Suedia: O femeie, condamnată la 12 ani de închisoare pentru că a ținut în sclavie femei și copii yazidi în Siria
O suedeză în vârstă de 52 de ani a fost condamnată marți de un tribunal din Stockholm la 12 ani de închisoare pentru genocid, fiind găsită vinovată că a ținut în sclavie femei și copii ai minorității etnice yazidi în Siria, timp de cinci luni în 2015, relatează AFP.
Lina Ishaq a fost găsită vinovată de 'genocid, crime împotriva umanității și crime de război grave', acțiunile sale înscriindu-se în cadrul unor atacuri mai ample ale grupării jihadiste Statul Islamic (SI) împotriva minorității yazidi, a transmis instanța într-un comunicat.
Nouă persoane, trei femei și șase copii, au înaintat o acțiune în justiție împotriva femeii, în cadrul primei anchete din Suedia privind crimele comise de SI împotriva minorității yazidi vorbitoare de limba kurdă.
'Această femeie i-a ținut în captivitate și i-a tratat ca pe proprietatea ei și sclavii ei timp de (...) aproape cinci luni' în Raqqa, în Siria, a continuat instanța.
Ei au fost privați de libertatea de deplasare, li s-a interzis să-și practice religia, au fost obligați să se ocupe de treburile casnice, iar unii au fost fotografiați pentru a fi transferați altor membri ai SI, se arată în decizia tribunalului.
'Deoarece a participat la transferul părților vătămate, ea este de asemenea responsabilă pentru că a permis continuarea încarcerării și a ținerii acestora în sclavie', a decis instanța.
Instanța a subliniat, de asemenea, că 'sistemul global de aservire' a fost unul dintre 'elementele cruciale' implementate de SI în 'săvârșirea actelor de genocid, a crimelor împotriva umanității și a crimelor de război flagrante împotriva populației yazidi'.
Judecătorii au estimat că 'femeia a împărtășit intenția SI de a distruge un grup religios'.
Lina Ishaq se află deja în detenție, condamnată în 2022 pentru că a permis recrutarea fiului ei de 12 ani în calitate de copil soldat de către gruparea jihadistă.
Circa 300 de suedezi sau rezidenți suedezi, un sfert dintre ei femei, s-au alăturat SI în Siria și Irak, în 2013 și 2014, potrivit serviciului de informații suedez Sapo.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Austria: O manifestație împotriva zgomotului și poluării a blocat una dintre principalele autostrăzi din Europa
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria împotriva zgomotului și poluării, în special cele cauzate de vehiculele grele de marfă, a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei, care leagă Germania de Italia, fără a provoca însă perturbările grave care erau anticipate, relatează AFP. Câteva mii d
Șeful OMS a sosit la Ituri, epicentrul epidemiei de Ebola din RD Congo
Șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a aterizat sâmbătă la Bunia, capitala provinciei Ituri, epicentrul unei grave epidemii de Ebola care se răspândește în estul Republicii Democrate Congo (RDC), transmite AFP. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a sosit în RDC joi, a aterizat sâmb
Ebola/ O primă vindecare înregistrată în RDC, a anunțat OMS
Un prim pacient confirmat pozitiv cu virusul care a declanșat o epidemie de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) a fost declarat vindecat, a anunțat vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează AFP. Pe 27 mai, în RDC, 'un pacient s-a vindecat, a părăsit spitalul' și a putut să se întoarcă în c
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anunță 906 de cazuri suspecte și 223 de decese suspecte cauzate de tulpina Bundibugyo a virusului Ebola
Organizația Mondială a Sănătății a declarat vineri că există 906 cazuri suspecte de Ebola în Republica Democratică Congo, inclusiv 223 de decese suspecte care fac obiectul unei anchete, relatează Reuters. În Republica Democratică Congo este în curs o epidemie a tulpinii Bundibugyo de Ebola, cu cazuri raportate și în Uganda. Au fost 125
Medicul italian care a intrat în contact cu un pacient cu Ebola a fost internat într-un spital de la Roma
Medicul italian care a intrat în contact cu un pacient infectat cu Ebola în Republica Democrată Congo, a fost internat în noaptea de joi spre vineri la spitalul de boli infecțioase Lazzaro Spallanzani, după ce a revenit pe teritoriul italian, conform unei surse din cadrul ONG-ului Medecins Sans Frontieres (MSF), transmite ANSA. Medicul, o fem
