logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Ortopedia de la Spitalul Județean Focșani: echipă tânără, intervenții moderne și sute de pacienți readuși în picioare

Imagine din galeria Agerpres

Secția de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Județean de Urgență 'Sf. Pantelimon' Focșani a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai dinamice și performante structuri medicale ale unității sanitare, într-un context în care o echipă tânără de medici a început să implementeze tehnici moderne, intervenții minim invazive și implanturi de ultimă generație, adaptând standardele marilor centre medicale la realitatea unui spital județean de urgență.

Cu doar 25 de paturi și o adresabilitate care acoperă aproape întreaga patologie traumatică din județ, secția gestionează anual mii de consultații și sute de intervenții chirurgicale, multe dintre ele complexe, de la politraumatisme severe până la fracturi de șold la pacienți vârstnici sau intervenții de salvare a membrelor.

'Suntem o secție mică, avem 25 de paturi și șapte medici, dintre care șase activăm efectiv în secție. În ultimii ani au venit colegi noi, iar vârsta medie a echipei a scăzut. Dar asta nu înseamnă sub nicio formă că a scăzut calitatea actului medical. Nici nu putem spune că medicii tineri au venit și au reinventat totul. Nu. Noi am plecat de la infrastructura existentă și de la patologia care se trata bine și înainte, iar ușor-ușor am început să adaptăm tehnici mai noi și un management mai inovativ', explică, pentru AGERPRES, medicul primar ortopedie-traumatologie George Andrei Foltea.



Sursa foto: Spitalul Județean Focșani

Pentru medicii ortopezi din Focșani, modernizarea nu înseamnă doar aparatură nouă, ci mai ales schimbarea modului în care este abordată trauma, într-un județ aflat pe una dintre cele mai circulate axe rutiere din țară.

'Suntem singurul spital care face gardă de ortopedie 24 de ore din 24 și practic gestionăm aproape toată trauma din județ. Vrancea este într-o zonă complicată din punct de vedere al accidentelor rutiere. Suntem între București și nordul Moldovei, între Transilvania și litoral. Din păcate, avem încă multe accidente severe, foarte complexe. Uneori vin pacienți foarte tineri, de 19-20 de ani, politraumatizați grav, alteori pacienți foarte vârstnici, cu multiple boli asociate', spune dr. Foltea.

În ultimii ani, secția a început să implementeze implanturi moderne pentru tratarea fracturilor, în special a celor de șold, una dintre cele mai frecvente și severe patologii traumatice la vârstnici.

'Am început prin a actualiza materialele de osteosinteză, adică metodele prin care fixăm fracturile. Există implanturi dedicate pentru fiecare segment osos, proteze speciale, sisteme moderne pe care am început să le aducem și să le folosim aici. De exemplu, sistemul Gamma, care este gold standard pentru fracturile de șold, îl folosim permanent de cinci-șase ani. Este o intervenție minim invazivă, evoluția pacientului este foarte bună, iar mersul se reia precoce, ceea ce este esențial', explică medicul.

Schimbarea este vizibilă mai ales în cazul pacienților vârstnici, pentru care fiecare zi petrecută la pat poate face diferența între recuperare și pierderea definitivă a autonomiei.

'Noi facem multă ortogeriatrie. Operăm frecvent pacienți de 70, 80, 90 de ani. Cel mai în vârstă pacient operat cu succes avea 105 ani. S-a externat, merge și acum. Statisticile spun că fractura de șold la un pacient vârstnic este una dintre cele mai grave patologii traumatice. Tocmai de aceea trebuie să ai implanturi bune și tehnici cât mai puțin agresive', afirmă dr. Foltea.

Dincolo de tehnologie, ortopedia înseamnă însă și povești de viață, iar medicii spun că unele cazuri rămân mult timp în memorie.

Doctorul își amintește de o pacientă de peste 90 de ani care, la două săptămâni după operație, l-a certat pentru că încă o mai durea șoldul.

'Avea peste 90 de ani și m-a certat că încă o doare puțin șoldul după două săptămâni. Mergea cu bastonul, locuia singură și își căra singură lemnele. Pentru noi, să vezi un pacient de vârsta asta că își recapătă funcționalitatea este extraordinar. Noi știm cât de gravă poate fi o fractură de șold la un om singur, vârstnic, fără sprijin', povestește medicul.

Un alt caz care l-a impresionat a fost cel al unui pacient cu o patologie osoasă rară, care ar fi putut ajunge în incapacitate permanentă de muncă.

'Avea o boală rară, cu deformare severă a femurului. Fractura se produsese tocmai din cauza mecanicii osoase alterate. A trebuit să facem osteotomii pe lungimea femurului și să refacem axul osului. Era un om tânăr, cu familie, care muncea în două locuri și refuza ideea unei pensii de handicap. Acum merge, lucrează și ne salutăm când ne întâlnim. Sunt cazuri care îți rămân la suflet', spune dr. Foltea.

