Mureș: Noua clădire a secției de terapie intensivă nou-născuți de la SCJU va fi ridicată până în iunie
Președintele Asociației 'Cristi Vasiliu' (ACV), Delia Vasiliu, a anunțat, luni, că noua clădire a secției de terapie intensivă nou-născuți, aflată în construcție în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș, va fi ridicată până în luna iunie, în urma unei investiții de peste 8 milioane de euro.
'Astăzi am avut fază determinantă pentru verificarea armării planșeului de la nivelul doi a clădirii, fază admisă și, așa cum vedeți, am trecut la următoarea fază, la turnarea betonului peste planșeul de la nivelul doi. Suntem cumva cam la jumătatea structurii acestei clădiri. Ne așteptăm să fie complet ridicată și închisă cu zidărie până în iunie, anul acesta. În total vor fi cinci niveluri, 3.200 de metri pătrați de spațiu medical nou și este un proiect pe care îl realizăm din donații și sponsorizări (...). Investiția este în jur de 8 milioane de euro pentru partea de clădire, fără echipamente, toată clădirea o realizăm din donații și sponsorizări (...). Va fi un spital public care la sfârșit va fi predat prin sponsorizare către SCJU Târgu Mureș, care îl va opera din punct de vedere medical. Acest corp de spital pe care îl construim va fi o secție de terapie intensivă nou-născuți, cu 27 de linii de terapie intensivă nou-născuți', a declarat Delia Vasiliu, într-o conferință de presă.

Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES
Saloanele de la nivelul doi, a precizat Delia Vasiliu, vor avea pat și baie pentru mame și o linie de terapie intensivă pentru nou-născut, 'ceea ce înseamnă că mamele, părinții, vor putea să stea împreună cu nou-născutul și să participe activ la îngrijire'.
'În fiecare salon va fi doar un nou-născut, lucru care influențează îngrijirea nou-născutului, pentru că pot să adaptez tot programul și toată îngrijirea particularizat pentru fiecare nou-născut și permite implicarea familiei în îngrijire. De asemenea, contribuie la reducerea infecțiilor nosocomiale și duce de fapt îngrijirea nou-născutului la un alt standard, la un alt nivel', a apreciat Delia Vasiliu.
Președintele ACV i-a invitat pe toți cei care pot să contribuie să se implice în sponsorizarea acestui proiect, fiind perioada în care atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice pot să direcționeze, fără niciun cost, sume din impozitul pe venit.
'Vă rugăm pe toți cei care puteți să o faceți, să optați pentru acest drept pe care îl aveți și m-aș bucura dacă ați alege proiectul nostru. Pentru că fiecare direcționare, fie ca persoană fizică, fie ca persoană juridică, înseamnă un pas mai aproape de momentul în care aici vom avea un spital cu adevărat și se vor trata primii pacienți. Este foarte, foarte mare nevoie de acest proiect, dovadă stau listele de așteptare care există astăzi în secția de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie de la București. România nu are în acest moment suficient de multe locuri pentru pacienții gravi, pentru nou-născuți, prematuri foarte mici sau cei născuți cu patologii care necesită îngrijire mai complex', a subliniat reprezentanta ACV.
Acest nou corp de spital pe care Asociația Cristi Vasiliu îl construiește la Târgu Mureș va crește capacitatea României de tratare a nou-născutului critic cu încă 27 de paturi, estimându-se circa 500 de pacienți tratați anual.
'Suntem complet în grafic, avem chiar un mic avans, deci noi vom respecta faza pe care am contractat-o, respectiv finalizarea structurii și zidăriei până în iunie și a bazinului de incendiu care va fi amplasat aic. Următoarea fază pe care o pregătim este închiderea clădirii cu tâmplărie și cu fațadă, fază care este estimată la 850.000 euro, pentru care avem o parte din bani, dar pentru care suntem în plină campanie de fundraising și sperăm să reușim să strângem acești bani până în iunie, astfel încât constructorul să poată să meargă cu lucrarea în ritmul optim. Ce vedeți aici s-a ridicat din noiembrie până acum și da, suntem complet în grafic și vom avea toată clădirea ridicată și închisă cu zidărie', a precizat Delia Vasiliu.
Actriță a Teatrului Național Târgu Mureș, Alexandra Țifrea, mama a doi copii, a explicat motivul pentru care s-a alăturat ca ambasador în acest proiect.
'Pentru că iubesc visătorii, oamenii curajoși așa cum e Delia și întotdeauna am avut un vis să fiu alături de oameni, să am o voce sau să fiu cumva vocea lor, vocea visului lor, care poate pentru unii pare imposibil, dar cred că visătorii sunt cei care mișcă lumea (...). Fac un exercițiu de rol și îmi imaginez cum ar fi fost să fiu eu acolo (în locul mamelor cu nou-născuți care necesită terapie intensivă - n.r.) și e destul de dureros, chiar din poziția rolului imaginat', a precizat ea. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst
Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce
Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib
Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici
Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii
Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima
Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.