Ungaria: Poliția afirmă că nu vede 'niciun motiv' să interzică marșul Budapest Pride din acest an
Poliția din Ungaria a declarat vineri că nu va interzice marșul Pride în favoarea drepturilor comunității LGBT+ programat pentru 27 iunie la Budapesta, la un an după ce acesta a fost interzis de guvernul fostului premier naționalist Viktor Orban, relatează AFP. 'În timpul procedurii de declarare a marșului Pride din 2026 și a consultărilor cu o
ONU atrage atenția că protejarea copiilor în mediul online este o 'urgență'
Garantarea siguranței online a copiilor este o 'urgență', a atras atenția vineri Organizația Națiunilor Unite, avertizând asupra problemelor în ceea ce privește restricțiile de vârstă adoptate recent în mai multe țări, relatează AFP. Abuzurile online 'rezultă din alegeri de design și practici comerciale care compromit sigura
SUA: Opt morți și trei persoane dispărute după un accident chimic la o fabrică din Washington
Autoritățile americane au recuperat alte șase cadavre după implozia unui rezervor cu substanțe chimice produsă la o fabrică de hârtie din statul Washington, numărul total al morților în urma accidentului ajungând la opt, în timp ce alte trei persoane sunt date încă dispărute, relatează vineri AFP. Bilanțul anterior era de doi morț
China se așteaptă ca efectele El Nino să atingă apogeul în cursul toamnei și al iernii
Centrul Național pentru Climă din China a anunțat vineri că se așteaptă ca efectele meteorologice ale fenomenului El Nino să atingă un vârf în toamna și iarna acestui an, înainte de a slăbi în intensitate în cursul primăverii anului viitor, transmite Reuters. Temperaturile suprafeței mării din Pacificul ecuatorial, central și esti
Scădere record a populației Japoniei cu 2,5% în ultimii 5 ani
Populația Japoniei a scăzut cu 2,5% în cinci ani, conform datelor unui recensământ publicate vineri, o scădere record de la începutul realizării recensământului populației, în 1920, transmite AFP. Se preconizează că populația celei de-a patra economii mondiale va ajunge la 123 de milioane până în 2025, conform unui num
Un ONG atacă proiectul unei unități de carantină pentru Ebola rezervată cetățenilor americani în Kenya
O organizație kenyană pentru drepturile constituționale a anunțat joi că a intentat un proces împotriva unui proiect al SUA de a înființa un centru de carantină Ebola pentru ce
SUA va deschide o unitate de carantină în Kenya pentru cetățenii americani care au fost expuși la Ebola
Statele Unite ale Americii înființează o unitate de carantină în Kenya pentru monitorizarea cetățenilor americani care au fost expuși la Ebola și nu îi va transporta în SUA pe cei care dezvoltă simptome, au declarat joi înalți oficiali ai administrației de la Washington, transmite Reuters. Organizația Mondială a S
UE facilitează donația unui antiviral experimental împotriva hantavirusului către Spania, Franța și Olanda
Divizia farmaceutică a corporației japoneze Fujifilm a donat Spaniei, Franței și Regatului Țărilor de Jos 1.400 de comprimate de Favipiravir, un antiviral experimental pentru tratamentul hantavirusului, a informat joi Comisia Europeană, care a acționat ca intermediar, transmite EFE. În prezent, nu a fost aprobat niciun medicament sau vac
SUA: Insecuritatea alimentară a crescut de la pandemia de Covid (raport)
Insecuritatea alimentară în Statele Unite și pesimismul în rândul gospodăriilor cu venituri mici au crescut de la pandemia de Covid-19 din 2020, potrivit unui raport al Băncii Rezervei Federale din New York publicat miercuri, citat joi de AFP. Conform acestui document, redactat de trei economiști din cadrul băncii, creșterea
Ebola / Aflat în drum spre RD Congo, directorul OMS face apel la acțiune ''comună''
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care se îndrepta joi către Republica Democrată Congo (RDC), unde o epidemie de Ebola progresează rapid, a lansat un apel la acțiune ''imediată'' și ''comună'' pentru a stopa propagarea virusului, informează AFP. ''Sunt pe drum către RDC. Ebola s-a











