Papa se va întoarce duminică la Vatican pentru o 'lungă convalescență'
Papa Francisc, spitalizat din 14 februarie pentru o dublă pneumonie, va reveni duminică la reședința sa de la Vatican, unde va fi în convalescență 'cel puțin două luni', a anunțat sâmbătă seara unul dintre medicii săi, citat de AFP.
'Mâine, papa va ieși din spital și se va întoarce la reședința sa din Vatican - Domus Sanctae Marthae - unde locuiește de obicei suveranul pontif în vârstă de 88 de ani', a declarat profesorul Sergio Alfieri, de la spitalul Gemelli din Roma. El se va afla într-o 'îndelungată convalescență, de cel puțin două luni', a precizat acesta.
'Progresele ulterioare se fac acasă, deoarece spitalul, chiar dacă aceasta poate părea straniu, este cel mai rău loc pentru convalescență: este locul unde se contractează cele mai multe infecții', a explicat el.
Ieșirea din spital a papei, spitalizat de peste cinci săptămâni, era așteptată în timp ce s-au înmulțit întrebările despre capacitatea Suveranului Pontif de a-și relua activitățile.
Starea de sănătate a papei 'se ameliorează' și 'sperăm că el va putea să-și reia rapid activitățile normale', a precizat un alt membru al echipei medicale, doctorul Luca Carbone. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mai mulți oameni au fost răniți într-un accident feroviar în Danemarca
Două trenuri s-au ciocnit joi în Danemarca, în accident fiind răniți între cinci și zece oameni, au informat serviciile locale de urgență, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la nord de Copenhaga, pe o linie feroviară care leagă orașele Hillerod și Kagerup, a declarat poliția într-un comunicat. '
Turcia adoptă o lege pentru a interzice rețelele sociale minorilor sub 15 ani
O lege care interzice accesul la rețelele sociale pentru persoanele sub 15 ani a fost adoptată miercuri seară de parlamentul turc, a relatat agenția oficială de presă, Anadolu, scrie AFP. Conform acestei legi, minorilor sub 15 ani le va fi interzisă înregistrarea pe rețelele sociale, iar platformele digitale vor fi obligate să implemente
Câteva sute de persoane au protestat la Berlin împotriva reducerii subvențiilor federale ale Deutsche Welle
Câteva sute de persoane au protestat miercuri în centrul Berlinului împotriva măsurilor de austeritate și a reducerilor de personal care vizează rețeaua de televiziune germană cu emisie internațională Deutsche Welle (DW), informează DPA. Protestatarii au mers în marș din Alexanderplatz până la Poarta Brandenburg &
Guvernul elvețian, favorabil unei înțelegeri extrajudiciare în cazul incendiului din stațiunea Crans-Montana
Guvernul elvețian a declarat miercuri că este favorabil unei soluționări amiabile, extrajudiciare, în cazul incendiului survenit în noaptea de Anul Nou în stațiunea de schi Crans-Montana, în care și-au pierdut viața zeci de persoane, mai ales adolescenți și tineri adulți, transmite dpa. Guvernul a anunțat, într-un comunicat, că l-
Liban: Peste 62.000 de locuințe, distruse sau avariate în urma atacurilor lansate de Israel (oficial)
Peste 62.000 de locuințe au fost distruse sau avariate în operațiunile israeliene lansate în cele peste șase săptămâni de război în curs, a declarat miercuri un oficial libanez, relatează dpa. 'În aproape 45 de zile (de război), am înregistrat 21.700 de locuințe distruse și 40.500 avariate', a declarat Chadi
În Iran s-au înmulțit picturile murale cu ilustrații și mesaje împotriva SUA și Israelului
De la începutul războiului declanșat de SUA și Israel, picturile murale colorate cu simboluri și teme ale rezistenței, unității și sfidării inamicului s-au răspândit prin capitala Teheran și în alte părți ale Iranului, scrie miercuri AFP. Frescele murale și bannerele sunt de la Revoluția Islamică din 1979 o caracteristică a peisajului urban i
Raportorul special al ONU pentru Afganistan, îngrijorat de un posibil dialog între UE și talibani pe tema deportării afganilor
Raportorul special al ONU pentru Afganistan, Richard Bennett, și-a exprimat miercuri îngrijorarea cu privire la informațiile apărute în presă care indică faptul că executivul european intenționează să invite oficiali talibani la Bruxelles pentru a discuta despre deportarea cetățenilor afgani aflați în situație neregulamentară în Uniunea Europeană, inf
Uniunea Europeană consolidează normele de identificare a animalelor de companie în timpul călătoriilor pentru a combate comerțul ilegal
Uniunea Europeană introduce miercuri noi norme privind transportul animalelor de companie, în special câini, pisici și dihori, care vor îmbunătăți identificarea acestora în vederea combaterii comerțului ilegal și vor contribui la reducerea răspândirii bolilor, informează EFE. Cerințele de bază pentru călătoria cu animalele de comp
Parlamentarii britanici aprobă interdicția pe viață a fumatului pentru persoanele care au în prezent sub 18 ani
Copiii din Regatul Unit care au împlinit deja 17 ani sau au vârste mai mici, precum și orice persoană care se va naște în viitor, nu vor putea niciodată să cumpere în mod legal țigări, după ce legislatorii britanici au aprobat noi restricții mai dure în privința fumatului, informează Reuters. Legea privind tutunul și țigările elec
UPDATE CDC nu va publica un raport care arată beneficiile vaccinurilor împotriva COVID-19
Un raport care arată eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19, a cărui publicare fusese amânată deja în trecut de directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, a fost acum împiedicat să fie publicat în revista științifică principală a agenției americane, a declarat miercuri un purtător de cuvânt a
Belgienii, invitați de autorități să pregătească o 'trusă de urgență' în caz de catastrofă
Autoritățile belgiene au cerut populației să fie 'pregătită pentru un șoc' și să pregătească acasă o 'trusă de urgență', care să conțină apă îmbuteliată, medicamente și alte articole esențiale care să le permită să fie autosuficienți timp de trei zile, transmite miercuri AFP. Acest îndemn este legat de adaptarea atât la 'c
Program aglomerat pentru papa Leon al XIV-lea în cea de-a doua zi a vizitei sale în Guineea Ecuatorială
O vizită într-o închisoare, o liturghie, numeroase deplasări cu avionul și multe întâlniri: în cea de-a doua zi a vizitei sale în Guineea Ecuatorială, papa Leon al XIV-lea va străbate miercuri această țară izolată și acuzată cu regularitate de încălcări ale drepturilor omului, într-o zi cu un program foarte aglomerat, informeaz
Suedia/ Douăzeci de școli, închise după primirea unor amenințări cu violența
Cel puțin douăzeci de școli din Borlange, oraș din centrul Suediei, au rămas închise miercuri după o serie de amenințări primite de poliție, au anunțat autoritățile locale, transmite AFP. ''Această decizie este o măsură de precauție luată din cauza unei amenințări potențiale cu violența față de activități școlare'', a ind
Școlile din Los Angeles stabilesc limite pentru timpul petrecut de copii în fața ecranelor în clase
Consiliul școlar din Los Angeles, Statele Unite, a adoptat marți o măsură care reglementează timpul petrecut de elevi în fața ecranelor în cadrul orelor de curs, reflectând temerile conform cărora tehnologia ar putea fi asociată cu o serie de afecțiuni, precum obezitatea și depresia, transmite miercuri Reuters. Consiliul școl
O curte de apel din SUA autorizează impunerea afișării Celor zece porunci în școli
O curte de apel federală din SUA a susținut marți o lege din statul Texas care le cere școlilor publice să afișeze Cele zece porunci în sălile de clasă, o victorie pentru creștinii conservatori care fac demersuri pentru o prezență mai mare a religiei în educație, relatează dpa și AFP. Verdictul tribunalului din New Orleans a invali














