Timiș: Ambulatoriul integrat al Spitalului Județean Timișoara, modernizat și extins cu fonduri europene
Spitalul Județean Timișoara a finalizat proiectul de extindere și modernizare a Ambulatoriului integrat de specialitate, având ca rezultat degrevarea medicilor de presiunea numărului crescut de pacienți, dar și reducerea numărului internărilor în cazuri care nu reprezintă urgențe și care pot fi tratate fără spitalizare.
Proiectul a fost finanțat cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
În cadrul ambulatoriului Spitalului Județean au fost înființate cinci noi specializări, ca urmare a solicitărilor impuse de cazuistică, iar ambulatoriul pentru sportivi a fost extins, întrucât pe aici trec anual peste 35.000 de tineri.
'În cadrul celor patru ambulatorii ale spitalului, avem 28 de specialități. În cadrul acestui proiect am modernizat și extins două dintre ele, respectiv cel pentru sportivi, care deservește anual peste 35.000 de sportivi legitimați la cluburile sportive din Timișoara și din județ, și ambulatoriul de pediatrie, care a fost renovat complet și unde s-a montat un lift, care îi ajută pe cei mici cu deficiențe să poată urca la sălile de kinetoterapie. Am făcut și o serie de dotări cu echipamente a tuturor structurilor ambulatorii ale spitalului, inclusiv a Ambulatoriului mare din cadrul clădirii principale. Cele cinci noi specialități pe Ambulatoriu înființate sunt chirurgia toracică, oncologie și neonatologie pediatrică, boli infecțioase, geriatrie și gerontologie. Am dotat serviciile cu șase ecografe noi, un mamograf care este deja funcțional de aproape un an și un CT care deservește Ambulatoriul și care deja are peste 10.000 de investigații făcute de când a fost montat. S-a dotat și cabinetul ORL, am luat defibrilatoare care deservesc toate ambulatoriile și a mai fost dotat Ambulatoriul pentru sportivi, cu o serie de echipamente dedicate recuperării sportivilor', a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului Județean Timișoara, Andreea Rață.
Odată cu digitizarea spitalului, toate programările se fac în regim online, atât pentru consultațiile clinice și serviciile medicale, cât și pentru tot ceea ce înseamnă servicii paraclinice și de laborator.
'Extinderea Ambulatoriului ne ajută să degrevăm Serviciul de Primiri Urgențe, dar și medicii de pe secții, scade presiunea pe internările continue și pe regimul de acuți din cadrul spitalului, în condițiile în care avem un deficit de cadre medicale. Avem 870 de posturi vacante. Am solicitat Ministerului Sănătății, încă din decembrie 2025, apoi în luna februarie, mai și iunie, deblocarea a cel puțin 477 de posturi, să nu mai fim nevoiți să delegăm personal dintr-o parte într-alta a spitalului. Cele mai mari probleme le avem în momentul de față pe Urologie, Ortopedie și Nefrologie, mai ales dacă avem o persoană care fie a plecat, fie este în concedii medicale, fie că trebuie să acordăm și noi concediile de care au nevoie atât de mult. În spital avem în total 4.976 de angajați', a mai precizat directorul medical.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a explicat, la conferința de finalizare a proiectului, că investiția a vizat modernizarea și extinderea spațiilor ambulatorii, dar și achiziția de echipamente medicale moderne atât de necesare pentru creșterea calității actului medical.
'Ambulatoriul integrat al Spitalului Județean Timișoara deservește anual peste 200.000 de pacienți și este una dintre cele mai importante structuri de acest gen din regiunea de vest a țării. Proiectul de modernizare, extindere și dotare a acestui Ambulatoriu a fost implementat cu succes la trei ani de la demararea lucrărilor, printr-o finanțare de aproape 14 milioane de lei, bani obținuți prin Programul Național de Redresare și Reziliență, cu parte de cofinanțare din bugetul Consiliului Județean Timiș', a punctat Alfred Simonis. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst
Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce
Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib
Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici
Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii
Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima
Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.
Arad: Locurile pentru mamografii la SCJU, ocupate până în ianuarie 2027; se vor face investigații și sâmbătă
Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis să suplimenteze investigațiile prin introducerea unei zile de lucru în următorul weekend. Astfel, investigații
Bistrița-Năsăud: Premieră medicală la Spitalul Clinic Județean - reconstrucție integrală de ureche
O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a realizat cu succes o intervenție chirurgicală extrem de rară și complexă, de reconstrucție integrală de ureche și îmbunătățire a funcției auditive pentru o pacientă născută cu o malformație congenitală, potrivit comunicatului transmis, luni, de unitatea spitalicească.











