Grecia / Școlile din insula Santorini, închise după o serie de seisme
Școlile din celebra insulă turistică Santorini vor fi închise luni din cauza unei intense activități seismice în regiune, a anunțat sâmbătă seară Ministerul pentru Protecție Civilă, potrivit AFP.
În ultimele zile, zeci de seisme cu magnitudine mică au fost înregistrate în zona maritimă a Santorini, unde a avut loc una dintre cele mai mari erupții vulcanice din istorie, și în insulele învecinate.
Cel mai intens seism a avut o magnitudine de 4,5.
Duminică dimineață, un nou seism, cu magnitudinea 4,1, a fost înregistrat la ora 08:48 (06:48 GMT) și a fost urmat de un altul cu o magnitudine de 4,5 la ora 09:22, potrivit departamentului de geofizică al Universității din Atena.
Anterior, alte 11 seisme s-au produs într-un interval de doar câteva ore.
Autoritățile au subliniat că seismele nu sunt rezultatul unei activități vulcanice, ci ale unei activități tectonice, potrivit agenției de presă Athens News Agency.
Autoritățile le-au cerut locuitorilor din regiune să evite adunările numeroase în spații închise și să nu se apropie de zonele Ammoudi și de vechiul port.
Santorini este una dintre cele mai populare insule vulcanice din arhipelagul Ciclade în rândul turiștilor. Cu o populație de 15.000 de rezidenți, a fost vizitată de 3,4 milioane de turiști în 2023, pe punctul de a suscita temeri legate de fenomenul supraturismului.
Vineri, profesorul de seismologie Costas Papazachos a declarat că vulcanul ''manifestă o ușoară activitate seismică de o vreme''. ''Dar acest lucru nu trebuie să ne îngrijoreze'', a asigurat el.
Actuala activitate seismică este similară cu cea observată în perioada 2011-2012. A durat 14 luni fără să se producă o erupție sau accidente speciale. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Britanicul inculpat pentru uciderea ex-deputatei Widdecombe, acuzat în instanță de tentativă de pătrundere în locuința lui Farage
Bărbatul inculpat pentru uciderea fostei deputate britanice Ann Widdecombe în această vară a compărut miercuri în fața unei instanțe, fiind acuzat de tentativă de pătrundere prin efracție în locuința lui Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, în 2025, transmite Reuters. Britanicul Joshua Kerry, în vârst
Polonia: Șapte răniți cu cuțitul într-un liceu, suspectul a fost arestat (poliția)
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat în orașul Ostroleka, din nordul Poloniei, după ce a rănit cu cuțitul șapte persoane în liceul profesional unde era elev, a anunțat miercuri poliția, transmit AFP și Reuters. Faptele s-au produs 'în proximitatea și în incinta' liceului profesional nr.4
OMS anchetează moartea unui om de știință la un centru de cercetare a ciumei din Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anchetează decesul unei cercetătoare la un centru pentru studiul ciumei din Rusia, transmite miercuri agenția de presă DPA. O cercetătoare în vârstă de 28 de ani de la Institutul pentru Combaterea Ciumei din Irkutsk a decedat vineri într-un spital din orașul vecin Șelehov. Au apărut spec
SUA: Condamnata care a supraviețuit execuției sale și-a recăpătat cunoștința și vorbește (avocați)
Condamnata care a supraviețuit după două injecții letale în Statele Unite, Christa Pike, 'și-a recăpătat cunoștința și poate vorbi', au anunțat marți avocații săi, la șase zile după eșecul execuției sale, noteză AFP. 'Contrar tuturor așteptărilor, Christa Pike este conștientă, poate vorbi și continuă să primească îngrij
Suedia: Poliția trage într-un bărbat înarmat în apropierea palatului regal
Poliția suedeză a anunțat marți că a împușcat un bărbat înarmat în fața palatului regal din capitala Stockholm, notează AFP. Poliția a indicat într-un comunicat că a fost chemată la palatul regal, în centrul orașului Stockholm, după raportări privind 'un bărbat turbulent înarmat cu o armă'.
Rusia clasează procesul împotriva unei lucrătoare umanitare acuzată că a criticat armata
Rusia a clasat procesul împotriva unei lucrătoare umanitare care lucra cu copii bolnavi și era acuzată că a criticat acțiunile armatei ruse în Ucraina, un caz care a stârnit indignare, a declarat avocatul ei pentru AFP marți. Lida Moniava, cunoscută pentru fondarea centrului de îngrijiri paliative pentru copii 'Casa cu Far', a f
Franța: Protestele din școli iau amploare, pe măsură ce elevilor li se alătură profesori și părinți
Sindicatele s-au alăturat miilor de elevi și studenți într-o zi națională de protest în Franța, marți, în cadrul uneia dintre cele mai ample manifestații din țară din ultimii ani, protestatarii ieșind în stradă și blocând accesul în școli pentru a cere facilități educaționale și condiții de învățare mai bune, relatează dpa.
Rusia informează OMS că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia
Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia, unde o angajată a unui laborator din Institutul pentru combaterea pestei a murit săptămâna trecută, potrivit unui purtător de cuvânt al agenției sanitare a ONU, informează Reuters. Moscova, care este obligată &ic
OMS declară că riscul în Europa este 'foarte scăzut' după un posibil deces cauzat de ciumă în Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că riscul sanitar în Europa este deocamdată 'foarte scăzut' după ce o angajată a unui institut de cercetare a agenților patogeni periculoși din Siberia, în estul Rusiei, a decedat în urma unui posibil caz de ciumă pneumonică, transmite marți agenția de presă EFE. 'E
Kenya confirmă primul său caz de Ebola importat din RD Congo; pacientul a decedat
Kenya a înregistrat primul său caz confirmat de Ebola, un cetățean kenyan care locuia în Republica Democratică Congo (RDC) și a sosit sâmbătă în capitala Nairobi, a declarat marți ministrul Sănătății, Aden Duale, informează Reuters. Pacientul a decedat între timp, iar până în prezent au fost identifica
Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale altor experiențe negative(OMS)
Doi din trei tineri europeni afirmă că au fost victime ale abuzurilor, neglijării, violenței domestice sau altor 'adversități' similare, conform unui sondaj realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în colaborare cu Universitatea John Moores din Liverpool, Regatul Unit, transmite marți agenția de presă EFE. Sondajul publ
SUA/ Statul New York declară stare de urgență pe fondul izbucnirii unui focar de rujeolă
Statul american New York a declarat luni stare de urgență la nivel statal ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă. Aceasta este prima oară dată când un stat american declară stare de urgență din această cauză, după creșterea bruscă a numărului de cazuri de infectare, în 2025, transmite agenția de presă Xinhua. Guvernatoarea st
VIDEO Caz presupus de pestă: Rusia încearcă să liniștească, Trump își oferă ajutorul
Situația sanitară este 'sub control' în Rusia, potrivit autorităților care au minimizat luni informațiile conform cărora o laborantă ar fi decedat de pestă în Siberia, în timp ce președintele american Donald Trump s-a declarat, la rândul său, pregătit să ofere ajutor, relatează AFP. Liderul de la Casa Albă a mai
Belgia: Protestele elevilor de liceu degenerează în mai multe orașe
Protestele elevilor de liceu au dus luni la violențe și acte de vandalism în mai multe orașe belgiene, cu zeci de arestări și 18 membri ai forțelor de ordine răniți ușor la Liege, conform poliției locale, relatează AFP. Aceasta a fost a treia zi în care elevii de liceu și-au exprimat furia față de măsurile de austeritate anunțate în Belgia fr
Consiliul Drepturilor Omului al ONU denunță 'oprimarea' femeilor de către talibani în Afganistan
Consiliul Drepturilor Omului (CDO) al ONU a îndemnat luni talibanii să pună capăt practicilor care restricționează libertățile fundamentale ale femeilor și fetelor, declarând că discriminarea instituționalizată din Afganistan ar trebui să șocheze umanitatea, informează AFP. Tot luni, Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, a emis dou













