Epidemie de Ebola în RD Congo/ Cel puțin 31 de morți, potrivit OMS
Cel mai recent focar de Ebola din Republica Democratică Congo (RDC) a provocat până în prezent cel puțin 31 de decese, a anunțat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează Xinhua.
Patrick Otim, reprezentant al Biroului Regional al OMS pentru Africa, a declarat într-un briefing online că în provincia centrală Kasai au fost raportate 48 de cazuri, dintre care 38 confirmate. Treizeci și unu de pacienți au murit, 15 sunt încă sub tratament la un centru pentru tratarea Ebola din zona sanitară Bulape - epicentrul epidemiei -, iar doi au fost externați.
Potrivit lui Otim, a început o campanie de vaccinare, cu aproximativ 760 de doze deja livrate la Bulape. Peste 500 de cadre medicale și persoane care au intrat în contact cu cazurile confirmate au fost vaccinate, iar alte 45.000 de doze urmează să ajungă în capitala Kinshasa în zilele următoare. Oficialul a menționat însă că accesul dificil la Bulape complică transportul vaccinurilor, în special păstrarea lor la temperaturi scăzute.
El a precizat că transmiterea virusului s-a redus în urma intervențiilor, dar a cerut vigilență constantă, subliniind importanța testării rapide, a urmăririi contacților și a vaccinării.
'Vedem că rata de transmitere încetinește... Este un progres foarte bun pe care îl putem consolida. Suntem destul de siguri că, dacă menținem acest ritm și continuăm vaccinarea, vom putea controla focarul cât mai curând posibil', a declarat Otim.
Guvernul de la Kinshasa a declarat epidemia pe 4 septembrie în provincia Kasai, acesta fiind al 16-lea focar de Ebola înregistrat în RDC de la identificarea virusului în 1976.
Precedenta epidemie s-a încheiat în septembrie 2022, după confirmarea unui singur caz în provincia Nord-Kivu. Testele genetice au arătat ulterior că acesta era legat de epidemia din 2018-2020, din Nord-Kivu și Ituri, care a provocat circa 2.300 de decese.
Ebola este o febră hemoragică extrem de contagioasă, care provoacă simptome precum febră, vărsături, diaree, dureri generalizate și stare de slăbiciune și în multe cazuri sângerări interne și externe, potrivit OMS.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Doar 40% dintre unitățile medicale din lume sunt echipate cu instalații sanitare, potrivit ONU
Doar patru din zece unități sanitare din lume dispun de instalații sanitare corespunzătoare unor norme de bază, adică toalete accesibile și funcționale, în timp ce 11% nu dețin niciun astfel de echipament, precizează marți un raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), potrivit AFP. În ciuda unor progrese importante în decursul ultimului d
Cele mai mari rezervoare de apă din SUA, la nivel minim din cauza secetei
Cele două lacuri care constituie cele mai mari rezervoare de apă din Statele Unite se află în prezent la cel mai scăzut nivel pe fondul secetei care afectează Vestul american, conform datelor publicate în weekend, citate marți de AFP. Acest record scoate în evidență dificultățile cu care se confruntă fluviul Colorado, o resursă vitală pentru
Unul din zece tineri din Germania nici nu studiază, nici nu lucrează (Destatis)
Proporția tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani care nici nu studiază, nici nu lucrează a crescut în Germania în ultimii ani, de la 8,8% în 2022 la 10% în 2025, ceea ce echivalează cu unul din zece tineri din această țară, a informat luni Oficiul Federal de Statistică, Destatis, citat de EFE. În ciuda creș
Revenirea balenelor în largul New Yorkului, amenințată de traficul maritim
Pasagerii de la bordul unei ambarcațiuni care se deplasează de-a lungul țărmului sudic al New Yorkului privesc uimiți o balenă cu cocoașă care face salturi în aer. Apariția acestor cetacee nu mai este un fenomen rar în zilele noastre, însă protecția lor se confruntă cu numeroase provocări în aceste zone cu trafic maritim aglomerat, relatează AFP.
Doi elevi morți într-un atac armat comis la un liceu catolic din Filipine
Un elev a deschis focul marți la un liceu catolic din sudul Filipinelor, provocând moartea unui alt elev și rănind alți doi, după care s-a sinucis, au anunțat poliția și oficiali locali, relatează dpa, AFP și Reuters. Atacul, al doilea incident armat produs într-o școală în decurs de două luni în Filipine, a avut loc la Universitatea At
Un pensionar rus, amendat pentru că a încercat să doboare drone cu o pușcă
Un pensionar rus a fost amendat cu 40.000 de ruble (aproximativ 470 de dolari) pentru că a încercat să doboare drone cu o pușcă, a relatat luni presa rusă, citată de EFE. Potrivit publicației Viorstka, decizia a fost luată de o instanță din satul Ilan din regiunea Volgograd. Documentele oficiale menționează că bărbatul a deschis focul asup
Columbia/ Shakira vizitează o regiune afectată de cutremur și promite să reconstruiască școli
Vedeta pop columbiană Shakira și-a luat angajamentul, luni, de a oferi sprijin financiar pentru reconstrucția școlilor avariate de cutremurul devastator din țara sa natală, transmite marți agenția de presă DPA. Cântăreața a vizitat departamentul Choco, grav afectat, situat pe coasta columbiană a Pacificului, împreună cu filantropul american Howard
Dublu cutremur în Venezuela/ Un nou bilanț oficial indică 6.438 de morți
Dublul seism care a lovit Venezuela în luna iunie a provocat 6.438 de morți, conform unui nou bilanț comunicat luni de președintele Parlamentului, Jorge Rodriguez, în timp ce echipele de salvare și rudele continuă să caute cadavre printre dărâmături, la aproape două luni de la această tragedie, transmite marți AFP. Bilanțul oficial anterior, comunicat la da
Conflict armat legat de droguri în Spania: au fost ucise sora și soacra unui presupus șef de bandă
Un adolescent, sora gravidă și soacra unui presupus șef de bandă de infractori au fost ucise într-un incident armat legat de droguri în sudul Spaniei, a anunțat luni poliția, conform agenției Reuters. În incident a mai fost rănit grav și nepotul de 18 ani al suspectului, iar o altă victimă a suferit răni ușoare, a adăugat un
Condusul pe contrasens pe autostrăzi - metodă de atras like-uri în Irlanda
Unii tineri conduc pe contrasens pe autostrăzi pentru a obține like-uri ('îmi place') în media sociale, a afirmat luni șeful poliției irlandeze, Justin Kelly, după ce cinci adolescenți au murit duminică într-o coliziune frontală în care au mai fost rănite trei femei și un copil dintr-un alt automobil, care mergeau spre aeroportul din D
Actuala epidemie de Ebola din RDC devine cea mai mortală din istoria țării
Epidemia de Ebola din Republica Democratică Congo (RDC), care se răspândește cu o viteză fără precedent, a devenit luni cea mai mortală din istoria țării, depășind în trei luni cifra de 2.300 de decese înregistrate în timpul epidemiei din 2018-2020, transmite AFP. Epidemia 'este cea mai rapidă înregistrată vre
Încep dezbaterile în cadrul procesului privind uciderea rapperului Tupac
Dezbaterile în procesul fostului membru al unei bande acuzat că ar fi orchestrat asasinarea lui Tupac Shakur la Las Vegas, urmau să înceapă luni, la 30 de ani de la moartea rapperului, care nu a fost niciodată elucidată, transmite AFP. Învăluită în mister, această crimă se numără printre cele mai celebre 'cazuri nerezolvate' din Statele Unite.
Incendii pe insula grecească Salamina: doi morți, sute de oameni evacuați
Doi oameni au murit și nouă au necesitat îngrijiri medicale în urma unor incendii pe insula grecească Salamina (Salamis), în apropiere de Atena, transmite duminică AFP. Autoritățile au emis un ordin de evacuare care vizează sute de turiști și localnici de pe insula cu circa 37.000 de locuitori, când evacuarea înce
Accident de autocar în Ungaria: Polonia va trimite o ambulanță aeriană la Budapesta, anunță Tusk
Varșovia va trimite o ambulanță aeriană la Budapesta în urma accidentului din noaptea de sâmbătă spre duminică, soldat cu 12 morți și cel puțin 10 răniți grav, a anunțat prim-ministrul polonez Donald Tusk, informează AFP. 'Am decis să trimit un avion special polonez în Ungaria, cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor
Grecia: Incendiu pe Insula Skyros, din Marea Egee
Un incendiu face ravagii de sâmbătă pe insula grecească Skyros din Marea Egee, unde pompierii încă luptau cu flăcările duminică dimineață, a relatat postul public de televiziune ERT, citat de AFP. 'Incendiul a izbucnit sâmbătă la prânz în regiunea Atsitsa din Skyros, iar noaptea a fost foarte dificilă pentru p














