Cazul fetiței decedate la stomatolog/ Colegiul Stomatologilor face demersuri pentru determinarea circumstanțelor morții
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) face demersuri pentru determinarea circumstanțelor în cazul fetiței care a murit în timp ce se afla la o clinică stomatologică din Sectorul 3, unde fusese supusă unei proceduri de sedare profundă, și pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete, a declarat președintele acestui for profesional, Florin Lăzărescu.
'Aș vrea să transmit, în numele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, întreaga noastră compasiune și suport familiei îndurerate. Niciun cuvânt nu poate să acopere durerea lor, dar ea trebuie să reprezinte determinarea noastră pentru determinarea cauzelor. Suntem conștienți că societatea așteaptă de la noi transparență, așteaptă decizii ferme și vă pot asigura, în numele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, că am activat toate mecanismele profesionale și instituționale pentru determinarea circumstanțelor în care un copil de numai doi ani a decedat în timpul unei sedări într-o clinică stomatologică și totodată că vom face toate demersurile pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete', a spus Florin Lăzărescu, vineri, cu prilejul unei declarații de presă, înainte de ședința Consiliului Național al CMSR.
Potrivit acestuia, Colegiul a semnalat cazul comisiei de disciplină de la Colegiul Medicilor București, care a demarat ancheta, a făcut solicitări pentru obținerea tuturor documentelor și tratează cu celeritate speța.
'În primul rând trebuie să analizăm cauzele (...), să analizăm foarte bine dacă au existat lacune în legislație, în comunicare și totodată în cooperarea interdisciplinară între echipele de medici și medici anesteziști. Și toate aceste lucruri trebuie să le discutăm împreună cu partenerii instituționali și totodată trebuie să mergem la cauzele profunde ale acestui caz, la prevenție', a punctat Florin Lăzărescu.
El a semnalat că partea de anestezie generală și sedare nu intră în competențele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Colegiul Medicilor din România fiind cel care are astfel de prevederi și protocoale.
Florin Lăzărescu a mai declarat că forul profesional pe care îl reprezintă a făcut de-a lungul timpului demersuri pentru înființarea de cabinete stomatologice în spitale publice și nu a primit răspuns.
El le-a transmis părinților că trebuie să aibă încredere în medicii stomatologi, pentru că există cabinete stomatologice avizate. AGERPRES/(A - redactor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 4: Tratamente stomatologice gratuite pentru copii și adolescenții cu vârsta sub 18 ani
Copiii și adolescenții cu vârsta sub 18 ani din Sectorul 4 vor beneficia de tratamente stomatologice gratuite, inclusiv de tratamente ortodontice și aparate dentare, printr-un program finanțat de administrația locală, a anunțat, marți, primarul Daniel Băluță. 'Acest program înseamnă că oferim servicii medicale stomatologice gra
O Cartă Albă propune un nou cadru de acțiune pentru prevenirea și gestionarea obezității în România
O Cartă Albă privind abordarea integrată a obezității în România, care propune măsuri de prevenție, diagnosticare timpurie și intervenție coordonată, a fost prezentată marți, în versiune preliminară, la Senat, în cadrul evenimentului 'Obezitatea în România: de la măsurare la decizie'. Documentul, ini
CNAS: Costul diabetului a crescut cu 59% în ultimii cinci ani
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Larisa Mezinu-Bălan, a declarat marți că România plătește tot mai mult pentru tratarea diabetului, costurile asociate acestei boli depășind 3,3 miliarde de lei în 2025, în creștere cu 59% față de acum cinci ani. Ea a subliniat, totodată, importanța prevenirii obezi
Mureș: Memorandum de relansare a cooperării în domeniul medical și academic între Semmelweis University și UMFST
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureș și Semmelweis University din Budapesta au semnat, marți, un nou Memorandum de Înțelegere pentru a relansa cooperarea strategică în domeniul medical și academic. Acordul a fost semnat la Budapesta de rectorii celor două instituții, profesor doct
Galați: Noul ambulatoriu al Spitalului de Copii, dat în folosință după modernizare și extindere
Noul ambulatoriu al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii 'Sf. Ioan' din Galați, realizat în urma unei investiții de peste 18,4 milioane de lei, cu fonduri europene și de la bugetul local, a fost prezentat marți de primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, într-o conferință de presă organizată la spital, după finalizarea lucrărilor și dare
Adriana Turea (ENDO Pacienți): Obezitatea - o boală cronică ce necesită abordare multidisciplinară
Obezitatea nu înseamnă doar kilograme în plus, ci și un risc crescut de boli cardiovasculare, diabet zaharat și multe alte probleme de sănătate, a declarat marți președinta Asociației Pacienților cu Boli Endocrine, Adriana Turea, care susține necesitatea unei echipe medicale multidisciplinare care să se implice în îngrijirea pacientului.
Iași: Nou Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor, la Institutul de Psihiatrie 'Socola'
Managerul Institutului de Psihiatrie 'Socola' Iași, medicul Cristina Dobre, anunță că a obținut finanțare pentru înființarea un nou Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor. Cristina Dobre a declarat, pentru AGERPRES, că noul centru va fi construit în incinta Institutului de Psihiatrie și va as
Gorj: Focar de COVID-19 în Secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu
Un focar de COVID-19 a fost înregistrat la nivelul Secției Medicină Internă 1 din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihaela Țicleanu. Potrivit acesteia, sunt șase cazuri de pacienți infectați. 'Medicii de la Serviciul de Prevenire a Infecțiil
Timiș: Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie de la Lovrin, finalizat în proporție de 50%, va deveni operațional în 2027
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, marți, că șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie de la Lovrin, secție externă a Spitalului Județean Timișoara, este în grafic, ajungând la un stadiu de execuție de 50%, obiectivul urmând să fie dat în folosință anul viitor. Pr
Documentar dedicat medicului Dorin Hociotă, unul dintre pionierii chirurgiei funcționale ORL
Documentarul ''Dorin Hociotă: Povestea nespusă a vizionarului ORL' a fost lansat la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București, pelicula aducând în prim plan una dintre personalitățile care au marcat istoria otorinolaringologiei românești. ''Un vizionar, un deschizător de dr
Sibiu: Peste 5.000 de credincioși s-au închinat la moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, la Spitalul Municipal
Peste 5.000 de credincioși au participat, duminică și luni, la hramul Capelei Spitalului Municipal Sibiu, unde s-au putut închina la moaștele Sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, a declarat marți dimineața, pentru AGERPRES, managerul unității medicale, dr. Ștefania Șerban. 'Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în rugăciune și cel
Ministrul Sănătății, discuții cu sindicaliștii din ''Solidaritatea Sanitară'' privind salarizarea, plata gărzilor și reclasificarea spitalelor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a discutat luni cu reprezentanții Federației ''Solidaritatea Sanitară'' din România despre salarizarea personalului din sănătate, plata gărzilor, condițiile de muncă și măsurile necesare pentru o mai bună organizare a sistemului sanitar. De asemenea, ministrul și sindicaliștii au d
Gorj: Cinci cazuri de varicelă la o școală din Târgu Jiu; unitatea, monitorizată de medici
Cinci cazuri de varicelă au fost înregistrate la o școală gimnazială din municipiul Târgu Jiu, fiind suspiciuni că și alți elevi ar fi putut contacta boala, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Elena Pițian. Potrivit acesteia, unitatea de învățământ ar
Arad: 17 milioane de lei au fost alocați pentru noi lucrări la pavilionul central al fostului spital municipal
A doua etapă de modernizări la fostul Spital Municipal din Arad, în prezent ocupat de secții ale Spitalului Județean, va fi finanțată cu 17 milioane de lei și prevede lucrări în interiorul pavilionului central, a anunțat, luni, conducerea Consiliului Județean (CJ). Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, după prima
A murit medicul Mihnea Ionescu de la Institutul Fundeni; Irinel Popescu: A fost un excepțional chirurg
Medicul chirurg Mihnea Ionescu de la Institutul Clinic Fundeni, de numele căruia se leagă o serie de premiere medicale, a decedat la vârsta de 73 de ani. ''A trecut la cele veșnice, după o lungă suferință, conf.dr. Mihnea Ionescu. Format în școala de la Institutul Clinic Fundeni (Prof.dr. Dan Setalcec, Prof.dr. Mihai Stănce











