UPDATE Atac armat într-o şcoală în Suedia; cinci răniţi

Cinci persoane au fost împușcate, marți, într-o școală în orașul suedez Orebro, la circa 200 de kilometri vest de capitala Stockholm, a anunțat poliția, potrivit agențiilor AFP, Reuters și EFE.
'Au avut loc împușcături într-o școală. Patru persoane au fost împușcate. Starea lor nu este clară. Operațiunea este în desfășurare', a comunicat poliția suedeză pe website-ul său, revenind ulterior pentru a confirma și a cincea victimă.
Potrivit unui oficial local, aceste persoane au fost rănite și transportate la spital, dar este în continuare neclar în ce stare se află.
Conform mai multor ziare suedeze și agenției de presă TT, atacatorul s-a sinucis, informație neconfirmată de poliție.
Poliția a menționat că atacul a avut loc la școala Risbergska 'pentru adulți', centru amplasat într-un campus unde se află de asemenea alte școli, inclusiv pentru copii, iar aceștia din urmă și profesorii lor au rămas în incintă, ca măsură de precauție, până la încheierea operațiunii poliției.
Presa locală relatează despre un important dispozitiv polițienesc mobilizat la fața locului.
Poliția a anunțat o conferință de presă la ora locală 15:30 (14:30 GMT), la care va oferi mai multe informații despre acest atac.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Patru cetățeni străini, răniți în atacul cu cuțit din Amsterdam
Patru dintre persoanele rănite în atacul cu cuțitul în centrul Amsterdamului joi după-amiază sunt cetățeni străini, a anunțat poliția olandeză. Este vorba de o femeie de 67 de ani și un bărbat de 69 de ani, ambii americani; un bărbat de 26 de ani din Polonia; o femeie de 73 de ani din Belgia; și o femeie de 19 ani din Amsterdam, co
Regatul Unit: Numărul de copii săraci atinge un nou record
Numărul copiilor aflați în situație de sărăcie în Regatul Unit a crescut din nou anul trecut, ajungând la un nivel record ca urmare a crizei costului vieții care a lovit țara în ultimii ani, relatează joi AFP. Aproape 4,5 milioane de copii locuiau în gospodării cu venituri mici în Regatul Unit în anul
Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul la Amsterdam
Cel puțin cinci persoane au fost rănite în urma unui atac cu cuțitul, joi, în apropierea pieței centrale Dam din Amsterdam, iar un suspect a fost reținut, transmit agențiile internaționale de presă.
Un avion Ita Airways a fost deviat la sosirea la Tel Aviv de două rachete lansate din Yemen
Un avion al Ita Airways a trebuit să devieze joi la sosirea pe aeroportul din Tel Aviv din cauza prezenței a două rachete lansate din Yemen, dar nu a fost avariat și a putut ateriza 'în siguranță', transmite EFE. Lansarea acestor rachete a fost revendicată de rebelii șiiți houthi din Yemen, iar armata israeliană a susținut că le-a interce
Papa Francisc, aflat în convalescență, va apărea în public de Paște
Papa Francisc, aflat în convalescență după o pneumonie severă care i-a pus viața în pericol, va rosti tradiționala sa binecuvântare 'Urbi et Orbi' în Piața Sfântul Petru în Duminica Paștelui, care cade în acest an pe 20 aprilie, a anunțat joi biroul de presă de la Vatican, citat de AFP. Vaticanul nu a p
Incendii de vegetație în Coreea de Sud: Bilanțul deceselor a urcat la 27
Bilanțul deceselor cauzate de incendiile de vegetație care devastează regiunea sud-estică din Coreea de Sud a urcat la cel puțin 27, iar alte 32 de persoane au fost rănite, a raportat joi agenția de presă Yonhap, citată de DPA. Incendiile, care ard necontrolat în partea sud-estică a țării asiatice începând de vinerea trecută,
UPDATE Egipt: Șase morți în naufragiul unui submarin turistic în Marea Roșie
