Consumul de carne trebuie redus la o porție mică; Dieta bazată pe fructe, legume și nuci previne milioane de decese
Carnea nu trebuie să se afle în centrul alimentației umane: o vastă coaliție de oameni de știință a afirmat acest lucru la finalul anilor 2010, stârnind furia reprezentanților industriei cărnii. Cercetătorii au repetat acea concluzie și astăzi, dând asigurări că se bazează pe date încă și mai solide, potrivit cărora o dietă bazată pe fructe, legume și nuci, dar săracă în carne și produse lactate, ar putea preveni aproximativ 15 milioane de decese la nivel mondial în fiecare an, informează AFP și DPA.
'Consumul de carne roșie este asociat cu un risc mai mare de mortalitate în țările în care el este ridicat de mai multe decenii', a evidențiat acest studiu de sinteză, publicat vineri în revista The Lancet de comitetul Eat-Lancet Commission, compus din aproximativ 100 de experți în nutriție, mediu și sănătate publică.
Munca lor depășește, de departe, doar chestiunea consumului de carne. Noul raport din 2025 are menirea de a oferi soluții pentru ca întreaga populație mondială să beneficieze de o alimentație sănătoasă, fără a afecta mediul înconjurător.
Acest vast program a stat deja la baza unui raport publicat în 2019. Atenția publică și mediatică s-a îndreptat atunci majoritar asupra unui regim propus de experți și prezentat ca fiind cel mai bun pentru sănătatea umană.
Denumit 'dietă pentru sănătate planetară', acesta regim alimentar acorda un rol minim cărnii roșii: 14 grame pe zi, adică jumătate din media mondială și mult mai puțin decât consumul din țările dezvoltate. Experții recomandau mai degrabă consumul de cereale integrale, fructe, legume, nuci, leguminoase, cum ar fi lintea și fasolea, cu cantități doar moderate sau mici de pește, lactate și carne.
Deși autorii au precizat că aceste cifre constituiau doar un cadru general, publicarea raportului a stârnit reacții foarte divergente în rândul publicului larg și în lumea economică.
În întreaga lume, numeroase federații din sectorul agroalimentar au respins recomandările prezentate ca fiind caricaturale, periculoase sau nepotrivite obiceiurilor locale în materie de alimentație.
Cu toate acestea, comunitatea științifică a primit destul de bine acele recomandări în materie de sănătate, în ciuda unor critici privind luarea în considerare insuficientă a anumitor realități, cum ar fi inegalitățile sociale în ceea ce privește accesul la hrană.
'Opiniile au fost, în ansamblu, mai degrabă pozitive decât negative', concluziona în 2023 un bilanț realizat de alți cercetători și publicat în revista Lancet Global Health, contrar discursului unor industriași care au prezentat concluziile comisiei ca fiind marginale sau controversate.
În septembrie, ONG-ul Changing Markets a publicat un raport în care acuza mai mulți actori din sectorul agroalimentar că au orchestrat o campanie de dezinformare online împotriva concluziilor comisiei.
'Nicio revoluție'
În acest context, cercetătorii au publicat vineri recomandările lor actualizate. Ei au adăugat în noul raport și o secțiune amplă legată de 'justiția socială', cu considerații uneori foarte largi, precum încurajarea asigurării unor condiții demne pentru lucrătorii din industria agroalimentară.
Dar, în ceea ce privește recomandările alimentare, ei insistă și afirmă: cea mai bună dietă pentru sănătate 'se bazează în primul rând pe surse vegetale, cu o proporție moderată de alimente de origine animală și cu cât mai puțin zahăr adăugat, mai puține grăsimi saturate și mai puțină sare'.
Consumul mediu de carne roșie ar trebui să se limiteze la 15 grame pe zi, consideră ei de acum. Legumele, fructele și cerealele integrale ar trebui consumate în cantități de 200 de grame, 300 de grame, respectiv 210 de grame pe zi. Produsele lactate ar trebui să reprezinte 250 de grame, peștele sau fructele de mare 30 de grame, la fel ca și carnea albă, cum ar fi cea de păsări.
Toate aceste cifre sunt foarte apropiate de cele din raportul precedent, mai ales dacă se iau în considerare intervalele mai largi promovate de autori. În cazul produselor lactate, de exemplu, aceștia estimează că un consum ideal poate varia de la abstinență totală la 500 de grame pe zi.
'Nu este atât de surprinzător că nu s-a schimbat nimic', a declarat François Mariotti, profesor de nutriție la AgroParisTech. 'Între 2019 și astăzi nu a avut loc nicio revoluție în ceea ce privește relația cunoscută între consumul anumitor alimente și sănătate'.
Cu toate acestea, autorii recunosc mai deschis că recomandările lor, deși sunt benefice pentru sănătate pe termen lung, pot cauza carențe pe termen scurt la anumite persoane, în special dacă acestea se limitează la valorile minime ale intervalelor propuse.
Totodată, 'dieta pentru sănătate planetară' a fost asociată cu o reducere cu 27% a riscului de deces prematur, precum și cu incidențe mai scăzute ale bolilor cardiovasculare, cancerului, diabetului și altor boli cronice, precizează raportul din 2025.
'În prezent, toate dietele naționale ale țărilor deviază substanțial de la 'dieta pentru sănătate planetară', însă o orientare către acest tipar ar putea preveni aproximativ 15 milioane de decese pe an (27% din totalul deceselor la nivel global)', au precizat autorii raportului.
'O astfel de tranziție ar reduce ratele de incidență ale multor boli specifice netransmisibile și ar promova longevitatea sănătății', au adăugat ei.
Experții au subliniat beneficiile ecologice ale acestei diete, afirmând că ar putea reduce cererea de alimente care necesită resurse intensive, cum ar fi carnea roșie, reducând astfel emisiile de gaze cu efect de seră, consumul de apă și prelucrarea terenurilor.
Raportul publicat în The Lancet a constatat că actualele sisteme alimentare globale contribuie la 30% din emisiile de gaze cu efect de seră și sunt principalul factor care determină 'depășirea limitelor planetare' prin impactul lor asupra climei, biodiversității, consumului de apă dulce și schimbărilor în modul de utilizare a terenurilor.
'Limitele planetare' sunt definite ca fiind pragurile care mențin sistemul de 'suport al vieții' al planetei noastre - de care depind oamenii - stabil și sănătos.
Cercetătorii au afirmat că, deși la nivel global se produc suficiente alimente, aproape jumătate din cei 8 miliarde de oameni ai planetei (aproximativ 3,7 miliarde) nu au acces sigur la alimente sănătoase, la un mediu curat sau la un salariu decent.
Autorii noului raport au adăugat că alimentația celor mai bogați 30% oameni din populația globală este responsabilă pentru aproximativ 70% din presiunile globale asupra mediului cauzate de sistemele alimentare.
Concluziile sugerează că, dacă întreaga omenire ar trece la 'dieta pentru sănătate planetară' și ar exista politici climatice puternice pentru reducerea emisiilor în toate sectoarele, atunci emisiile de gaze cu efect de seră ar putea scădea cu mai mult de jumătate - echivalentul eliminării emisiilor de la toate centralele electrice pe cărbune la nivel global.
Comitetul a solicitat, de asemenea, adoptarea de măsuri pentru protejarea pădurilor, a zonelor umede și a altor habitate naturale care încă există pe planeta noastră, în vederea conservării biodiversității.
Noul raport menționează că guvernele pot lua măsuri pentru a promova alimentele sănătoase, inclusiv prin impozitarea produselor nesănătoase, oferind în același timp subvenții pentru fructe și legume. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita
SUA: Numele a peste 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne, piratate și publicate online (ONG)
O organizație neguvernamentală specializată în publicarea de scurgeri de informații a afirmat miercuri că a publicat online date despre mai mult de 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), transmite AFP. Organizația Distributed Denial of Secrets (DDOS) a afirmat că a primit aceste date sensibile de la un gr
India/ Cel puțin 6 morți în urma ciclonului Arnab
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Cotidianul The
VIDEO LIVE UPDATE Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 68 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 68 de morți, a anunțat ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, transmite AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo - deținută în proporție de 51% de grupul feroviar italian F
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe
Franța: Elevii și studenții plănuiesc noi proteste, după respingerea măsurilor guvernamentale
Elevii și studenții francezi intenționează să reia protestele și blocajele la începutul săptămânii viitoare, după vacanța de toamnă, au declarat reprezentanți ai sindicatelor, calificând drept insuficiente măsurile propuse de guvern pentru a răspunde revendicărilor acestora, informează marți dpa. Anunțul vine în urma di
Papa Leon al XIV-lea va vizita cimitirul Verano din Roma de Ziua Morților
Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie la cimitirul Verano din Roma, lunea viitoare, de Ziua Tuturor Credincioșilor Răposați (Luminația sau Ziua Morților), potrivit unui calendar al sărbătorilor liturgice publicat marți de biroul de presă al Sfântului Scaun, informează agenția de presă ANSA. Pontiful american se recuperează rapid dup
Albania: Anchetă în legătură cu rănirea a 20 de persoane de către poliție la protestele violente de la Tirana
Autoritățile din Albania au anunțat luni lansarea unor anchete pentru a stabili circumstanțele în care circa 20 de persoane au fost rănite de forțele de ordine în timpul protestelor antiguvernamentale de la Tirana, relatează AFP. Acestea se referă la 'suspiciuni de utilizare disproporționată a forței de către poliție', a declarat parchetul
Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală
Justiția greacă a inițiat urmăriri penale împotriva a 59 de persoane suspectate că aparțin unei vaste rețele criminale care a orchestrat o fraudă fiscală estimată la aproape 100 de milioane de euro prin intermediul unui lanț de brutării grecești, relatează agenția de presă elenă ANA, informează marți AFP. Suspecții, între care proprietarul lanțului
Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane în nordul Germaniei
Poliția din nordul Germaniei a deschis focul luni seara asupra unei mașini după ce aceasta a intrat într-un grup de persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează marți dpa. Patru sau cinci persoane au fost rănite, unele grav, și transportate la spital, însă viața niciuneia dintre ele nu este în pericol, a precizat ac
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce
Ebola: Kenya eliberează din carantină primele persoane care au intrat în contact cu 'pacientul zero'
Kenya a eliberat luni din carantină primul grup de persoane care au intrat în contact cu primul pacient diagnosticat cu Ebola în această țară, marcând un moment semnificativ în cadrul eforturilor întreprinse de autoritățile sanitare pentru a limita răspândirea virusului dincolo de focarul inițial de infectare, informează Reuters.
Două porții de băuturi alcoolice pe zi, asociate cu un risc 'considerabil mai ridicat' de deces prematur cauzat de alcool
Consumul a două porții de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat duminică de Science Daily. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia 'un consum 'moderat' din punct de vedere social' ar fi inofensiv.
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost











