Eric Roberts a vizitat șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică 'Prof. Dr. Alexandru Obregia'
Actorul american Eric Roberts, fratele Juliei Roberts și nominalizat la Premiile Oscar, a vizitat marți șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică 'Prof. Dr. Alexandru Obregia', alături de Codin Maticiuc - fondatorul inițiativei Spitale Publice din Bani Privați - și de Eduard Irimia, co-fondator și președinte I Success Awards.
În cadrul unei conferințe de presă, Florina Rad, medic șef de secție în cadrul Spitalului 'Obregia', a explicat necesitatea construirii noii clinici, având în vedere că actuala unitate a fost construită în urmă cu peste 100 de ani, compartimentată ca pe acele vremuri și este foarte greu să fie adaptată și adusă la standardele de civilizație actuală, la nevoile din prezent ale pacienților și familiilor lor.
'Pe de altă parte, în România serviciile de sănătate mintală sunt cantonate în marile orașe, sunt centrate pe spitale, în județele limitrofe din jurul Bucureștiului nu există, sunt județe fără medici de psihiatrie pediatrică și atunci majoritatea copiilor cu probleme de sănătate mintală vin spre București, iar în funcție de patologie sau de gradul de severitate către clinica noastră', a spus Florina Rad.
Ea a precizat că noua clinică va trata copii cu toate tipurile de patologie psihiatrică - de la adicții până la tulburări de neurodezvoltare - începând de la vârsta de doi ani.
Potrivit unui comunicat al Fundației Metropolis transmis marți, vizita lui Eric Roberts marchează alăturarea directă a actorului cauzei susținute de fundație și confirmă sprijinul internațional pentru unul dintre cele mai importante proiecte de sănătate mintală din România.
Prezența lui Eric Roberts la București se leagă de participarea sa la I Success Special Edition - Red Carpet Experience, o platformă globală care reunește companii și personalități implicate în cauze cu impact social, ediția din acest an fiind realizată în parteneriat cu Fundația Metropolis. Actorul este totodată un susținător activ al campaniei Autism Awareness, promovată la nivel internațional prin I Success.
'Prezența lui Eric Roberts pe șantierul nostru nu este doar un gest de solidaritate - este o dovadă că proiectele cu suflet traversează granițe. Când oameni de talia lui aleg să fie alături de noi, mesajul ajunge acolo unde noi singuri nu am putea să-l ducem. Iar pentru copiii care vor beneficia de această clinică, fiecare voce în plus înseamnă o șansă în plus', a declarat Codin Maticiuc, fondator 'Spitale Publice din Bani Privați'.
Noua clinică de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului 'Prof. Dr. Alexandru Obregia' va avea o suprafață utilă de aproximativ 3.900 de metri pătrați, dezvoltată pe structură S+P+4. Spațiul a fost gândit integral în jurul nevoilor pacienților - tratament, recuperare și terapie sub același acoperiș, alături de zone educaționale și de suport emoțional pentru copii și familiile lor. Dotările includ 67 de paturi distribuite în peste 40 de saloane cu câte două paturi și grupuri sanitare proprii, peste 20 de săli de terapie și o secție separată cu nouă paturi dedicată adolescenților cu adicții de substanțe interzise.
Construcția noii clinici necesită o investiție totală estimată la 16,5 milioane de euro. Fundația Filantropică Metropolis a reușit să atragă până în prezent 6 milioane de euro din donații și sponsorizări, suficient pentru a ridica structura de rezistență a clădirii. Pentru ca proiectul să fie dus până la capăt, mai sunt necesare peste 10 milioane de euro. AGERPRES/(A - redactor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst
Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce
Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib
Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici
Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii
Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima
Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.










