logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iași: Zeci de persoane i-au comemorat, în Piața Națiunilor, pe copiii morți la Spitalul 'Sfânta Maria' (FOTO+VIDEO)

Imagine din galeria Agerpres

Câteva zeci de persoane s-au adunat sâmbătă seara în Piața Națiunilor, din fața Universității de Medicină și Farmacie 'Gr.T.Popa' din Iași, pentru comemorarea celor șapte copii care și-au pierdut viața la Spitalul 'Sfânta Maria'.

Participanții la eveniment au aprins lumânări care au fost așezate pentru a forma mesajul 'Neam ucis de nosocomiale' și au purtat un banner imens inscripționat cu mesajul 'Murim cu zile de la infecțiile intraspitalicești. Raportați zilnic adevărul'.



'Ne-am adunat aici, în Piața Națiunii din Iași, pentru a transmite un mesaj clar: am văzut prea multe morți generate de infecțiile nosocomiale în România. Acesta este un protest inițiat la București când s-au împlinit șase ani de la dezastrul de la Colectiv, am cumpărat candele și am scris 'Neam ucis de nosocomiale'. A trebuit să facem o acțiune similară și la Cluj, când au murit câțiva bebeluși, iar acum suntem la Iași. Ne dorim să dăm la casat această 'recuzită' de protest, pentru că ne-am săturat să tot vedem morți peste tot în România, din neglijență, din cauza corupției, din rea voință', a declarat presei Tudor Brădățean, reprezentant Declic, organizatorul evenimentului.



Acesta a criticat faptul că 'statul român și-a dezvoltat oarecum un sistem care ascunde nosocomialele'.

'Mereu am cerut raportări în timp real, pe cât posibil, zilnic. Statul român și-a dezvoltat oarecum un sistem care ascunde nosocomialele. Are o metodă unică, în timp ce majoritatea statelor, din contră, le comunică, le anunță astfel încât toată lumea să se poată feri, astfel încât toată lumea - aparținătorii, personalul medical, medicul -, să contribuie la un act medical sigur. Vedem la noi că diferite fenomene sabotează siguranța din spitale. (...) În același timp, vedem că niciodată nu sunt condamnări. Procuratura niciodată nu investighează aceste cazuri. Auzim de achitări, iar noi murim cu zile mergând la spital', a mai declarat Tudor Brădățean.



La acțiunea lansată de Declic au fost prezenți și reprezentanți ai altor organizații neguvernamentale. Cu toții au solicitat raportarea zilnică a cazurilor de nosocomiale, nu doar periodic, cum prevede legislația intrată în vigoare la 1 octombrie.

'Vrem să tragem un semnal de alarmă autorităților care au răspuns cu foarte mare întârziere unei tragedii care s-a întâmplat la Iași. Vedem că, din toate tragediile care s-au înregistrat în România, autoritățile nu au învățat nimic. Vedem cum oamenii, pur și simplu, mor cu zile în spitalele din România. Autoritățile reacționează cu întârziere, dau vina pe alta, vor 'să se spele pe mâini' și de cazul ăsta. Suntem aici să le reamintim că nu uităm, că ne-a zguduit pe toți această tragedie și că nu ne vom opri aici. Vom continua pentru a cere să se facă raportări zilnic și că nu mai pot minți', a declarat Daniela Mitrofan, președinte Reset.



În cursul lunii septembrie, șapte copii cu vârste între câteva săptămâni și 15 ani, care erau internați în ATI din corpul A al Spitalului pentru copii 'Sf Maria' din Iași din cauza unor afecțiuni grave, au fost infectați cu bacteria Serratia Marcescens. Raportările despre focarul de infecții nosocomiale asociate actului medical s-au făcut cu întârziere.

Ministerul Sănătății a dispus crearea unei Celule de criză formate din Inspecția Sanitară de Stat, Corpul de Control al ministrului Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a județului Iași.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, pe 29 septembrie, măsuri 'ferme și concrete' pentru prevenirea și limitarea infecțiilor nosocomiale, el arătând că tragedia de la Spitalul 'Sf. Maria' din Iași nu s-a produs din lipsă de echipamente sau resurse, ci din nerespectarea protocoalelor și reacția întârziată a instituțiilor.

Potrivit ministrului, Raportul Corpului de Control cu privire la cazul de la Spitalul 'Sf Maria' din Iași va fi trimis Parchetului General.

El a adăugat că avizul medical pentru unitatea spitalicească a fost emis ilegal, iar în timpul controlului au fost identificate și o serie de deficiențe administrative, cum ar fi modul în care a fost numită șefa secției de ATI în acest spital, 'cu încălcarea și nerespectarea prevederilor legale din Legea 95'.



În ceea ce privește medicul epidemiolog al unității medicale, Rogobete a spus că nu au fost prezentate documente privind susținerea vreunui examen de promovare în funcția de coordonator.

De asemenea, ministrul Sănătății a afirmat că, în timpul controlului la Spitalul pentru Copii din Iași, au fost identificate materiale sanitare de protecție sterile depășite ca termen de valabilitate, iar la nivelul saloanelor au fost identificate materiale de unică folosință depozitate pe pervazul geamurilor.

'Din verificările efectuate, în secția de ATI, etajul 3, nu există circuite funcționale și vă pot confirma acest lucru pentru că am vizitat, în momentul în care a început acest incident, secția ATI de acolo. Rezervele nu sunt dotate cu lavoare de apă curentă pentru a se efectua procedura de curățare și dezinfectare a mâinilor. Pe scurt, în Terapia intensivă de la acest spital se intră ca în gară. Nu există filtru pentru pacienți, pentru aparținători, nu există locuri specifice pentru dezinfecția mâinilor, locuri dedicate pentru ca aparținătorul sau personalul medical din afara secției să se poată echipa cu echipamente de protecție. Acestea au rolul lor, de a limita răspândirea germenilor patogeni', a mai afirmat Rogobete joi, într-o conferință de presă. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Afisari: 791

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 29-10-2026 17:27

Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.

Sanatate 29-10-2026 17:02

A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)

Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di

Sanatate 29-10-2026 15:18

VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu

Sanatate 29-10-2026 11:53

Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare

Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști

Sanatate 29-10-2026 10:02

Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A

Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo

Sanatate 28-10-2026 18:35

Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință

Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de

Sanatate 28-10-2026 18:12

Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor

Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri

Sanatate 28-10-2026 14:33

Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis

Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat

Sanatate 28-10-2026 11:01

(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor

Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens

Sanatate 27-10-2026 21:04

Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,

Sanatate 27-10-2026 15:58

Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst

Sanatate 27-10-2026 15:27

Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce

Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib

Sanatate 27-10-2026 13:56

Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici

Sanatate 27-10-2026 13:25

Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii

Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima

Sanatate 27-10-2026 08:40

Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p