Cursa caritabilă Race for the Cure - pe 15 iunie, la București; zeci de vedete se alătură campaniei
Zeci de vedete se alătură, în acest an, Fundației Renașterea pentru a susține cursa caritabilă Race for the Cure în România, care va avea loc pe 15 iunie, la București, eveniment dedicat conștientizării importanței prevenției și combaterii cancerului de sân și de col uterin.
Reprezentanții Fundației Renașterea au anunțat joi, într-o conferință de presă, cea de-a 11-a ediție a cursei caritabile Race for the Cure România, Cursa de alergare / plimbare 4 km sau de 0.7 km cu punct de Start/Sosire în Piațeta Regelui, Bd. Kiseleff, sub sloganul: 'FIECARE PAS CONTEAZÃ! PAȘII TÃI SALVEAZÃ VIEȚI!'.
Evenimentul organizat de Fundația Renașterea la Clubul Diplomatic a avut rolul de a stabili ultimele detalii înainte de cursa Race for the Cure, precum și de a implica persoane influente în promovarea mesajelor dedicate sănătății femeii, dar și în strângerea de donații pentru ca femeile din Romania să poată avea acces la prevenție, investigații și tratamente personalizate pentru combaterea cancerului de sân și de col uterin.
România are în continuare cea mai ridicată rată de mortalitate prematură de cancer de sân și cancer de col uterin din Europa, a declarat ambasadoarea Fundației Renașterea, Andreea Esca, care a subliniat importanța depistării timpurie a acestor boli în vindecarea pacienților.
'Din păcate, în continuare în România, în 2025, sunt prea multe decese cauzate de cancerul de sân și de cancerul de col uterin, pentru că nu există niște programe importante de screening și prevenție și pentru că oamenii se duc destul de greu la medic. Conform Registrului European al Inegalităților în Cancer, publicat de Comisia Europeană privind raportul de țară pentru anul 2025, în România se înregistrează anual 12.685 de cazuri de cancer de sân și 3.380 de cazuri de cancer de col uterin. În pofida progreselor în domeniul medical, legate de prevenție, diagnostic și tratament, 5.700 de românce își pierd viața din cauza cancerului de sân și cancerul de col uterin anual. (...) Incidența cancerului de col uterin este de 2,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene. (...) Depistate în fazele incipiente, șansele de supraviețuire cresc semnificativ', a arătat jurnalista.
Ea a făcut un apel pentru participarea în număr cât mai mare la Race for the Cure.
'Faptul că dumneavoastră sau prietenii dumneavoastră sau cunoscuții dumneavoastră participă la o cursă care înseamnă 60 de lei de persoană adultă și 30 de lei pentru un copil cred că merită, gândindu-vă că, în acest fel, ați pus umărul ca o mamă, o soră, o prietenă, o fiică să trăiască. Nu este vorba despre o cursă unde mergem să alergăm până nu mai putem, este vorba de un gest. Noi ne întâlnim acolo să ne plimbăm și să facem această donație. Mai mult decât atât, prin faptul că există și varianta online, care a apărut în perioada în care nu puteam să ieșim din case, aceea de a dona pe raceforthecure.eu, cred că ne poate face să fim mai mulți', a transmis Andreea Esca.

Mădălina Diaconu, director de marketing Kultho forever Diamonds, companie care susține programele Fundației Renașterea de peste șapte ani, a evidențiat faptul că aceste boli, care sunt tratabile și care pot fi prevenite, continuă din păcate să ia vieți.
'Și atunci noi toți trebuie să lucrăm împreună pentru programe de prevenție, pentru educare și pentru conștientizarea gravității lor. Pentru noi este o onoare să putem să ajutăm astfel de programe și cu atât mai mult mă bucur să văd că din fondurile obținute în urma Galei Diamonds for Life avem chiar dovezi palpabile - cea mare unitate mobilă cu care Fundația Renașterea merge în zonele vulnerabile și testează femei', a adăugat Mădălina Diaconu.
Dr. Attila Fejer, reprezentant al industriei farmaceutice, a subliniat că o persoană cu cancer mamar diagnosticat într-o fază incipientă are o rată de supraviețuire de aproape sută la sută în cinci ani.
'Anual sunt peste 12.000 de cazuri noi de cancer mamar care sunt diagnosticate. Știm cu toții că în spatele acestor cifre sunt niște persoane. (...) Un cancer mamar diagnosticat într-o fază incipientă are o rată de supraviețuire de aproape 100% la cinci ani. Aceleași persoane cu același diagnostic, dar diagnosticate într-o fază metastatică, o să mai fie în viață în proporție de 22% peste cinci ani de zile. Cam asta este diferența între diagnosticul precoce și diagnosticul într-o fază întârziată. Și cam asta înseamnă screening-ul și valoarea screening-ului. (...) Din păcate, bolile oncologice nu fac pauză, iar pentru noi asta înseamnă că nici noi nu putem să facem pauză. (...) Vom încerca să descoperim tratamente mai eficiente, care să aducă supraviețuirea mai lungă, care să asigure o calitate a vieții mai bună și în timpul tratamentului, cu dezideratul final ca la un moment dat aceste boli să poată să fie complet vindecabile', a dat asigurări vorbitorul.
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu - medic primar chirurg ginecolog-oncolog a atras atenția asupra importanței conștientizării, respectiv depistării precoce a cancerului de sân, care poate fi cauzat inclusiv de obezitate.
'Cancerul de sân în România nu este mai frecvent decât în Europa sau în Statele Unite. Este o incidență medie. Ceea ce face ca rezultatele să fie mai puțin bune este un program de screening care nu este eficient, deși de multe ori sumele alocate sunt suficiente, dar organizarea contează enorm și folosirea banului inteligent contează în rezultate. Cancerul de sân nu poate fi prevenit sau, dacă există prevenție, ea este limitată la câțiva factori. Obezitatea este considerată un factor de risc pentru că excesul ponderal stimulează estrogen, care stimulează celulele canceroase. (...) Și atunci, dacă nu există prevenție, ce putem face? Putem face o depistare precoce. Depistarea precoce are o componentă pe care multă lume a a ignorat-o și Fundația Renașterea o face cu foarte mult succes. Este vorba de conștientizare. Ceea ce facem noi aici astăzi este un program de conștientizare, este un efort al unui grup social, al unui societății în final, de a face educație, de a face conștientă populația că acest cancer este un flagel, este cancerul situat pe locul întâi în România, în rândul femeilor, la fel și în Statele Unite, la fel și, în lume', a subliniat medicul.
Potrivit acestuia, printre factorii de risc se află vârsta peste 50 de ani, factorii genetici, antecedentele de familie.
'Ce se poate face dacă nu există prevenție? Trebuie să se facă o depistare precoce. Și această depistare se face prin conștientizare și prin screening. (...) Prima metodă de depistare a cancerului este screening-ul mamografic. Ecografia nu este un instrument de screening. Ea este recomandată femeilor până la 40 de ani care au un sân dens, pe care mamografia nu-l poate poate citi, dar mamografia, după 40 de de ani, este instrumentul principal de depistare a cancerului de sân. Sunt reguli precise. Ceea ce trebuie făcut în România este organizarea unui sistem de screening după modele cunoscute', a explicat dr. Gheorghe Peltecu.
El a adăugat că perspectiva cancerului de col uterin este mult mai optimistă, pentru că este o boală virală transmisibilă sexual. 'Și un mare avantaj, descoperindu-se virusul, s-a pregătit un vaccin care poate face prevenție 100%. Aceeași problemă de organizare sanitară. Când este făcută corect, fondurile se găsesc', a punctat dr. Peltecu.

În finalul evenimentului, Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea, le-a mulțumit tuturor celor care sunt alături într-un mod eficient în lupta sa împotriva unor boli nemiloase.
'Suntem mândri de cele 42.000 de mamografii și teste Babeș Papanicolau oferite în gratuitate femeilor din mediul rural și în București, învingătoarelor în lupta cu cancerul. Unul dintre evenimentele importante ale noastre este Iluminarea în roz. La 1 octombrie este un eveniment pentru a aduce aminte femeilor că a mai trecut un an și trebuie să ne facem analizele. (...) Anul trecut, ca o premieră, în Times Square s-a transmis live iluminarea de la București, ceea ce a fost impresionant. (...) Scopul cursei este, bineînțeles, de a continua campania noastră de informare și este o cursă caritabilă. Toți banii care se strâng din taxa de participare din această donație se duc către programele noastre prin care oferim investigații medicale gratuite pacientelor oncologice, dar și femeilor din orașul mic și mediul rural, acolo unde mergem cu unitățile mobile. Un alt program este confecționarea de peruci, care este un program foarte binevenit. Dacă în alte țări perucile sunt decontate de stat, în România nu se întâmplă. Și cred că este foarte important să susținem psihologic pacientele în această luptă', a transmis Mihaela Geoană.
Participanții la cursa din 15 iunie, care nu este competitivă, se vor bucura de mai multe de surprize, precum program de încălzire pe muzică, jocuri educative și activități distractive pentru copii, alături de Fundația Zurli, photo-fun, trofee și diplome pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, originală sau inimoasă echipă. Învingătoarele în lupta cu cancerul, Doamnele in Roz, vor participa la Tombola Roz, iar fiecare participant va fi înscris la Tombola Renașterea, cu premii atractive și surprize, pentru toate categoriile de vârstă.
Conferința de presă dedicată prezentării Race for the Cure a fost succedată de Pink Nic, eveniment dedicat conștientizării importanței prevenției și controalelor medicale periodice, cu participarea mai multor vedete, între care Giulia Anghelescu, Teodora Antonescu, Anamaria Brânză, Mihaela Bîrzilă, Ozana Barabancea, Andreea Brașovean, Andreea Cigolea, Maria Coman, Dana Deac, Elvira Deatcu, Cristina Dorobanțu, Amalia Enache, Alexia Eram, Laura Fronoiu, Anisia Gafton, Loredana Iordache, Ana Iorga, Sabina Iosub, Magda Pălimariu, Ramona Păun, Adelina Pestrițu, Denise Rifai, Eli Roman, Paula Rusu, Anca Serea, Dana Săvuică, Iuliana Tudor, Mădălina Vasile. AGERPRES este partener media al acestui eveniment.
Și în acest an cei care doresc să doneze din țară pentru prevenția și combaterea cancerului de sân și de col uterin o pot face prin intermediul platformei europene www.raceforthecure.eu/ro . Înscrierile și donațiile pentru România se pot face și pe siteul www.fundatiarenasterea.ro. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Fundatia Renasterea / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst











