'Stop hipertensiunii' - măsurarea tensiunii arteriale, un obicei esențial pentru sănătate; acțiuni în Herăstrău pe 17 mai
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București anunță participarea la inițiativa 'Stop hipertensiunii' prin implicarea specialiștilor săi în activități educaționale, screening medical și recomandări personalizate pentru depistarea precoce a acestei afecțiuni.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis miercuri AGERPRES, hipertensiunea arterială afectează peste 40% din populația adultă din România și rămâne unul dintre principalii factori de risc pentru infarct miocardic, accident vascular cerebral și insuficiență cardiacă.
În același timp, un fenomen tot mai îngrijorător, susțin specialiștii, este creșterea prevalenței hipertensiunii arteriale la copii și adolescenți.
'Hipertensiunea pediatrică este adesea subdiagnosticată, în principal pentru că măsurarea tensiunii arteriale nu este încă o rutină sistematică în evaluarea copiilor', se arată în comunicatul de presă.
UMF 'Carol Davila' contribuie cu expertiză medicală, resurse educaționale și participare directă a cadrelor didactice și specialiștilor în cadrul evenimentului, având rolul de a crește nivelul de conștientizare și de a promova o abordare integrată în prevenția hipertensiunii atât la copii, cât și la adulți.
La inițiativa 'Stop hipertensiunii' participă, alături de UMF 'Carol Davila' din București, Fundația Română a Inimii, Societatea Română de Cardiologie, Asociația Împreună pentru Copii Luna, Asociația pentru Lupta Împotriva AVC.
'Prin 'Stop hipertensiunii', organizatorii își propun să aducă prevenția mai aproape de oameni și să transforme gesturi simple - precum măsurarea tensiunii arteriale - într-un obicei esențial pentru sănătate. În același timp, inițiativa își propune să crească nivelul de conștientizare asupra faptului că prevenția trebuie începută devreme, pentru că o inimă sănătoasă la adult se construiește încă din copilărie', se arată în comunicatul UMF 'Carol Davila'.
De asemenea, inițiativa propune o abordare modernă și necesară în prevenția cardiovasculară, structurată pe două direcții complementare: componenta pediatrică - prevenție precoce și sprijin pentru copii și componenta pentru adulți - screening, educație și intervenție timpurie.
Evenimentul central al inițiativei este crosul organizat de Asociația Luna, 'Alergăm până la Lună și înapoi', care va avea loc pe 17 mai, începând cu ora 12:00, în Parcul Herăstrău și care își propune să transforme energia comunității într-un sprijin pentru copii.
Fondurile colectate vor fi direcționate către Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu-Rusescu', contribuind la îmbunătățirea îngrijirii pediatrice și la dezvoltarea programelor de depistare precoce a hipertensiunii arteriale.
Participarea este deschisă tuturor, pe traseele de 3 km sau 7 km. Cei interesați vor avea acces și la zone de screening pentru măsurarea tensiunii arteriale.
În paralel, activități educaționale dedicate copiilor vor promova importanța unui stil de viață sănătos și a recunoașterii semnelor de urgență medicală, alături de ALIA, prin campania 'Eroii FAST'.
Activitățile dedicate adulților, programate în intervalul 10:00 - 13:00, sunt susținute de Fundația Română a Inimii și Societatea Română de Cardiologie, cu implicarea specialiștilor UMFCD, și vizează depistarea hipertensiunii arteriale în comunitate, evaluarea riscului cardiovascular global, identificarea factorilor de risc modificabili și orientarea către investigații suplimentare, inclusiv pentru cauze secundare, precum apneea în somn. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst
Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce
Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib
Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici
Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii
Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima
Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.










