Gisele Pelicot, simbol al victimelor violurilor după un proces istoric în Franța, își va publica memoriile

Gisele Pelicot, care a devenit un simbol al victimelor violurilor după un proces istoric în Franța împotriva fostului ei soț, care a drogat-o pentru a fi violată de străini, își va publica memoriile, a anunțat joi editorul ei britanic, conform AFP.
Editura, The Bodley Head (din grupul Penguin), anunță într-un comunicat de presă titlul în limba engleză al volumului, 'A Hymn to Life' (Un imn pentru viață - n.r.). Cartea urmează să fie publicată pe 27 ianuarie 2026, și în 20 de limbi.
Editura Flammarion din Franța a precizat vineri că va publica cartea pe 28 ianuarie, fără a oferi un titlu francez.
'Sunt extrem de recunoscător pentru sprijinul extraordinar pe care l-am primit de la începutul procesului', a declarat Gisele Pelicot, citată în comunicatul de presă al editorului.
'Astăzi, vreau să-mi spun povestea cu propriile cuvinte. Împărtășind această poveste, sper să transmit un mesaj de speranță și curaj tuturor celor care trec prin încercări grele în timpul vieții lor. Sperând că nu vor simți niciodată rușine', a continuat ea.
Lucrarea este scrisă în prezent în colaborare cu jurnalista și romanciera Judith Perrignon, a adăugat Flammarion.
Gisele Pelicot, drogată și violată ani de zile de soțul ei și de zeci de bărbați pe care acesta din urmă i-a recrutat pe internet, a devenit un simbol feminist în timpul procesului pentru viol de la Mazan (sud-estul Franței), care s-a desfășurat între septembrie și decembrie 2024 și a avut răsunet la nivel mondial.
Gisele Pelicot a refuzat să permită ca procesul violatorilor săi să aibă loc cu ușile închise, astfel încât 'rușinea' să treacă de partea cealaltă.
Fostul ei soț Dominique Pelicot a fost condamnat în decembrie la 20 de ani de închisoare. El nu a făcut recurs.
Cei 50 de coacuzați, dintre care majoritatea au fost găsiți vinovați de viol, cu vârste cuprinse între 27 și 74 de ani, au fost condamnați la pedepse cuprinse între trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, și 15 ani de detenție. Unii au făcut apel.
În decembrie, au fost publicate în engleză memoriile Carolinei Darian, fiica lui Gisele Pelicot, 'Nu îl voi mai numi tată'. Versiunea franceză a apărut în 2022. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
La Philadelphia, orașul în care a studiat Leon al XIV-lea, arhiepiscopul este surprins de alegerea unui Papă american
'Nu mă gândeam că va fi ales el (...) pentru că este american', a mărturisit joi seară pentru AFP arhiepiscopul de Philadelphia, orașul în care a studiat în tinerețe primul Papă american din istorie, Leon al XIV-lea. La Chicago, orașul său natal, și la Philadelphia (nord-est), unde Robert Prevost a urmat o universitat
Numele ales de noul papă sugerează că va continua lucrarea lui Francisc (comentarii istorici)
Numele ales de noul papă sugerează că va continua lucrarea începută de Papa Francisc în direcția 'instituționalizării' reformelor inițiate de suveranul iezuit, conform unor istorici britanici citați vineri de PA și DPA. Papa Leon al XIV-lea, primul american ajuns în fruntea Bisericii Catolice, s-a arătat credincioșilo
Papa Leon al XIV-lea, extrem de conectat și de dezinhibat pe rețelele sociale
Critici la adresa vicepreședintelui Statelor Unite, violența sexuală în Biserică, pedeapsa cu moartea... Robert Francis Prevost a fost un cleric activ și lipsit de inhibiții pe rețelele sociale, neezitând să abordeze subiecte spinoase, ceea ce l-a transformat în primul Papă extrem de conectat, relatează vineri AFP. Sugestia l
Prăbușirea unui avion medical în Chile: Armata găsește corpurile neînsuflețite ale celor șase pasageri
Corpurile a șase pasageri ai unui avion medical prăbușit miercuri la câteva minute după decolare în apropiere de Santiago de Chile, au fost găsite fără viață joi, au raportat autoritățile locale, citate de AFP. Membri ai forțelor aeriene chiliene au găsit epava avionului în timpul unui zbor cu elicopterul și au confirmat ulte
VIDEO 'Șoc' și 'exaltare' în Statele Unite după alegerea primului papă american
Deopotrivă stupefiați și entuziasmați, americanii au aflat joi vestea despre alegerea primului papă din istorie care s-a născut în Statele Unite, o veste ce a sfidat inclusiv previziunile caselor de pariuri, informează AFP. Așezat pe pragul celebrei catedrale St. Patrick de pe 5th Avenue din New York, Tim Anderson a declarat că înc
Papa Leon al XIV-lea va oficia o slujbă în Capela Sixtină vineri dimineață
Papa Leon al XIV-lea va oficia vineri dimineață la ora locală 11:00 (09:00 GMT) o slujbă alături de cardinali în Capela Sixtină, la doar o zi după ce a fost ales cel de-al 267-lea papă al Bisericii Catolice, a anunțat biroul de presă de la Vatican, citat de AFP. Noul papă va prezida, de asemenea, rugăciunea 'Regina Coeili' dumini
Papa Leon al XIV-lea: Ce dezvăluie numele ales de noul papă despre planurile sale
Primul indiciu despre planurile noului papă a fost dezvăluit odată cu numele pe care acesta l-a ales joi la Vatican, informează site-ul cotidianului The Independent. Cardinalul american Robert Prevost, în vârstă de 69 de ani, a fost ales joi noul papă și lider al Bisericii Romano-Catolice și a adoptat numele de Papa Leon al XI
Pe Papa Leon al XIV-lea îl așteaptă un program intens de ritualuri, gesturi și ceremonii ce marchează începutul pontificatului
Papa Leon al XIV-lea, ales joi drept succesor al Papei Francisc, începe un program intens de ritualuri, gesturi și ceremonii care vor marca începutul pontificatului său după mult așteptatul ''fum alb'' și prima sa apariție în fața a sute de mii de credincioși adunați în Piața Sf. Petru de la Vatican, informează EFE.
Papa Leon al XIV-lea a apărut în fața lumii cu toate elementele ținutei papale
Papa Leon al XIV-lea s-a prezentat joi lumii cu toate elementele ținutei papale pe care le-a avut la dispoziție în Sala Lacrimilor, informează EFE. După alegerea sa ca nou suveran pontif, cardinalul american Robert Francis Prevost a acceptat această misiune, a anunțat ce nume pontifical dorește să adopte și, conform tradiției, s-a deplas
Papa Leon al XIV-lea: Fie ca salutul meu de pace să ajungă la întreaga planetă
Noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea, și-a exprimat joi speranța, în prima sa intervenție de la balconul Bazilicii Sf. Petru de la Vatican, ca salutul său de pace să ajungă la întreaga planetă și a făcut apel la 'construirea de punți' prin intermediul dialogului, transmit agențiile internaționale de presă. 'Pa
UPDATE/Noul Papă este cardinalul american Robert Francis Prevost, care a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea
Cardinalul american Robert Francis Prevost a fost ales joi Papă al Bisericii Catolice. Noul suveran pontif și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, informează agențiile internaționale de presă. Robert Prevost devine primul Papă american din istorie, scrie AFP. Noul Suveran Pontif are 69 de ani. Născut în Chicago, acest apropiat colaborat al P
Peste 40.000 de oameni așteaptă anunțul 'Habemus Papam' în Piața Sf. Petru
Peste 40.000 de oameni, un număr care va continua să crească, așteaptă joi în Piața Sf. Petru momentul în care protodiaconul Dominique Mamberti va face anunțul 'Habemus Papam' de la balconul loggiei centrale a fațadei Bazilicii Vaticanului, iar noul pontif va ieși și i se va cunoaște numele, informează EFE.
Conclav: Fum alb la Vatican, Habemus Papam!
Fum alb a ieșit joi pe coșul instalat pe acoperișul Capelei Sixtine de la Vatican. După mai multe tururi de scrutin de la începerea conclavului, cei 133 de cardinali electori l-au ales pe succesorul papei Francisc, potrivit imaginilor transmise în direct de Vatican News. Cei 133 de cardinali care s-au încuiat în Capela Sixtină pentru a îl alege
Furt artefacte românești/ Un suspect rămâne în arest alte 90 de zile; un alt suspect, eliberat
Un bărbat de 20 de ani suspectat de furtul artefactelor românești din aur de la Muzeul Drents din Assen, Țările de Jos, rămâne în arest pentru cel puțin alte 90 de zile, a anunțat miercuri tribunalul districtual din Noord-Nederland. Parchetul a decis să îl elibereze pe unul dintre ceilalți suspecți reținuți în acest caz, în timp ce
Fum negru la Vatican, noul Suveran Pontif nu a fost ales
Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi la prânz, ora României (09:50 GMT), ceea ce indică faptul că noul Pontif nu a fost ales. Fumul negru care a ieșit joi dintr-un coș instalat pe Capela Sixtină de la Vatican semnalează că în cadrul conclavului secret cardinalii nu au ales un nou papă în timpul cel