REPORTAJ Harghita: Ziua cea mare a micilor eroi - eveniment emoționant cu 40 de copii născuți prematur
Un eveniment emoționant, care a reunit aproximativ 40 de copii născuți prematur, alături de părinți, bunici și specialiști în neonatologie, s-a desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni, la Miercurea-Ciuc, în organizarea Spitalului Județean de Urgență, cu ocazia Zilei Mondiale a Copiilor Născuți Prematur.
Sărbătoarea, desfășurată sub genericul 'Ziua cea mare a micilor eroi', a fost găzduită de Casa de Studii Jakab Antal, acolo unde s-au împărtășit povești despre curaj și speranță, iar copiii, acum sănătoși și plini de viață, au adus un strop de lumină și bucurie.
Printre participanți s-a numărat și Marta, mamă a doi copii: o fată de 22 de ani și un băiețel de șapte luni, Matyas.
Matyas s-a născut prematur, la 36 de săptămâni, având o greutate de 2,4 kilograme. A fost un copil puternic și nu a avut nevoie de incubator, iar Marta este foarte recunoscătoare pentru că a devenit mamă la 42 de ani și că micuțul este sănătos.
La rândul său, Izabella (41 de ani), este mama unui băiat de 18 ani și a unei fetițe, Lena Lia, care s-a născut prematur la 32 de săptămâni, având nevoie să stea mai mult timp în spital. Deși nu s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, Lena a necesitat monitorizare medicală, iar mama sa este fericită că fetița este bine.
Izabella a apreciat ideea unei astfel de întâlniri, punctând faptul că este important ca părinții copiilor născuți prematur 'să știe că nu sunt singuri în această situație'.
La evenimentul desfășurat vineri a participat și Maria Gizella (33 de ani) din Toplița, însoțită de soț și fetița ei de un an și patru luni, care s-a născut prematur, între 35-36 de săptămâni, cu o greutate de 2,3 kilograme.
Ea a mărturisit că a fost nevoie de multiple controale pentru a verifica starea de sănătate a micuței, iar monitorizarea continuă și în prezent pentru 'mici probleme la inimă'.
Maria spune despre fetița sa, născută chiar pe 14 noiembrie, că 'este o învingătoare'.
În vreme ce micuții s-au jucat într-un spațiu special amenajat sau au dormit liniștiți în brațele protectoare ale părinților, în sala împodobită cu baloane mov, simbolul Zilei Mondiale a Copiilor Născuți Prematur, specialiștii spitalului au oferit informații utile din domenii diverse, cum ar fi pediatrie, radiologie sau kinetoterapie.
'Pentru noi, curajul și perseverența bebelușilor prematuri sunt întotdeauna o sursă de inspirație. Ei ne învață să luptăm, oferindu-ne speranță și bucurie. Fiecare viață care vine pe lume înainte de termen este rezultatul unei lupte incredibile și al dragostei, nu doar din partea familiei, ci și a specialiștilor. Această zi ne amintește că fiecare efort făcut pentru viața celor mai mici este valoros și că orice sprijin, oricât de mic, pe care îl oferim lor, are un impact semnificativ asupra vieții lor de zi cu zi și a dezvoltării lor', se arată în prezentarea făcută de Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc, care este inițiatoarea acestui eveniment.
Printre cei care au susținut prezentări s-au numărat o kinetoterapeută care, la rândul ei, s-a născut prematur, la 25 de săptămâni, și o altă kinetoterapeută care are doi copii născuți prematur.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Kiss Edit, a subliniat că acest eveniment, ajuns la a șaptea ediție, a devenit unul tradițional, fiind o sărbătoare nu doar pentru copii și părinți, ci și pentru întreaga echipă medicală a secției de neonatologie a spitalului.
Ea a punctat că între personalul medical și acești copii se creează o legătură deosebită, fiecare întâlnire fiind una specială.
De altfel, și managerul SJU Miercurea-Ciuc, dr. Konrad Judith, a vorbit, în mesajul transmis cu această ocazie, despre bucuria revederii și despre timpul petrecut împreună, care sunt foarte valoroase.
'Acesta este unul dintre cele mai frumoase aspecte ale evenimentului: copiii și părinții se întâlnesc, dar se reîntâlnesc și cu specialiștii care au avut grijă de cei mici în perioada spitalizării. Una dintre cele mai emoționante imagini pe care le păstrez dintr-o întâlnire anterioară este cea a unei asistente de la neonatologie care ținea în brațe, cu drag și grijă, unul dintre micuții născuți prematur', a transmis dr. Konrad Judit.
La rândul său, dr. Cseh Zsuzsanna, medic primar, șefa secției de neonatologie, a vorbit despre provocările în îngrijirea acestor copii, fiind nevoie de monitorizare atentă și de kinetoterapie pe o perioadă mai lungă.
Dr. Cseh i-a descris pe copii și părinți ca fiind adevărați eroi și a punctat că pentru a fi părinte de prematur este nevoie de 'o forță supraomenească'.
Aceasta s-a referit la sentimentul de neputință al mamelor când își văd bebelușii în incubator, la remușcările pe care le trăiesc, dar și la modul în care sunt afectați tații, aspect despre care se vorbește foarte rar.
Sărbătoarea de vineri a fost specială: echipa medicală păstrează legătura cu familiile, iar medicii și asistentele sunt, de fiecare dată, încercați de emoții puternice când îi revăd pe micii pacienți care au petrecut, uneori, chiar și luni de zile în spital.
De altfel, dr. Cseh a mărturisit că se creează o adevărată legătură familială, iar în timp 'familia se mărește'.
La finalul evenimentului, 'micii eroi' au fost recompensați cu o diplomă de apreciere, semnată de managerul SJU Miercurea-Ciuc și echipa secției de neonatologie, pe care era scris mesajul: 'Ai sosit mai devreme și ai învins primele provocări ale vieții. Curajul, forța și perseverența pe care tu și familia ta le-ați arătat oferă speranță și credință tuturor. Astăzi te sărbătorim pe tine, pentru că ești dovada vie că cele mai mari minuni se nasc din cei mai mici'.
Potrivit datelor statistice, în 2024, în Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc s-au născut 107 copii prematuri. Cel mai mic prematur, o fetiță, s-a născut în săptămâna 30 a sarcinii, cu greutatea corporală de 1.430 grame și a petrecut în spital 89 de zile, fiind ulterior transferată în Ungaria pentru continuarea tratamentelor.
În acest an, până în data de 31 octombrie, la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc s-au născut 102 copii prematuri.
Ziua Mondială a Copiilor Născuți Prematur se sărbătorește în fiecare an pe 17 noiembrie. AGERPRES / (A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) Gina Ştefan / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst
Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce
Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib
Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici
Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii
Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima










