Alba: Intervenție chirurgicală în premieră la Spitalul Județean de Urgență - un pacient și-a recăpătat auzul
Un pacient și-a recăpătat auzul în urma unei intervenții chirurgicale realizate în premieră la nivelul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, prin reconstrucția membranei timpanice cu cartilaj prin tehnica endoscopică, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de către unitatea medicală.
'Cadrele medicale din cadrul Secției ORL a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia au realizat recent o intervenție chirurgicală în premieră la nivelul unității medicale: miringoplastie cu cartilaj tragal realizată endoscopic. Această procedură minim invazivă de reconstrucție a membranei timpanice a fost efectuată cu succes la un pacient diagnosticat cu perforație timpanică posttraumatică, însoțită de hipoacuzie de transmisie și vertij. În urma intervenției, pacientul și-a recăpătat auzul și nu mai este nevoit să evite contactul urechii cu apa', se menționează în comunicat.
Intervenția a fost realizată de o echipă medicală formată dintr-un medic specialist ORL, un medic specialist ATI, asistentele și infirmierele din cadrul blocului operator și al Secției ORL, fiind posibilă și datorită dotării spitalului cu un turn de endoscopie Karl Storz, optici endoscopice cu diferite angulații și instrumentar de microchirurgie otologică.
'Chirurgia endoscopică oferă multiple beneficii pacienților, favorizând o vindecare mai rapidă, fiind minim invazivă și permițând o vizualizare directă, precisă, a câmpului operator. De asemenea, costurile sunt mai reduse comparativ cu chirurgia microscopică. Ne propunem să continuăm dezvoltarea acestui tip de intervenții, să învățăm permanent prin cursuri și colaborări cu centre medicale de referință, pentru a oferi pacienților din județul Alba cele mai bune șanse la o viață normală', a explicat dr. Delia Florean, medic specialist ORL.
Referindu-se la pacientul operat, ea a menționat că la controlul postoperator, efectuat la 10 zile, s-a constatat integritatea membranei timpanice, precum și ameliorarea auzului, confirmată prin audiogramă tonală. AGERPRES/ (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Spitalul Judetean de Urgenta Alba/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Specialiștii trag un semnal de alarmă în legătură cu importanța vaccinării și susțin ferm imunizarea
Specialiști din domeniul medical au subliniat luni, în cadrul unei dezbateri organizate la Parlament, importanța vaccinării și necesitatea consolidării programelor de imunizare pentru protejarea sănătății publice. Evenimentul, intitulat 'Fiecare viață protejată contează', a fost organizat de Asociația Română pentru Educație Pediatrică &icir
Olt: Deficit de stomatologi în mediul rural - 15 cabinete în 104 localități
Cabinetele stomatologice din mediul rural din județul Olt sunt insuficiente, la sate fiind deficit de medici dentiști, potrivit directorului Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, Sorina Oancea, care a îndemnat autoritățile locale să încerce atragerea stomatologilor prin punerea la dispoziție a spațiilor și chiar și a aparaturii. În prezen
Sibiu/Specialist în adicții: Sondajul din municipiul reședință arată o poziție clară împotriva jocurilor de noroc
Rezultatul sondajului organizat de Primăria Municipiului Sibiu privind interzicerea jocurilor de noroc în oraș este 'categoric' și oferă un semnal clar pentru decizia Consiliului Local de luni, consideră Holger Lux, medic psihoterapeut și președinte al Centrului de tratament pentru dependența de alcool și alte droguri din cadrul Asociației Crucea Albast
Rogobete: Infecțiile nosocomiale sunt prea mult ascunse în România
Ministrul demisionar al Sănătății, Alexandru Rogobete, a pledat vineri pentru raportarea corectă a infecțiilor nosocomiale din spitale, subliniind că în timpul mandatului său au fost realizate investiții de aproape 2 miliarde de lei pentru prevenirea acestora. 'Investițiile (...) vor schimba, nu peste noapte, dar vor schimba înfățișarea secțiil
Rogobete: Când mi s-a recomandat să tai 10% din veniturile doctorilor, relația cu premierul s-a deteriorat
Ministrul demisionar al Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că relația sa cu premierul Ilie Bolojan 's-a deteriorat' în momentul în care i s-a recomandat fie să taie 10% din veniturile personalului medical, fie să dea afară 10% dintre aceștia. Rogobete a avut vineri o conferință de presă în care și-a prezentat bilanțul ce
