Șase persoane interogate de poliție după atacul de la o sinagogă din Manchester
Șase persoane suspectate de 'pregătirea și incitarea la comiterea de acte teroriste' sunt interogate sâmbătă de poliția britanică, la două zile după atacul de la sinagogă din Manchester care s-a soldat cu doi morți și trei răniți grav, relatează AFP.
Manifestații pro-palestiniene sunt prevăzute sâmbătă, în special la Londra, în pofida apelurilor guvernului și al poliției de a nu ieși la proteste după acest atac împotriva comunității evreiești.
'Îi invit pe toți cei care vor să participe la manifestații să recunoască și să respecte durerea evreilor britanici', a scris sâmbătă pe X premierul britanic Keir Starmer.
'Este un moment de doliu. Nu este momentul pentru a alimenta tensiunile și a provoca mai multă suferință. Este momentul pentru a strânge rândurile', a adăugat el.
O manifestație de susținere a grupului Palestine Action, clasificat drept 'terorist' de guvernul britanic, urmează să aibă loc în jurul prânzului în Trafalgar Square, la Londra.
Asociația Defend Our Juries, care organizează manifestația, și-a exprimat 'solidaritatea' cu comunitatea evreiască atunci când a anunțat demonstrația.
O amânare a manifestației 'ar risca să amestece acțiunile statului Israel cu cele ale evreilor din întreaga lume, cum încearcă să o facă' premierul israelian Benjamin Netanyahu, a afirmat un purtător de cuvânt al Defend Our Juries.
Atentatul de joi de la o sinagogă din Manchester este unul dintre cele mai grave care au vizat comunitatea evreiască din Europa după atacul Hamas de pe 7 octombrie 2023 din Israel, care a declanșat războiul în Gaza.
În ultimii doi ani, Regatul Unit, ca și alte țări europene, s-a confruntat cu o puternică creștere a numărului actelor antisemite și islamofobe.
La Manchester, unde trăiește una dintre cele mai mari comunități evreiești din Regatul Unit, patrulele întărite ale forțelor de ordine continuau sâmbătă. Poliția și-a sporit în special prezența în apropierea locurilor de cult și a spațiilor comunitare evreiești.
Atacul de la Manchester s-a produs joi dimineață, într-un moment în care sinagoga era foarte frecventată cu prilejul sărbătorii evreiești Yom Kippour.
Atacatorul, Jihad Al-Shamie, un britanic de origine siriană de 35 de ani, a intrat cu mașina în persoane care se aflau în fața clădirii, apoi a ieșit din mașină și i-a atacat pe enoriași cu un cuțit.
Bărbatul, împușcat mortal de poliție la fața locului, 'a fost influențat de ideologia islamistă radicală', a subliniat poliția antiteroristă vineri seară.
El nu a făcut niciodată obiectul unei sesizări pentru extremism. El a fost, dimpotrivă, inculpat recent pentru viol și era eliberat condiționat.
Șase persoane au fost arestate și plasate în detenție preventivă. Ele sunt suspectate de 'pregătirea și incitarea la comiterea de acte teroriste'.
Poliția antiteroristă a cerut 'mandate' pentru a-i putea menține în detenție.
Doi enoriași, Melvin Cravitz și Adrian Daulby, au fost uciși în atacul de la sinagogă. Cel din urmă a fost lovit de un tir al forțelor de ordine care interveneau pentru a-l neutraliza pe atacator.
Potrivit Independent Office for Police Conduct (Biroul independent pentru comportamentul poliției) o autopsie a ajuns la concluzia că a fost 'împușcat mortal'.
Trei bărbați răniți grav erau în continuare spitalizați sâmbătă. Unul dintre ei a fost de asemenea rănit de un tir al poliției.
Familia lui Jihad Al-Shamie a condamnat atacul asupra sinagogii pe Facebook, calificându-l drept un 'act odios' care a vizat 'civili nevinovați'.
Media britanice au relatat totuși că tatăl atacatorului și-a exprimat satisfacția pe rețelele sociale privind atacul de la 7 octombrie 2023 din Israel, comis potrivit lui de 'oameni ai lui Dumnezeu pe pământ'.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita
SUA: Numele a peste 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne, piratate și publicate online (ONG)
O organizație neguvernamentală specializată în publicarea de scurgeri de informații a afirmat miercuri că a publicat online date despre mai mult de 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), transmite AFP. Organizația Distributed Denial of Secrets (DDOS) a afirmat că a primit aceste date sensibile de la un gr
India/ Cel puțin 6 morți în urma ciclonului Arnab
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Cotidianul The
VIDEO LIVE UPDATE Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 68 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 68 de morți, a anunțat ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, transmite AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo - deținută în proporție de 51% de grupul feroviar italian F
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe
Franța: Elevii și studenții plănuiesc noi proteste, după respingerea măsurilor guvernamentale
Elevii și studenții francezi intenționează să reia protestele și blocajele la începutul săptămânii viitoare, după vacanța de toamnă, au declarat reprezentanți ai sindicatelor, calificând drept insuficiente măsurile propuse de guvern pentru a răspunde revendicărilor acestora, informează marți dpa. Anunțul vine în urma di
Papa Leon al XIV-lea va vizita cimitirul Verano din Roma de Ziua Morților
Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie la cimitirul Verano din Roma, lunea viitoare, de Ziua Tuturor Credincioșilor Răposați (Luminația sau Ziua Morților), potrivit unui calendar al sărbătorilor liturgice publicat marți de biroul de presă al Sfântului Scaun, informează agenția de presă ANSA. Pontiful american se recuperează rapid dup
Albania: Anchetă în legătură cu rănirea a 20 de persoane de către poliție la protestele violente de la Tirana
Autoritățile din Albania au anunțat luni lansarea unor anchete pentru a stabili circumstanțele în care circa 20 de persoane au fost rănite de forțele de ordine în timpul protestelor antiguvernamentale de la Tirana, relatează AFP. Acestea se referă la 'suspiciuni de utilizare disproporționată a forței de către poliție', a declarat parchetul
Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală
Justiția greacă a inițiat urmăriri penale împotriva a 59 de persoane suspectate că aparțin unei vaste rețele criminale care a orchestrat o fraudă fiscală estimată la aproape 100 de milioane de euro prin intermediul unui lanț de brutării grecești, relatează agenția de presă elenă ANA, informează marți AFP. Suspecții, între care proprietarul lanțului
Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane în nordul Germaniei
Poliția din nordul Germaniei a deschis focul luni seara asupra unei mașini după ce aceasta a intrat într-un grup de persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează marți dpa. Patru sau cinci persoane au fost rănite, unele grav, și transportate la spital, însă viața niciuneia dintre ele nu este în pericol, a precizat ac
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce
Ebola: Kenya eliberează din carantină primele persoane care au intrat în contact cu 'pacientul zero'
Kenya a eliberat luni din carantină primul grup de persoane care au intrat în contact cu primul pacient diagnosticat cu Ebola în această țară, marcând un moment semnificativ în cadrul eforturilor întreprinse de autoritățile sanitare pentru a limita răspândirea virusului dincolo de focarul inițial de infectare, informează Reuters.
Două porții de băuturi alcoolice pe zi, asociate cu un risc 'considerabil mai ridicat' de deces prematur cauzat de alcool
Consumul a două porții de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat duminică de Science Daily. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia 'un consum 'moderat' din punct de vedere social' ar fi inofensiv.
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost











