmite AFP. Jessica Bowie, 35 de ani, o americană convertită la islam în urmă cu cinci ani, care s-a radicalizat ulterior în
Numărul cazurilor de Ebola ar putea fi de 3 ori mai mare decât cel confirmat (agenția sanitară a Uniunii Africane)
Numărul cazurilor de Ebola provocate de epidemia din estul Republicii Democratice Congo (RDC) ar putea fi de până la trei ori mai mare decât cifra oficială de 5.208 infectări confirmate, a avertizat joi agenția de sănătate publică a Uniunii Africane (UA), conform căreia sunt detectate numai 30% până la 40% din infecțiile reale, relatează agenția EFE
OMS a anunțat că RD Congo va primi 70.000 de doze de vaccin Ervebo împotriva Ebola
Ca răspuns la epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo (RDC), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat joi disponibilitatea a 70.000 de doze din vaccinul Ervebo, aprobat împotriva tulpinii Zadir a virusului, dar nu și împotriva tulpinii Bundibugyo care circulă în prezent în țară, transmite AFP. 'Aceas
Secretul logevității supercentenarilor ar putea sta într-un tip neobișnuit de celulă imunitară
Supercentenarii trăiesc până la 110 de ani sau mai mult, iar modul în care reușesc acest lucru prezintă un interes deosebit pentru oamenii știință. Un grup de cercetători a descoperit recent un tip neobișnuit de celulă imunitară care se multiplică la aceste persoane și care ar putea să le protejeze de cancer și de alte amenințări asociate vârstei înai
Șoferi frustrați din Moscova se confruntă cu cozi lungi la realimentare, din cauza reapariției penuriei de combustibil
Șoferi nemulțumiți din Moscova au stat ore în șir la cozi lungi la benzinării săptămâna aceasta pentru a-și alimenta mașinile cu cantități limitate de combustibil, într-un al doilea val al crizei cauzate de cererea sezonieră ridicată și de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, relatează joi Reuters. Stațiile de alimenta
Spania deschide centre de primire pentru migranții aflați încă în Ceuta
Guvernul spaniol a anunțat joi înființarea unor centre de găzduire pentru 1.800 de migranți în Ceuta, pentru a atenua criza umanitară declanșată de sosirea masivă de migranți din Maroc luna trecută, transmite AFP. Aproximativ 72.000 de migranți au trecut granița, într-un aflux fără precedent și soldat cu victime, în acest teritoriu span
Republica Moldova: Două incidente cu drone au fost înregistrate în apropierea frontierei moldo-ucrainene, la Giurgiulești
Două incidente provocate de drone au fost înregistrate joi în apropierea frontierei de stat a Republicii Moldova, în zona Giurgiulești, în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din Reni, în Ucraina, informează Moldpres. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, primul incident s-a produs în jurul orei 03:45
Kosovo: Resturile a cel puțin 23 de persoane, exhumate din trei gropi comune
Resturile a cel puțin 23 de persoane au fost exhumate din trei gropi comune descoperite recent în nordul Kosovo, fiind probabil vorba despre victime albaneze din Kosovo date dispărute din 1999, au anunțat miercuri autoritățile de la Pristina, citate de AFP. Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în timpul războiului din Kosov
Accident de elicopter în Kenya: Șeful serviciului de informații din Ecuador și cinci americani au murit
Șeful serviciului de informații din Ecuador, Michele Sensi-Contugi, precum și cinci cetățeni americani au murit miercuri într-un accident de elicopter în Kenya, au indicat autoritățile americane și ecuadoriene, scrie AFP. În total, șapte persoane și-au pierdut viața când elicopterul care le transporta într-o excur