Potrivit acestuia, succesul unei intervenții ortopedice nu depinde exclusiv de operație, ci și de calitatea recuperării medicale.

'Recuperarea înseamnă poate 70% din rezultatul final. Poți face o operație perfectă, dar dacă pacientul nu face recuperare, rezultatul poate fi slab. Pacientul trebuie să învețe să meargă din nou, să-și recapete mobilitatea, musculatura, uneori chiar să-și schimbe stilul de viață. Noi nu tratăm doar o fractură, noi încercăm să restabilim funcția', explică medicul.

În spatele fiecărei intervenții există ore de analiză și planificare, spune specialistul, care respinge ideea unei chirurgii făcute 'din reflex'.

'Niciun pacient nu este la fel. Nu intru niciodată într-o operație fără să mă uit atent pe imagini, fără un plan. Planning-ul este esențial. Te uiți pe radiografii, pe CT, vezi fractura tridimensional, stabilești abordul chirurgical și trebuie să ai permanent variante de rezervă dacă apare ceva neprevăzut. O operație bună începe cu un plan bun', subliniază medicul.

Iar într-o secție în care urgențele nu se opresc niciodată, performanța nu aparține unui singur medic, ci unei echipe care, așa cum spune doctorul, își dă permanent concursul, cere și oferă sprijin colegial, pentru că, în ortopedie, fiecare decizie importantă se ia împreună, cu pacientul în centrul tuturor eforturilor.

Cu toate că tehnologia ajută tot mai mult ortopedia modernă, medicul crede că inteligența artificială și robotica nu vor putea înlocui vreodată complet chirurgul.

'Există deja roboți care ajută la montarea protezelor, există softuri care ne ajută la planificare sau reconstrucții 3D. Inteligența artificială este extraordinară și ne ajută mult, dar nu poate înlocui medicul. Noi lucrăm tridimensional, simțim rezistența osului, evaluăm calitatea osoasă în timpul operației. Asta nu poate fi înlocuit', spune specialistul.

În ciuda progreselor, provocările rămân considerabile. Cu doar 25 de paturi și mii de consultații înregistrate anual, secția funcționează permanent sub presiunea urgențelor.

'Avem foarte multe prezentări, foarte multe internări, majoritatea intervențiilor sunt urgențe. Am avut peste 1.400 de internări și aproximativ 700-800 de intervenții chirurgicale într-un an. Operăm circa 80% dintre pacienții internați. Putem mai mult, vrem să facem mai mult, inclusiv protezare de genunchi și mai multă patologie sportivă, dar suntem limitați de spațiu și de faptul că urgența primează întotdeauna', afirmă dr. Foltea.

Pentru medicii din secție, însă progresul rămâne o obligație profesională.

'Nu poți să nu mai înveți. Astăzi poți să vezi online cei mai buni specialiști din lume, poți participa la congrese, la webinarii, poți învăța permanent. E păcat să nu o faci. Noi suntem tineri și vrem să creștem, să ne perfecționăm, să aducem aici tot ce este mai bun pentru pacienții noștri', mai spune medicul.

Într-o secție în care trauma gravă se întâlnește zilnic cu speranța recuperării, poate că cel mai important indicator de performanță nu este doar numărul intervențiilor, ci momentul în care un pacient revine pe propriile picioare. Iar pentru echipa de ortopedie din Focșani, fiecare astfel de pas pare să conteze la fel de mult ca operația în sine. AGERPRES/(A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 3071

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 29-10-2026 10:02

Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A

Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo

Sanatate 28-10-2026 18:35

Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință

Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de

Sanatate 28-10-2026 18:12

Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor

Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri

Sanatate 28-10-2026 14:33

Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis

Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat

Sanatate 28-10-2026 11:01

(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor

Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens

Sanatate 27-10-2026 21:04

Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,

Sanatate 27-10-2026 15:58

Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst

Sanatate 27-10-2026 15:27

Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce

Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib

Sanatate 27-10-2026 13:56

Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici

Sanatate 27-10-2026 13:25

Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii

Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima

Sanatate 27-10-2026 08:40

Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p

Sanatate 26-10-2026 18:41

Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente

Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că

Sanatate 26-10-2026 18:35

CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate

Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri

Sanatate 26-10-2026 17:05

Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare

Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.

Sanatate 26-10-2026 15:31

Arad: Locurile pentru mamografii la SCJU, ocupate până în ianuarie 2027; se vor face investigații și sâmbătă

Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis să suplimenteze investigațiile prin introducerea unei zile de lucru în următorul weekend. Astfel, investigații