logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Regele Charles al III-lea în vizită la Vatican la începutul lui aprilie

Image

Regele Charles al III-lea va merge la începutul lunii aprilie la Vatican pentru a se întâlni cu Papa Francisc, o premieră de la începutul domniei sale în 2022, a anunțat joi Palatul Buckingham, notează AFP.

Monarhul britanic de 76 de ani, guvernator suprem al Bisericii Anglicane din Anglia, va fi însoțit de soția sa, regina Camilla, 77 de ani.

În cursul acestei vizite de stat, 'regele și regina se vor alătura Sancțității Sale Papa Francisc pentru a celebra Jubileul 2025', a precizat comunicatul.

Iezuitul argentinian a deschis pe 24 decembrie 'anul sfânt' al Bisericii Catolice, un mare pelerinaj internațional pentru care sunt așteptați la Roma peste 30 de milioane de credincioși din întreaga lume.

Biserica Angliei, unde suveranul britanic este conducătorul suprem, s-a născut dintr-o scindare cu Biserica Catolică în secolul al XVI-lea.

Cuplul regal este așteptat, de asemenea, la Roma și la Ravenna (coasta de nord a Adriaticii), unde va sărbători 'relațiile bilaterale puternice dintre Italia și Regatul Unit'.

Înainte de a deveni rege, Charles, pe atunci prinț de Wales, a vizitat Vaticanul de cinci ori, cel mai recent în 2019.

Charles al III-lea a anunțat în februarie 2024 că are cancer, a cărui natură nu a fost dezvăluită, pentru care este în continuare tratat. În octombrie, el și-a reluat deplasările în străinătate, cu o excursie de unsprezece zile în Australia și Samoa.

Înainte de a merge la Vatican și în Italia, Charles va găzdui o 'cină Regatul Unit-Italia', alături de regină, de ambasadorul Italiei la Londra și actorul american Stanley Tucci, la Highgrove House, reședința sa personală.

Cina va avea ca scop 'sărbătorirea mișcării slow food', un concept creat în anii 80 pentru a se opune 'fast food'.

Stanley Tucci, care prezintă la CNN o emisiune de călătorie dedicată culturii și bucătăriei italiene, joacă în thrillerul 'Conclave', nominalizat la Oscar. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 864

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social Ex 30-10-2026 15:07

Poliția scoțiană anchetează un sejur al fostului prinț Andrew și al infractorului Jeffrey Epstein la Castelul Balmoral

Poliția scoțiană anchetează un sejur din 1999 al fostului prinț Andrew și al infractorului sexual american Jeffrey Epstein pe domeniul regal de la Balmoral, în Scoția, potrivit presei britanice, informează AFP. 'Am primit informații și verificările sunt în curs de desfășurare, însă ele se află într-un stadiu incipie

Social Ex 30-10-2026 14:29

Coreea de Sud va înăspri sancțiunile pentru fraudarea examenelor cu ajutorul ochelarilor inteligenți

Coreea de Sud va iniția proceduri penale împotriva elevilor care trișează cu ajutorul ochelarilor inteligenți la examenul național de admitere la universitate și va înăspri sancțiunile legate de utilizarea acestora, a declarat vineri un responsabil guvernamental pentru AFP. ''Ministerul va iniția proceduri penale contra ele

Social Ex 30-10-2026 12:14

Spania/accident: Trenul Renfe circula cu cel puțin 160 km/h în momentul coliziunii (raport preliminar)

Trenul care a lovit din spate o garnitură feroviară oprită pe linia Madrid-Sevilla, miercuri, se deplasa cu o viteză de cel puțin 160 km/h, conform unui raport preliminar cu privire la accidentul în care și-au pierdut

Social Ex 30-10-2026 11:14

Grecia: Autoritățile au arestat trei suspecți în cazul unei explozii care a ucis șase persoane la Atena

 Autoritățile elene au anunțat vineri că au arestat doi cetățeni greci și un albanez suspectați de furtul unor țevi de gaz din cupru, provocând astfel o scurgere care a cauzat o explozie mortală în centrul Atenei luna trecută, informează Reuters. Șase persoane, printre care patru americani, și-au pierdut viața în explozia produsă la 25 s

Social Ex 30-10-2026 10:30

Noua Zeelandă/ Șapte din 10 produse de protecție solară testate nu respectă nivelul de SPF indicat pe etichetă

Șapte din zece produse de protecție solară testate de organizația pentru protecția drepturilor consumatorilor din Noua Zeelandă nu s-au ridicat la nivelul de eficacitate în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF) menționat pe ambalaj. Unul dintre produsele testate, etichetat cu SPF50, oferea o protecție echivalentă doar cu SPF14, informează vineri agenția d

Social Ex 29-10-2026 19:39

UPDATE Doi morți după o alunecare de teren produsă de ploile abundente în Capadocia, Turcia

O alunecare de teren declanșată de ploi abundente a provocat prăbușirea joi a unui 'horn de zâne' - o formațiune stâncoasă asemănătoare unei coloane, creată prin eroziune - ucigând două persoane și rănind cinci în regiunea turistică Capadocia din Turcia, transmite AFP care citează oficiali locali. 'Am recupe

Social Ex 29-10-2026 17:35

Agenția finlandeză de presă STT își încetează activitatea principală după 139 de ani

Agenția națională de presă STT din Finlanda a anunțat joi că își va înceta activitatea principală la sfârșitul lui martie 2027, după 139 de ani, transmite Xinhua. Consiliul de administrație al STT a confirmat decizia după negocierile cu angajații impuse de lege. Sistarea fluxurilor de știri și fotografii de presă va elimina 8

Social Ex 29-10-2026 14:43

Episcop polonez condamnat pentru că nu a raportat posibile abuzuri sexuale comise de doi preoți din dioceza sa

Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat joi pentru vina de a nu fi înștiințat autoritățile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoți din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia, transmit joi Reuters și EFE.

Social Ex 29-10-2026 13:51

Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69

Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E

Social Ex 29-10-2026 13:13

O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)

O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame

Social Ex 29-10-2026 12:58

Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești

Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,

Social Ex 29-10-2026 12:35

Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di

Social Ex 29-10-2026 10:01

COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU

Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita

Social Ex 29-10-2026 08:45

SUA: Numele a peste 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne, piratate și publicate online (ONG)

O organizație neguvernamentală specializată în publicarea de scurgeri de informații a afirmat miercuri că a publicat online date despre mai mult de 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), transmite AFP. Organizația Distributed Denial of Secrets (DDOS) a afirmat că a primit aceste date sensibile de la un gr

Social Ex 29-10-2026 08:29

India/ Cel puțin 6 morți în urma ciclonului Arnab

Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Cotidianul The