Buzău: Efect de boomerang - greva din Sănătate i-a mutat de pacienți din Ambulatoriu, la Urgențe
Greva din Sănătate a avut un efect de boomerang împotriva personalului din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), a anunțat Sindicatul SANITAS, după ce pacienții care s-au prezentat astăzi în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău, pentru că nu au putut fi consultați, s-au adresat urgentiștilor.
Zeci de angajați din cadrul SJU Buzău, afiliați Sindicatului SANITAS au declanșat greva pe termen nelimitat, nemulțumiți de salarizare, condițiile de muncă și deficitul de personal. În curtea cele mai mari unități medicale din județ, personalul medical a afișat mesaje de tipul 'Sănătatea nu este cheltuială. Este siguranța unei țări', 'Respect, salarii decente' sau 'Fără noi sistemul se oprește'.
'Din păcate, pacienții au venit în ciuda faptului că am anunțat că noi suntem în grevă, și pentru că nu au fost văzuți, s-a întâmplat exact un efect de boomerang, adică au migrat din partea de ambulatoriu către serviciul de urgență, UPU, ceea ce pentru noi este un dezavantaj major pentru că nu asta e soluția. Pentru că nu au fost consultați, au migrat în UPU (...) În primul rând ne nemulțumește faptul că au blocat angajările. Spitalul Județean, vă dau exemplu, apare cu 1.400 și ceva de posturi normate, iar realitatea este că sunt normate 1.716, din care nu știm dacă mai sunt ocupate 1.500. Deci acolo apărem cu un deficit de 10%, dar deficitul real este mult mai mare. Deocamdată rămânem în grevă, după ziua de astăzi vedem dacă se va întâmpla ceva', a declarat liderul SANITAS Buzău, Grațiela Constantin.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES
Personalul medical acuză faptul că din lipsa de personal ajunge uneori în situația de a nu se mai bucura de concediul de odihnă, context în care s-a instalat epuizarea.
'Sunt asistent medical generalist, lucrez în acest spital de 30 de ani, lucrez în Dializă. Deficit grav de personal. O colegă de-a noastră a făcut accident cerebral în prezența noastră în luna ianuarie, a căzut pe secția lângă noi. Este operată, ea a dispărut din secție, nu mai este om în locul ei. Am un loc vacant de foarte multă vreme. Un asistent duce în spate activitatea a trei oameni care lipsesc. Eu, personal, nu am putut să-mi iau concediul din ultimii ani. Am o restanță de 60 de zile de concediu. Nu știu când voi putea să-mi iau. Cam 4 ani de zile nu am putut să-mi iau, decât câte 5 zile, nu mai mult. Nu ai timp să te resimți în concediu și apoi să te întorci imediat la muncă. Deci, practic, timpul de odihnă nu există. Ce să vă spun? Suntem foarte epuizați, foarte obosiți, avem nevoie de înțelegere și de susținere din partea tuturor', a declarat Diana Cotorceanu, din cadrul SJU Buzău.
Managerul SJU Buzău, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății a precizat că împărtășește cerințele sindicaliștilor, dar s-a asigurat că urgențele medicale beneficiază pe durata grevei de asistență medicală.
'Toate urgențele sunt preluate, fracturi, UPU este deschis, primește pacienții, personalul este în grevă dar este prezent la serviciu și o treime asigură serviciile medicale. Fac prin rotație, medicii sunt prezenți. Sunt aliniați grevei și le dau dreptate pe partea de solicitări, sunt în asentimentul greviștilor dar datoria mea este să asigur continuitatea actului medical, am fost în fiecare secție și am vorbit cu personalul medical astfel încât să nu avem probleme în tratarea pacienților iar la UPU, ATI și Oncologie nu sunt probleme', a precizat pentru AGERPRES, managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.
Sindicaliștii au precizat că greva a fost declanșată pe termen nelimitat, până când revendicările vor primi un răspuns din partea guvernului. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Dana Lepădatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst
Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce
Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib
Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici
Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii
Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima
Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.
Arad: Locurile pentru mamografii la SCJU, ocupate până în ianuarie 2027; se vor face investigații și sâmbătă
Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis să suplimenteze investigațiile prin introducerea unei zile de lucru în următorul weekend. Astfel, investigații
Bistrița-Năsăud: Premieră medicală la Spitalul Clinic Județean - reconstrucție integrală de ureche
O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a realizat cu succes o intervenție chirurgicală extrem de rară și complexă, de reconstrucție integrală de ureche și îmbunătățire a funcției auditive pentru o pacientă născută cu o malformație congenitală, potrivit comunicatului transmis, luni, de unitatea spitalicească.