Iași: Tudor Gheorghe, externat din Spitalul de Neurochirurgie
Managerul Spitalului Clinic de Urgențe 'Prof.Dr. Nicolae Oblu' din Iași, dr Lucian Eva, a declarat, vineri, presei, că artistul Tudor Gheorghe a fost externat din unitate. Potrivit acestuia, cântărețul și compozitorul Tudor Gheorghe a ajuns la spital vineri dimineața, după ce a suferit câteva leziuni minore care au necesita
Olt: Neurologul Renică Diaconescu, care a salvat pacienți în stare vegetativă, solicită secții de recuperare în spitale
Medicul neurolog Renică Diaconescu, șeful Secției Neurologie de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina, a susținut joi, într-o conferință de presă, necesitatea unor secții de recuperare, în contextul în care a prezentat cazul a doi pacienți salvați în acest an și recuperați în proporție de peste 70% după ce au ajuns în stare vegetat
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private: Accesul pacienților oncologici la tratament, tot mai dificil
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private din România (PALMED) a avertizat joi asupra 'deteriorării' accesului pacienților oncologici la radioterapie, un tratament necesar în aproximativ jumătate dintre cazurile de cancer. Organizația își exprimă sprijinul față de poziția transmisă recent de asociațiile de pacienți.
Medicul Bogdan Popescu spune că aproape un milion de români au boli neurologice rare
Aproape un milion de români au boli neurologice rare, a afirmat prof. univ. dr. Bogdan Popescu, joi, la o conferință de presă prilejuită de deschiderea celei de-a IV-a ediții a Forumului Național de Neurologie - 'Terapiile inovative în contextul sustenabilizării sistemului de sănătate'. 'Scleroza multiplă - în ultimii 20 de ani s-
UMF va înființa un centru de excelență în cercetare, diagnostic clinic, studii translaționale și bioinformatică
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a înființat un centru de excelență care va integra cercetarea, diagnosticul clinic, studiile translaționale și bioinformatica într-o singură structură dedicată medicinei de precizie. Universitatea a anunțat, joi, câștigarea proiectului EXCELY - 'Ex
Timiș: Creștere a cazurilor de insuficiență respiratorie la copii; cauza - astmul bronșic declanșat de alergii
Numărul cazurilor de copii cu dificultăți accentuate de respirație, care ajung în Compartimentul de Pneumologie Pediatrică din Clinica de Pediatrie II Bega, a crescut în ultimele zile, cauza fiind astmul bronșic declanșat de alergiile de primăvară, a declarat, joi, dr. Ioana Ciucă, medic primar pneumolog pediatru, coordonatorul Compartimentului de Pneumol
Crucea Roșie anunță o campanie de informare și vaccinare ROR în opt județe
Crucea Roșie Română va derula, în perioada 27-30 aprilie, în localități din opt județe, o campanie de informare și vaccinare ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), pentru ca părinții să cunoască beneficiile vaccinării și riscurile asociate refuzului imunizării copiilor, în contextul scăderii ratei vaccinării în țara noastră.
INSP: 53.283 cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 13 - 19 aprilie
Un număr de 53.283 cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 13 - 19 aprilie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). 'În săptămâna 13 - 19 aprilie s-au înregistrat 53.283 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS ș
Începe Forumul Național de Neurologie; se vor prezenta cele mai recente progrese științifice
Peste 300 de experți se vor reuni joi și vineri, la Palatul Parlamentului, la cea de-a IV-a ediție a Forumului Național de Neurologie, cu tema 'Terapiile inovative în contextul sustenabilizării sistemului de sănătate', eveniment organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroreabilitării și Societatea de Neurologie din România, cu
Nicolae Zamfir (Academia Română): Secolul XX a fost al fizicii, cel actual e al biologiei și medicinei
Vicepreședintele Academiei Române, Nicolae Zamfir, a declarat, miercuri, în deschiderea ediției a treia a Conferinței naționale cu participare internațională 'Tehnologia & iHealth în medicina secolului XXI' de la Târgu Mureș, că secolul XX a fost unul al fizicii, în timp ce actualul secol este al biologiei și medicinei.






