Dr. Tudor Ciuhodaru: Moderația, cheia unui Paște fără vizite la spital
Șeful UPU de la Spitalul Clinic 'Dr. Nicolae Oblu' Iași, medicul Tudor Ciuhodaru, recomandă moderație, prudență și respectarea regulilor simple de alimentație, pentru ca sărbătorile pascale să fie petrecute în siguranță și fără vizite la spital.
'Dacă vreți să petreceți sărbătorile în familie și nu în spitale, trebuie respectate câteva reguli simple, adaptate eventual patologiei de bază. Moderația trebuie să fie cheia alimentației. Moderația ar trebui să fie cheia alimentației și de sărbătorile pascale. În caz contrar veți avea nevoie de serviciul de urgență și ne vom vedea în gardă chiar din prima zi. Dacă vreți însă să petreceți în familie și nu prin spitale, trebuie respectate câteva reguli simple, indiferent dacă ați postit sau nu, adaptate eventual patologiei de bază', spune, pentru AGERPRES, dr. Tudor Ciuhodaru.
El recomandă introducerea treptată a alimentelor, evitând supraalimentarea imediat după slujba de Paște.
'Nu dați startul la supraalimentare imediat după slujbă, ci așteptați până dimineața sau, și mai bine, până la orele prânzului. Alimentele trebuie introduse treptat, după regula 'nu toate deodată'. Puteți începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudități, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmate de o felie de ananas crud, nu din conservă, pentru a vă facilita digestia. Cei care au ținut post trebuie să reia cu prudență alimentația normală, începând cu brânzeturi, legume, fructe și carne de pasăre, urmate de cantități mici de ciorbă și drob', subliniază medicul.
Acesta afirmă că fiecare masă trebuie să conțină un singur aliment 'concentrat', adică orice în afara fructelor și legumelor.
'Friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici amestecurile de friptură cu ouă sau de carne de miel cu cartofi și nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă', afirmă Ciuhodaru.
El spune că pauza dintre feluri trebuie să fie de cel puțin 30 de minute, pentru a evita senzația de suprasaturație sau sindroamele dispeptice.
În ceea ce privește alcoolul, spune dr. Ciuhodaru, acesta trebuie consumat cu prudență, mai ales în asociere cu mâncarea grasă, deoarece poate provoca pancreatite, ulcere sau colici biliare.
'Indiferent de starea de sănătate, alcoolul trebuie băut cu măsură. Precauții speciale trebuie să aibă cei cu afecțiuni digestive, metabolice sau cardiace', avertizează dr. Ciuhodaru.
În cazul pacienților cu afecțiuni metabolice, cum ar fi diabetul, medicul recomandă ca aceștia să respecte indicațiile terapeutice.
'În caz contrar, decompensările pot fi grave, mergând până la comă', mai punctează doctorul.
El recomandă persoanelor cu probleme cardiovasculare să fie atente la excesul de sare și grăsimi și să nu întrerupă medicația.
'Orice durere precordială cu durata de peste 3-5 minute indică suspiciunea unui sindrom coronarian acut și necesită prezentare urgentă la spital', a precizat medicul.
Conform acestuia, și alergiile alimentare reprezintă un risc.
'Cei cunoscuți cu alergii alimentare vor avea grijă la produsele consumate, vor avea medicația de urgență și se vor prezenta la spital în cazul erupțiilor pruriginoase asociate tulburărilor respiratorii', precizează dr. Ciuhodaru.
În plus, medicul trage un semnal de alarmă și asupra vopselelor de ouă ieftine, cumpărate 'de la colțul străzii'.
'Chiar dacă sunt mai ieftine sau mai frumoase, vopselele tipografice sau artizanale pot avea efecte nocive asupra sănătății datorită plumbului și oxizilor de metale: cupru, aluminiu și staniu. Aceste substanțe pot pătrunde prin coaja oului și contamina albușul sau gălbenușul, crescând riscul de toxiinfecții alimentare', explică, pentru AGERPRES, dr. Ciuhodaru.
Soluția recomandată de medic este revenirea la metodele tradiționale de vopsire naturală, cu foi de ceapă, varză roșie sau nuc, urmate de încondeierea ouălor.
În opinia medicului, nici carnea de miel nu este lipsită de riscuri.
'Atenția trebuie să fie maximă la cumpărare. Trebuie verificată existența ștampilei sanitar-veterinare, dentiția trebuie să fie specifică rumegătoarelor, iar copitele trebuie să nu prezinte gheare. De asemenea, nu cumpărați carnea care nu a fost depozitată la temperaturi mai mici de 4 grade', avertizează dr. Tudor Ciuhodaru.
Tot el spune că, deși are un aport important de proteine, fier și zinc, carnea de miel conține și cantități ridicate de grăsimi saturate și colesterol, motiv pentru care trebuie să fim atenți la cantitatea consumată.
'O sută de grame de carne de miel are o valoare calorică ridicată, de 200 - 300 kcal, și un conținut ridicat de potasiu. Organele, în special ficatul, dar și carnea, conține foarte mult fier care se absoarbe foarte ușor precum, zinc și carnitină cu rol energetic și cantități mici de calciu, acid folic și vitamina E. Are o componentă proteică importantă, dar și multe grăsimi saturate: 80 mg de colesterol la 100 grame', spune dr. Ciuhodaru.
Consumată în exces sau provenind de la miei prea mici, sub 10 kilograme, sau mai tineri de 9 săptămâni, poate provoca probleme digestive, crize de gută, afecțiuni hepato-renale sau chiar pancreatite.
Totodată, dr Tudor Ciuhodaru avertizează că această carne este dificil de digerat din cauza conținutului ridicat de colagen și purine, iar excesul poate agrava afecțiunile existente.
Pentru a reduce riscurile, medicul ne recomandă prepararea corectă, inclusiv eliminarea unei părți din purine prin fierbere, iar pentru a evita problemele digestive este necesară asocierea cu legume.
'Carnea de miel are un nivel scăzut de fibre. Recomandăm asocierea cu legumele pentru a preveni constipația, iar stufatul, sau drobul, cum se mai spune, trebuie să aibă cât mai multă verdeață și orez. Carnea de miel are o anumită 'toxicitate' legată de conținutul ridicat de colagen bogat în oxipurine ce o fac dificil de digerat, iar excesul creează probleme putând declanșa atac de gută, la cei deja suferinzi de boli gastro-intestinale și hepato-renale, celor predispuși unor afecțiuni datorate hiperuricemiei. Purinele pot fi eliminate, în cazul preparării ciorbelor, prin adăugarea cărnii doar în momentul fierberii', mai atrage atenția dr Tudor Ciuhodaru. AGERPRES/(A - redactor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.
Arad: Locurile pentru mamografii la SCJU, ocupate până în ianuarie 2027; se vor face investigații și sâmbătă
Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis să suplimenteze investigațiile prin introducerea unei zile de lucru în următorul weekend. Astfel, investigații
Bistrița-Năsăud: Premieră medicală la Spitalul Clinic Județean - reconstrucție integrală de ureche
O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a realizat cu succes o intervenție chirurgicală extrem de rară și complexă, de reconstrucție integrală de ureche și îmbunătățire a funcției auditive pentru o pacientă născută cu o malformație congenitală, potrivit comunicatului transmis, luni, de unitatea spitalicească.
VIDEO Ministrul Sănătății trimite Inspecția Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie 'Socola' din Iași
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că va trimite Inspecția Sanitară de Stat pentru a verifica respectarea normelor sanitare la nivelul Institutului de Psihiatrie 'Socola' din Iași, după apariția în spațiul public a unor informații privind infestarea cu ploșnițe a unui pavilion. Ministrul a menționat duminică seara, &
Suceava: Două persoane rănite, după ce au fost lovite de un cal la un târg din comuna Satu Mare
Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un cal, la un târg din comuna Satu Mare, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, victimele, care au 16 și, respectiv, 33 de ani, au suferit traumatisme cranio-cerebrale. La
Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr
Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară. 'Am avut o discuție cu Casa Națională de As
Rogobete: Termenul final al proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași, adică termenul de finanțare, este 2029 (GALERIE FOTO)
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași ar urma să ajungă la nivelul zero la începutul anului viitor, iar primii pacienți ar putea fi primiți în 2029. Aflat la Iași, el a precizat, în timpul vizitei pe șantierul SRU, că darea în folosință
Rogobete anunță intenția înființării la Iași a unui institut de boli imunologice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, demararea unui proiect privind înființarea, la Iași, a unui institut de boli imunologice. Potrivit acestuia, noul institut va funcționa într-o clădire dezafectată care se află în prezent în subordinea Institutului Cantacuzino. ''Am
Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Aceasta arată că menținerea unui program constant de odihnă, expunerea la lumina naturală dimineața
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele
Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.
Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă
Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea












