Franța: Peste 90.000 de persoane au manifestat împotriva rasismului în întreaga țară
Peste 90.000 de persoane, potrivit Ministerului de Interne, au defilat sâmbătă în Franța împotriva rasismului și a extremei drepte, o mobilizare îmbinând adesea sprijinul pentru Gaza și adusă în centrul atenției în acest an de o controversă în jurul unui presupus afiș antisemit al stângii radicale, notează AFP.
Guvernul de centru-dreapta este acuzat de stânga că face jocul extremei drepte, cu un discurs mai dur asupra imigrației. Premierul francez François Bayrou a amenințat printre altele că va 'denunța' acordul din 1968 care le acordă un statut special algerienilor în Franța, fosta putere colonială, în ceea ce privește circulația, dreptul de ședere și locurile de muncă, dacă Algeria nu își ia înapoi cetățenii în situație ilegală.
La Marsilia, în sudul Franței, aproximativ 3.300 de persoane conform poliției (10.000 potrivit sindicatului CGT) au defilat purtând pancarte pe care se putea citi 'împotriva islamofobiei de stat' și 'Tesla is the new swastika', fluturând drapele palestiniene.
La Strasbourg, în estul Franței, Marc Pereira, 37 de ani, un grădinar, 'a venit să spună nu rasismului ambiant'.
La Paris, peste 20.000 de persoane au defilat cu o oarecare tensiune la sfârșitul manifestației, două persoane fiind arestate și trei rănite. Pe de altă parte, un jurnalist a fost lovit în cap cu bastonul de către un polițist, iar prefectul poliției, Laurent Nunez, a anunțat că va sesiza procuratura împotriva tuturor sloganurilor 'care intră sub incidența legii penale', în contextul în care s-a scandat 'Jos statul, polițiștii și fasciștii'.
'America alunecă spre fascism. Avem nevoie de asemenea manifestații în SUA', a pledat Ann, o americancă de 55 de ani, care nu a vrut să-și dea numele de familie.
'Îndrăznesc să sper că politicile urmate de extrema dreapta americană îi vor face pe oameni să gândească', a afirmat la Rennes, în vestul Franței, Nicole Kiil-Nielsen, 75 de ani.
Controversa din jurul partidului stângii radicale La France Insoumise (LFI) a pornit de la o imagine care semăna cu anumite afișe antisemite din anii 1930 și din Germania nazistă, arătând fața lui Cyril Hanouna, un prezentator apropiat miliardarului conservator Vincent Bolloré, și evreu de origine tunisiană. LFI și-a retras rapid imaginea, iar unii responsabili ai partidului au recunoscut o 'greșeală'.
Cu toate acestea, liderul LFI, Jean-Luc Mélenchon, care și-a oferit sâmbătă o baie de mulțime la Marsilia, a refuzat orice mea culpa, acuzând presa că face jocul extremei drepte. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Amânarea momentului în care copiii încep să utilizeze rețelele sociale ar contribui la protejarea sănătății mintale (studiu)
Întârzierea vârstei la care copiii încep să utilizeze rețelele sociale ar putea contribui la protejarea sănătății mintale a adolescenților, sugerează un studiu recent, realizat de Universitatea din New South Wales (UNSW) din Australia, informează agenția de presă Xinhua. Studiul a constatat că persoanele care au început să utilize
Spania/ Peste 5.000 de decese cauzate de caniculă începând cu 1 iunie, un record după 2015 (institut public)
Spania a înregistrat între 1 iunie și 31 august peste 5.000 de decese atribuite caniculei, un record pentru această perioadă de la începutul colectării acestor date de către Institutul de Sănătate Carol al III-lea, în 2015, informează marți AFP. Institutul public, cu sediul la Madrid, a pus pe seama caniculei 2.149 de decese în lu
Viitură în Himalaya/ Bilanțul provizoriu urcă la peste 1.000 de morți în Nepal și China
Viitura devastatoare produsă miercuri în Himalaya s-a soldat cu 987 de morți în Nepal, a anunțat marți autoritatea nepaleză responsabilă cu situațiile de urgență. Bilanțul provizoriu al catastrofei a crescut astfel la 1.003 de morți, prin adăugarea celor 16 victime înregistrate în China, transmite AFP. Autoritățile din cele două țări nu
Apărători ai drepturilor omului acuză China de restricționarea informațiilor despre viitura din Tibet și Nepal
Mai multe grupuri de apărători ai drepturilor omului au criticat modul în care China gestionează informațiile despre viitura catastrofală din Tibet și Nepal, informează marți dpa, care menționează că Beijingul este acuzat că a restricționat accesul jurnaliștilor în regiunea autonomă chineză afectată, unde au murit sute de oameni. Human Rights Watch
Atac în Times Square: o victimă și atacatoarea au murit (primar)
Una dintre cele două persoane rănite luni cu un cuțit de către o femeie în zona turistică Times Square din New York a murit din cauza rănilor, la fel ca și atacatoarea, care a fost împușcată de poliție, a anunțat primarul metropolei americane, Zohran Mamdani, citat de AFP. 'Sunt profund întristat să vă anunț că una dintre
Muntenegru: Vânătoare de oameni pentru prinderea unui rus suspectat de un triplu omor
Poliția din Muntenegru caută activ un rus suspectat că a ucis luni trei persoane într-un poligon de tragere și care a fugit cu arme și muniție, relatează AFP. Potrivit Ministerului de Interne, suspectul - un rus de 30 de ani - a împușcat mortal trei angajați ai unui poligon de tragere din Danilovgrad, localitate situată la aproxima
Mașină-capcană în Mexic: Autoritățile dau vina pe cartelul Jalisco Nuevo Generacion
Autoritățile mexicane au estimat luni că explozia unei mașini-capcană în fața unui comisariat de poliție în noaptea precedentă, care a făcut 10 răniți, este probabil legată de arestarea unui membru al puternicului cartel Jalisco Nueva Generacion, relatează AFP. Atentatul a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Ojocalie
RDC confirmă peste 6.000 de cazuri de Ebola și aproape 3.000 de decese
Peste 6.000 de persoane au contractat virusul Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) în cadrul epidemiei actuale, iar 2.911 dintre aceste persoane au murit, a anunțat luni Ministerul Informației din Kinshasa, citat de DPA. Experții în sănătate consideră însă că există un număr mult mai mare de cazuri care nu au fost
Coreea de Sud: Lidera Bisericii Unificării, condamnată la 2 ani de închisoare într-un caz cu conexiuni politice
Lidera Bisericii Unificării (cunoscută și ca 'Secta Moon', n.red.), Han Hak-ja, a fost condamnată luni de un tribunal din capitala sud-coreeană, Seul, la doi de închisoare într-un caz de dare de mită pentru câștigarea de influență pe lângă soția ex-președintelui Yoon Suk Yeol, transmite Yonhap. Tribunalul Districtual cen
VIDEO Feribot scufundat în Cipru: bilanțul urcă la opt morți și 17 dați dispăruți din 267 de oameni de la bord
Cel puțin opt oameni au murit și 17 sunt dați dispăruți după ce un feribot cu 259 de pasageri și opt membri ai echipajului s-a răsturnat duminică la scurt timp de la plecarea din portul Kyrenia Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) către Tasucu, în Turcia, transmite Reuters. Primul bilanț făcut public de premierul nord-cipriot Unal U
Un deținut a evadat escaladând zidul clădirii și fugind pe acoperișul unei închisori din Germania
Un deținut în vârstă de 35 de ani a evadat duminică dimineața din închisoarea Duisburg-Hamborn, în jurul orei 3.20 (01.20 GMT), escaladând după cât se pare zidul exterior al clădirii și fugind apoi pe acoperiș, a anunțat ministerul de justiție al landului german Renania de Nord-Westfalia, conform dpa. El era
VIDEO Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord (presă)
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord, relatează media turco-cipriote, conform Reuters şi AFP. Cel puţin şase oameni au murit, conform unui bilanţ provizoriu anunţat de premierul Republicii Ciprului de Nord, Unal Ustel, citat de Anadolu. Sunt în desfăşurare operaţiuni de căut
UPDATE Incident armat la o petrecere rave în Elveţia: Un mort şi cinci răniţi; poliţia încă îi caută pe făptaşi
O femeie în vârstă de 22 de ani a fost ucisă și alte cinci persoane au fost rănite, unele grav, într-un atac armat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în marja unei petreceri rave din orașul elvețian Aarau, a anunțat duminică poliția locală, conform Reuters și AFP. ''O femeie în vâr
Elveția: Focuri de armă la o petrecere rave din Aarau; mai multe victime (poliție)
Focuri de armă au făcut mai multe victime în noaptea de sâmbătă spre duminică în marja unei petreceri rave în Aarau, în nordul Elveției, în apropiere de Zurich, a anunțat poliția cantonală, relatează AFP. ''Aarau: Focuri de armă la un eveniment din Schachen. Mai multe victime. Operațiune polițieneasc
SUA: Comentatorul de extremă dreaptă Milo Yiannopoulos, deportat în Regatul Unit
Comentatorul și conspiraționistul britanic Milo Yiannopoulos a fost deportat în țara sa natală, Regatul Unit, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului Securității Interne (DHS), relatează Reuters. Deportarea de vineri a avut loc la o zi după ce Yiannopoulos, de 41 de ani, a fost arestat pe aeroportul intern