Șase oameni au murit și alți nouă au fost răniți după ce un submarin turistic s-a scufundat în apele din largul stațiunii Hurghada din Egipt, pe coastele Mării Roșii, au raportat presa egipteană și surse din serviciile medicale și de securitate din această țară, informează agențiile de presă internaționale. Submarinul turistic Sinbad, care avea la bord 4
Cineastul palestinian Hamdan Ballal afirmă că a fost agresat de coloniștii israelieni din cauza Oscarului
Cineastul palestinian Hamdan Ballal a declarat miercuri că a fost atacat de coloniști israelieni într-o localitate din Cisiordania din cauza premiului Oscar câștigat cu documentarul său, 'No Other Land' și a denunțat 'agresiunea barbară' a acestora, transmite AFP. Poliția israeliană l-a eliberat pe Hamdan Ballal mar
Suplimente alimentare: Riscuri reale, încă prea puțin cunoscute publicului larg din Franța
Cura de detoxifiere, soluție pentru slăbire, întărire a imunității sau antistres: unul din patru francezi consumă în mod constant suplimente alimentare. Adesea percepute ca fiind naturale și inofensive pot fi totuși cauza unor efecte adverse grave, subliniază autoritățile sanitare franceze, relatează AFP. În timp ce 37% dintre francezi cred &
Israel-Hamas/ Sute de palestinieni au protestat în Gaza împotriva Hamas după reluarea conflictului
Gaza, 26 mar /Agerpres/ - Sute de palestinieni au protestat în nordul Gazei pentru a cere încetarea războiului și scandând 'Hamas afară', au arătat postări de pe rețele sociale, relatează miercuri Reuters, care notează că este vorba de o rară manifestare de opoziție față de gruparea militantă care a declanșat războiul cu raidul său din 7 octombrie 2
În Suedia se măresc inegalitățile economice dintre familii, iar copiii sunt principalele victime (studiu)
Una din trei familii monoparentale din Suedia nu dispune de suficientă mâncare, iar copiii sunt principalii afectați de inegalitățile economice tot mai mari din țară, potrivit unui sondaj publicat miercuri de patru asociații și ONG-uri, inclusiv Crucea Roșie, transmite AFP. ''Vedem că mamele și tații singuri cu venituri modeste s
Regele Charles își amână vizita de stat la Vatican în contextul convalescenței papei Francisc
Vizita pe care regele Charles al III-lea al Marii Britanii și soția lui, regina Camilla, ar fi trebuit să o efectueze la Vatican a fost amânată în urma avizului medical care sugerează că papa Francisc are nevoie de o perioadă prelungită de odihnă, a anunțat marți Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Vizita cuplului regal britanic la Vatican era pr
COP30 va încerca 'să consolideze multilateralismul' climatic, potrivit președintelui brazilian al evenimentului
Următoarea Conferință ONU privind schimbările climatice trebuie 'să reafirme importanța multilateralismului', a insistat marți președintele brazilian al COP30 într-un discurs în care a evitat subiectul 'fierbinte' al carburanților fosili, informează AFP. Andre Correa do Lago a vorbit la Berlin în deschiderea P
Slovacia declară stare de urgență sanitară din cauza febrei aftoase
Slovacia a decretat marți stare de urgență sanitară în întreaga țară, după ce au fost detectate noi focare de febră aftoasă, relatează agențiile EFE și TASR. După ce luni au fost semnalate trei focare în partea de sud a țării, epidemia s-a extins acum și la o fermă din orașul Galanta, în vestul țării, precum și la &icir
Din cauza reducerii ajutorului internațional, mai mulți copii ar putea muri, avertizează ONU
Progresele obținute cu mari eforturi de-a lungul deceniilor pentru a reduce mortalitatea copiilor cu vârste sub cinci ani la nivel mondial ar putea stagna sau, mai grav, s-ar putea inversa din cauza reducerii ajutorului internațional, avertizează luni ONU, informează AFP. Raportul anual realizat de UNICEF, împreună cu Organizația M