Campanie națională: Peste 19.000 de copii identificați ca restanțieri la vaccinarea ROR; aproape 700 imunizați
Un număr de 19.528 de copii au fost identificați ca 'restanțieri' la vaccinarea ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), iar 694 dintre aceștia au fost imunizați în cadrul campaniei naționale 'Copil vaccinat = copil protejat', desfășurată în perioada 20 - 30 aprilie.
Campania a fost organizată de Institutul Național de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății, cu sprijinul Crucii Roșii Române, și s-a desfășurat în peste 30 de localități din opt județe ale țării.
Acțiunea a avut loc în contextul Săptămânii Europene a Imunizării (20 - 25 aprilie) și pe fondul unui context epidemiologic îngrijorător.
'În perioada 2024 - 2025, rata de acoperire vaccinală pentru unele vaccinuri esențiale incluse în Calendarul Național de Vaccinare a scăzut la minime istorice. Totodată, între 1 ianuarie 2023 și 31 decembrie 2025, în România au fost raportate 35.736 de cazuri de rujeolă și 30 de decese asociate acestei boli', se arată într-un comunicat de presă al Crucii Roșii din România.
Campania a inclus o amplă componentă de informare și mobilizare comunitară prin: vizite din ușă în ușă în comunități și zone cu risc epidemiologic ridicat, distribuirea de materiale informative tipărite (fluturași, pliante și postere), promovare online pe canalele oficiale ale filialelor Crucii Roșii Române, activități educative în școli și grădinițe, cu implicarea cadrelor didactice, mediatorilor și medicilor școlari, aplicarea unui chestionar online privind percepțiile și nivelul de informare despre vaccinare în 13 unități de învățământ din județul Iași, colaborarea cu presa locală dar și întâlniri de coordonare cu reprezentanți ai Primăriilor și ai Direcțiilor de sănătate publică județene.
Vaccinarea s-a realizat atât prin intermediul caravanelor mobile ale Crucii Roșii Române - ambulanțe și cabinete medicale mobile, cât și în cabinetele medicilor de familie implicați în proiect. În fiecare punct de vaccinare a fost prezent personal medical al DSP, în timp ce voluntarii Crucii Roșii au asigurat suportul logistic și comunicarea cu beneficiarii.
Potrivit sursei citate, campania a evidențiat și o serie de provocări: nivel redus de adresabilitate în mediul urban, observat în special în județul Iași, refuzul vaccinării din partea unor părinți, în ciuda activităților de informare, diferențe între numărul copiilor prezenți și cel al copiilor vaccinați efectiv, generate de condiții medicale sau refuz.
Organizatorii recomandă pentru viitoarele campanii orientarea prioritară a caravanelor către mediul rural, adaptarea mesajelor și canalelor de comunicare la specificul fiecărei comunități, implicarea mai activă a medicilor de familie în promovarea vaccinării, extinderea perioadei de informare premergătoare vaccinării pentru consolidarea încrederii în comunități, integrarea unor servicii medicale complementare în cadrul caravanelor pentru creșterea adresabilității și consolidarea parteneriatelor instituționale și implicarea liderilor locali, educatorilor și diriginților în transmiterea mesajelor de informare privind vaccinarea.
Pentru implementarea activităților de teren, Crucea Roșie Română a alocat și utilizat 40.000 de lei din surse proprii, fondurile fiind destinate acoperirii cheltuielilor logistice și operaționale necesare desfășurării campaniei în cele opt filiale participante din județele Arad, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Iași, Sălaj și Timiș. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst
Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce
Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib
Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici
Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii
Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima
Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.










