logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Program de studii universitare dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității - lansat în România

Imagine din galeria Agerpres

Primul program de studii universitare din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității a fost lansat în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara.

Programul, cu o durată de doi ani, este inițiat și coordonat de Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității 'Victor Babeș' și președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Potrivit unui comunicat remis, miercuri, presei, la finalizarea studiilor, absolvenții vor dobândi calificarea de expert în managementul obezității, fiind pregătiți să ofere o abordare integrată, personalizată și bazată pe dovezi științifice în prevenirea și tratamentul obezității.

Curriculumul programului este construit pentru a acoperi întregul parcurs al pacientului cu obezitate. Masteranzii vor învăța să realizeze evaluarea comprehensivă a persoanei cu obezitate, să stabilească obiective terapeutice realiste și individualizate și să integreze intervențiile nutriționale, comportamentale, de activitate fizică și farmacologice, precum și terapiile chirurgicale și endoscopice atunci când acestea sunt indicate.

Programul include, de asemenea, managementul complicațiilor metabolice, cardiovasculare, endocrine, respiratorii și osteo-articulare asociate obezității, monitorizarea pacientului după chirurgia metabolică, utilizarea instrumentelor digitale în managementul nutrițional, comunicarea medicală, etica profesională și metodologia cercetării științifice.

Un element definitoriu al acestui program îl reprezintă componenta practică, construită pe experiența unuia dintre cele mai avansate modele de management integrat al obezității din România.

'Avem nevoie de profesioniști care înțeleg pacientul în ansamblul său, care știu să coordoneze echipe multidisciplinare și să integreze cele mai noi dovezi științifice în practica medicală. Acest program de master răspunde unei nevoi reale a sistemului de sănătate și are ambiția de a forma noi generații de experți în managementul obezității. Nu pregătim doar specialiști, ci lideri capabili să dezvolte modele moderne de îngrijire, centrate pe pacient și bazate pe colaborarea dintre specialități. Am construit acest program pornind de la experiența Centrului de Management Integrat al Obezității din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Pius Brînzeu' Timișoara, primul centru de acest tip dintr-un spital public din România. Faptul că masteranzii vor învăța într-un mediu în care sunt tratați deja peste o mie de pacienți din întreaga țară oferă programului o dimensiune practică unică și transformă experiența clinică într-o resursă educațională de excepție', a declarat Bogdan Timar.

Programul va beneficia de expertiza practică și know-how-ul Centrului de Management Integrat al Obezității din cadrul Spitalului 'Pius Brînzeu', primul centru de acest tip înființat într-un spital public din România.

Potrivit informațiilor publice disponibile la nivel european, programe universitare dedicate managementului obezității există în unele state din Europa de Vest.

'Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara are misiunea de a forma profesioniști pentru medicina de astăzi, dar și pentru medicina de mâine. Această misiune presupune să anticipăm evoluția nevoilor sistemului de sănătate și să dezvoltăm programe educaționale care răspund provocărilor reale și actuale ale societății. Lansarea acestui program de masterat reprezintă expresia unei universități care nu se limitează la transmiterea cunoștințelor, ci contribuie activ la construirea abordării viitorului în medicina românească', a declarat Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 521

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 13-10-2026 14:51

SANITAS cere urgent un Guvern cu puteri depline: Pacienții nu pot aștepta încheierea negocierilor politice

Federația SANITAS a atras atenția marți asupra riscului de blocaj financiar în sistemele publice de sănătate și asistență socială și a solicitat partidelor parlamentare să găsească urgent o soluție pentru instalarea unui Guvern cu puteri depline. Sindicaliștii avertizează că lipsa fondurilor amenință plata salariilor, aprovizionarea cu m

Sanatate 13-10-2026 14:16

Cseke: Dacă nu se face o rectificare bugetară, sistemul medical va intra într-un risc ridicat de nefuncționare

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în cazul în care nu se va face o rectificare bugetară în două sau trei săptămâni, sistemul de sănătate va deveni nefuncțional. El a subliniat că este absolut necesar ca România să aibă un guvern care să facă o rectificare bugetară.

Sanatate 13-10-2026 14:11

Galați: Secție de Cardiologie Intervențională, inaugurată la Spitalul Județean; investiție de peste 22,5 milioane de lei

Noua Secție de Cardiologie Intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Apostol Andrei' din Galați, realizată în urma unei investiții de peste 22,5 milioane de lei, a fost dată în folosință marți. Secția dispune de o sală de intervenții complet echipată și de aparatură medicală performantă pentru diagnostica

Sanatate 13-10-2026 10:40

Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare

Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42

Sanatate 12-10-2026 19:16

Senat: Toate investigațiile pentru pacienții cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, renale, diabet - decontate

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că persoanele diagnosticate cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau cronice renale vor beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, conform indicației medicului specialist.

Sanatate 12-10-2026 18:58

Cluj: Institutul Oncologic a ajuns la 100 de operații robotice

Institutul Oncologic 'Prof. dr. Ion Chiricuță' din Cluj-Napoca (IOCN) anunță că a atins nivelul de 100 de operații robotice. 'Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuță' Cluj-Napoca marchează astăzi un moment important în dezvoltarea chirurgiei oncologice moderne: realizarea celei de-a 100-a intervenții chirurgical

Sanatate 12-10-2026 18:10

Hunedoara: Modernizarea laboratorului de microbiologie al SJU Deva s-a încheiat; poate prelucra 4.000 de probe anual

Lucrările de modernizare a infrastructurii Laboratorului de microbiologie de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva s-au încheiat, proiectul, în valoare totală de 5,02 milioane lei, fiind realizat Programul Sănătate finanțat de Uniunea Europeană, a anunțat luni Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. Prin această investiție, laborat

Sanatate 12-10-2026 14:33

Brăila: Operații minim invazive pentru afecțiuni articulare, cu un nou artroscop achiziționat de Spitalul Județean

Pacienții cu afecțiuni ale genunchiului, umărului, gleznei sau cotului vor putea beneficia, începând de marți, de intervenții chirurgicale minim invazive la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, după ce unitatea medicală a achiziționat un artroscop performant, o masă de operație modernă și două seturi de motoare chirurgicale pentru ortopedie, inform

Sanatate 11-10-2026 15:55

Societatea Națională de Medicina Familiei îndeamnă populația să se vaccineze: 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui'

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) îndeamnă populația să contacteze medicul de familie și să programeze o consultație pentru vaccinul gripal. 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui. Cu acest mesaj, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) transmite astăzi un apel către populație, copii și adulți, tineri și v&

Sanatate 10-10-2026 13:59

Ziua mondială a sănătății mintale/ Mirabela Grădinaru: Să alegem mai multă grijă, înțelegere, curaj de a vorbi

Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale, în care invită la mai multă grijă, mai multă înțelegere și mai mult curaj de a vorbi despre sănătatea mintală, arătând că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece printr-o perioadă dificilă.

Sanatate 09-10-2026 14:42

Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România

Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med

Sanatate 09-10-2026 14:31

Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029

Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban

Sanatate 09-10-2026 13:14

Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână

Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo

Sanatate 09-10-2026 11:57

INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese

Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p

Sanatate 08-10-2026 16:34

Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică

Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d